Universul în care trăim este alcătuit din sute de miliarde de galaxii, care au, fiecare în parte, sute de miliarde de stele precum Soarele nostru. Unele mai mici, unele mai mari, unele mai vechi decât Soarele, altele mai tinere. În centrele galaxiilor se află găuri negre, unele supermasive, de milioane de ori mai mari decât Soarele nostru. 

Știm că Universul are 13,78 miliarde de ani, iar Soarele are aproximativ 5 miliarde de ani. Mai are combustibil pentru alte 5 miliarde de ani… 

Astrofizicienii și cosmologii au descrieri asupra nașterii Universului și asupra evoluției lui. Ce știm acum?

Se pare că acest Univers a început printr-un Big-Bang. Unii spun că denumirea de „mare explozie” nu este cea mai adecvată; ar trebui ca momentul inițial să fie numit „marea expansiune”. Se știe că sute de mii de ani Universul a fost dominat de radiație și că temperaturile au fost uriașe. Primii atomi, cei de hidrogen, au apărut după ce temperatura a scăzut sub 3000 de grade Kelvin. Gravitația a desăvârșit creația ținând cont că materia nu era distribuită uniform. Așa au apărut primele aglomerări de materie și, mult mai târziu, primele stele. Tot gravitația le-a adunat în miliarde de ani în galaxii. Iar când aceste stele și-au consumat combustibilul nuclear, au murit. Moartea lor a permis formarea elementelor chimice pe care le cunoaștem astăzi. Așa au apărut planetele, iar mai târziu am apărut noi, ca praf de stele. Suntem produsul morții stelelor și credem noi că suntem mult mai mult. Putem gândi și putem înțelege. 

Acesta a fost tabloul valabil până acum. Big-Bangul era validat printre altele și de fondul cosmic de microunde atestat de modelele cosmologice. Aceste unde, care se manifestă pe un ecran ca niște „imagini cu purici”, sunt rămășițele energiei fotonilor care a reușit să călătorească de atunci până la noi. Alături de expansiunea Universului dovedită de existența constantei lui Hubble despre care am mai vorbit, reprezintă cea mai solidă dovadă a existenței începutului.

De ce am scris mai sus despre tabloul valabil acum? Pentru că telescopul James Webb a făcut câteva fotografii care arată că trebuie să schimbăm ceva în tabloul de mai sus. Există fotografiată o galaxie de mărimea galaxiei noastre, formată în primii 500 de milioane de ani după Big-Bang. Există fotografia unei găuri negre supermasive din exact aceeași perioadă. Modelul actual ne spune că astfel de obiecte se pot forma mult după primul miliard de ani ai Universului. Asistăm la o nouă revoluție care va trebui să apară în fizică, care să ne explice ceea ce vedem într-o manieră acceptabilă.

Sir Roger Penrose, laureat al Premiului Nobel, este convins că obiectele pe care le-a fotografiat telescopul James Webb provin din Universul care a murit făcând loc Universului nostru. Nu știm încă dacă acest lucru este adevărat, dar dacă este, infinitul devine aproape o certitudine. De ce?

Universul nostru are o vârstă de ordinul lui 10 urmat de 10 zerouri ani. În ritmul expansiunii de acum și ținând cont de modul în care evoluează galaxiile către găuri negre, în 10 urmat de 500 de zerouri ani Universul va fi compus numai din găuri negre și sfere metalice (din fier) perfecte. Atât de perfecte încât dacă cineva le-ar putea privi ar putea să creadă că sunt oglinzi sferice… După încă 10 urmat de 100 de zerouri ani nu vor mai există decât găuri negre care, spune teoria, se vor evapora în 10 urmat de sute de milioane de zerouri ani datorită radiației Hawking. Va fi atunci un Univers uriaș în care vor exista doar protoni. Instabilitatea lor sau instabilitatea vidului care îi conține sunt ingredientele apariției unui nou Univers. Și ciclul continuă la nesfârșit. Avem norocul că în acest infinit temporal și probabil și spațial, să fim cumva cei care se pot bucura o clipă de frumusețea vie a lumii în care trăim. Și pe care unii dintre noi o distrug înainte că însăși Creația să o distrugă…