Revista Tomis

Mihnea Bâlici este laureatul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Unul dintre premiile cu tradiție și prestigiu în România este Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum (premiu pentru debut) decernat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. Premiul a ajuns în acest an la a 25-a ediție, fiind inițiat în anul 1998, de poeta Ileana Mălăncioiu. Primul laureat, din 1999, a fost scriitorul, criticul de teatru și traducătorul Doru Mareș, pentru volumul „Mimând orgasmul social”, Editura Cartea Românească.

Câștigătorul premiului, anunțat astăzi, 15 iunie, în cadrul unei Gale de premiere, eveniment ce a avut și rolul de a comemora împlinirea a 134 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, este poetul Mihnea Bâlici pentru volumul de debut „Cazzo” apărut anul trecut la Editura OMG Publishing din Alba Iulia.

Juriul, alcătuit din Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Alex Goldiş, Mihai Iovănel, Andreea Pop, Adriana Stan şi Andrei Terian-Dan, a avut de ales între Alexandru Adam cu volumul „Stilizări, ap.”, editura frACTalia, Raluca Boantă, „La marginea bună a corpului”, OMG Publishing, Radu Demetriades, „Gioco din mano”, editura Dezarticulat, Nóra Ugron, „Orlando Postuman”, editura frACTalia și Mihnea Bâlici cu volumul mai sus citat.

Festivalul „Zilele Eminescu” se desfășoară anul acesta între 13 și 16 iunie, cuprinzând Festivalul de debut – cu ateliere, mese rotunde și performance-uri ale poeților invitați, nominalizațI și premiați –, dar și Colocviul de exegeză literară In honorem Edgar Papu (la 30 de ani de la moartea criticului literar), o expoziție de fotografie intitulată „Căutându-l pe Eminescu” și, în 16 iunie, un recital al actorilor Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Mai multe texte
Citește și