Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Începe TIFF – cel mai important festival de film de lung metraj din România

Ediția a 22-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) începe în 9 iunie și ține zece zile, până în 18 iunie. Ediția din acest an are câțiva invitați speciali. Printre ei se numără actorul britanic Timothy Spall – cunoscut pentru o serie de roluri importante, între care și rolul principal în filmul despre viața celebrului pictor Joseph Mallord William Turner. La Gala de Deschidere a festivalului îi va fi decernat Premiul pentru Întreaga Activitate.

De asemenea, regizorul, scenaristul și producătorul american Oliver Stone, care a câștigat trei premii Oscar, două ca regizor, pentru Plutonul (Platoon, 1986) și Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July, 1989), și unul pentru scenariu, cu Expresul de la miezul nopții (Midnight Express, r. Alan Parker, 1979) va primi Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră. La festival este așteptat și Michel Franco, regizor mexican, care va face parte din juriul festivalului. Actorul australian Geoffrey Rush este un alt invitat special al TIFF 22. Cariera lui de peste 40 de ani cuprinde roluri în câteva dintre cele mai premiate filme ale ultimelor decenii, dar și în seria fantasy Pirații din Caraibe. El va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate.

Gala de deschidere, ce va avea loc în aer liber, în Piața Unirii, va cuprinde proiecția filmului „Confort nordic”, o coproducție Islanda – Marea Britanie – Germania, în prezența echipei de producție.

Ca de obicei, Clujul va fi asaltat de iubitorii filmului, care vor participa la sutele de evenimente – proiecții de filme de lung metraj – vechi, noi, românești, străine, artistice și documentare, concerte, cine-concerte, evenimente ce combină filmul și gastronomia, concerte-picnic, expoziții.

Evenimentele se vor desfășura în numeroase spații – în aer liber, în Piața Unirii din Cluj Napoca, la castelul Banffy de la Bonțida, la Muzeul de Artă, în Parcul Etnografic, la Cercul Militar, la Cinema Dacia din Mănăștur, la Cinema Florin Piersic, la Casa de Cultură a Studenților, la Cinema Arta, la Biserica Evanghelică Luterană. Pe lângă toate acestea, mai sunt programate evenimente dedicate oamenilor din industria filmului sau celor care vor să pătrundă în lumea filmului, sunt continuate proiecte importante, ca Bursa Alex Leo Șerban sau 10 pentru film, proiecte educaționale ca Educatiff și Tiff în familie. Iar cei care frecventează anual festivalul se gândesc deja la celebrele petreceri ale TIFF.

TIFF este cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România și unul dintre cele mai importante evenimente de gen din regiune, cu peste 100.000 de participanți la fiecare ediție. 

De anul trecut, TIFF are un frate mai mic și la Constanța, SUNSCREEN Film & Arts Festival, care anul acesta, la a doua ediție, se va desfășura în perioada 17 – 20 august.

CITEȘTE ȘI

„A douăsprezecea noapte” în regia lui Andrei Șerban iese la public cu cinci reprezentații la final de februarie

Spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare în regia lui Andrei Șerban are prima reprezentație, o avanpremieră, sâmbătă, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța (TSC). Toate cele opt reprezentații programate de Teatrul de Stat Constanța în februarie și martie sunt sold out.

Echipa de creație a spectacolului este alcătuită din Daniela Dima,

Citește mai mult »

De vorbă cu artistul Alexandru Rădvan

Muzeul de Artă Constanța organizează duminică, 25 Februarie, de la ora 14:00, o întâlnire cu artistul Alexandru Rădvan, creatorul expoziției Piele pe piele, aflată la parterul muzeului. Expoziția, care a fost vernisată în 10 ianuarie, se prelungește și va putea fi văzută până în 10 martie. 

Alexandru Rădvan are un impresionant palmares expozițional, în țară și în străinătate,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: