Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

La Axiopolis – ieri, astăzi și mereu

Despre cea mai recentă carte de poezie semnată Romulus Bucur, Mare nostrum (Editura Tracus Arte, 2023), autorul declară că este concepută la întâlnirea dintre antologie și volum nou, în sensul că este alcătuită atât din texte noi, cât și din altele mai vechi ce nu își găsiseră încă locul într-un concept poetic închegat. Mare nostum este formată din patru cicluri care îi conferă o structură logico-poetică (aproape) de nezdruncinat: începutul, veriga lipsă, cafele (& alte obiceiuri rele) și sfîrșitul

De ce am pus între paranteze acel „aproape”? Pentru că cele două poeme din secțiunea începutul nu descriu în niciun caz ceva vechi, începutul unei povești, ci mai degrabă prezentul, starea pe care o are poetul în momentul în care decide să pornească  în călătoria de recuperare a amintirilor. Primul text suprinde starea sufletească a subiectului poetic, care este una de împăcare sau mai curând disponibilitatea psihologică de a se împăca cu trecutul său, mai exact cu copilăria și adolescența petrecute la Cernavodă (de aici titlul volumului, precum și trimiterile la denumirile antice de Axiopolis, Tomis, Sciția Minor sau la opera lui Ovidius): „chipuri de flacără/ ale celor dragi nemaivăzuți/ de multă vreme/ caier de praf sau de noroi/ – după cum e cazul –/ al conversațiilor de multă vreme/ întrerupte de-abia acum/ reluate de parcă/ n-ar fi trecut decît o oră/ trăsături noi perfect posibile totuși/ schimbări imperceptibile ale locurilor/ prin care treci (îți repeți în gînd/ cu îndărătnicie numele lor/ să nu se creadă că le-ai uitat/ că ai devenit provincial)/ vîntul și burnița amestecîndu-ți-se în păr/ și în gulerul de blană/ al hainei îți vine ideea/ și galopezi peste zăpezile/ scythiei minor – ți-ai dorit-o/ încă din copilărie și să bați/ la ușa bunicilor cît sînt încă/ în viață să faci/ un gest de lehamite neputincioasă/ că a doua zi trebuie să fii iar/ la slujbă și să iei primul tren de noapte/ să te deștepți brusc și să-ți săruți/ soția adormită ca și cum/ te-ai întoarce dintr-o călătorie și ea/ să spună ceva ininteligibil/ și să se cuibărească/ în spatele tău/ zîmbind fericită”.

Cel de-al doilea ciclu, veriga lipsă, cuprinde o serie de poeme despre toate lucrurile din copilărie, neasumate până în prezent, sau pe care poetul nu le-a înțeles pe deplin până acum: „te-a fascinat dintotdeauna intrarea/ era pe partea laterală a casei/ pe o alee îngustă/ care o separa de casa vecină/ îți era frică să te cațeri scara trebuia/ proptită de perete și probabil că oricum/ n-aveai putere să o faci nu mai știi/ cum au ajuns jos de acolo/ o cască de pompier/ veche & găurită/ și cravașa de jandarm a lui tata mare/ – o mulțime de curelușe împletite/ în jurul unui picior mumificat de ied/ și care începuseră să se deșire/ la capăt/ nu mai știi ce ai făcut poate doar/ ai arătat o curiozitate necuvenită/ pentru ea/ maică-ta/ care o ținea în mînă/ te-a lovit ți s-a înfășurat în jurul/ mijlocului/ nu ții minte să te fi durut/ doar că/ n-ai înțeles”.

În cea de-a treia parte, cafele (& alte obiceiuri rele), poetul își reiterează adolescența și prima tinerețe, în care laitmotivele erau cafeaua și raki-ul, altfel spus, viața boemă, lipsită de griji, o prelungire a „vârstei fericită, fără minte”, ca să citez un poem demult uitat, Panait Cerna, în care poetul avea impresia, ca orice tânăr naiv, că le știe pe toate: „cafea cu raki plus doi biscuiți/ credeai/ că ai pătruns înțelepciunea adîncă/ sau profundă amîndouă sînt cuvinte/ de origine latină pot fi alese/ democratic/ din spatele lui muieți-s posmagii/ încercând să faci dakos ți-ai dat/ seama cît de departe ești/ de ea/ insiști totuși nu că ți-ai/ dori să ajungi din nou acolo/ chiar cu prețul labirintului n-ai/ nevoie de fir de pene & ceară/ vocea/ ghidului sau gps-ul te scot oricînd/ oricînd/ te poți consola/ la taverna de peste drum/ intrarea gratuită la muzeul de arheologie/ e bonus/ brusc te lovește/ o stranie seninătate”.

Spre deosebire de ciclul inițial, celui final i se potrivește perfect denumirea de sfîrșitul, în sensul că prin intermediul poemelor cuprinse în această secțiune, Bucur își face un adevărat bilanț al lucrurilor înțelese și asumate, astfel încât pare împăcat inclusiv cu moartea sau cu ideea morții, și aparent își prezice inclusiv modul în care va muri, bineînțeles, tot în brațele mării sale iubite, în brațele lui Mare nostrum. De altfel, viziunea despre acest eveniment privit îndeobște ca unul macabru, este una cât se poate de suavă: „moartea e o fetiță drăguță cu care/ te jucai la grădiniță i-o arătai ți-o/ arăta/ cînd vă punea la somnul obligatoriu/ de după-amiază apoi/ ca o străfulgerare ți s-a părut că îi revezi/ o trăsătură sau alta pe chipul cîte unei fete/ cu care te-ai întâlnit odată// îi simți urma ca o dîră/ de parfum în cîte o casă/ care nu te vrea/ (altfel spus nu-ți găsești/ locul printre lucruri ți-e/ teamă de farmecul lor vechi)// pleci fără să lași noua adresă// locul e perfect impersonal/ o cameră de hotel/ înainte de sosire după plecare// plutești liniștit cu fața în jos/ în jur roiuri de peștișori/ dimineața e un pic cețoasă marea/ e neliniștită sau cu valuri mici”.

De altfel, întregul volum este îmbibat într-o stare de împăcare a poetului cu sine însuși, ceea ce se reflectă inclusiv în estetica poemelor și în dinamica mesajului poetic, ambele debordând de firesc, de natural, de asumare totală a stărilor; nu găsim la Romulus Bucur nimic flamboaiant, nimic strident, patetic sau lacrimogen, chiar și momentele de melancolie fiind filtrate prin sita stării actuale de asumare generală a întregii vieți.

Mare nostrum este volumul maturizării amintirilor și al reconcilierii cu sinele. 

CITEȘTE ȘI

Fericirea din groapa comună

După ce în 2019 Radu Vancu se lua la harță cu Dumnezeu, în volumul Psalmi, apărut la Casa de Editură Max Blecher, în 2023 recidivează cu un nou volum de aceeași factură, Kaddish, publicat de aceeași editură. S-ar putea spune chiar, fără riscul de a greși, că avem de a face cu o continuare a Psalmilor,

Citește mai mult »

„Trebuie să-mi iau viața înapoi”

Am intrat în contact cu scriitura lui Nicolae Avram, în ciuda oricăror probabilități, prin intermediul unicului său roman, Mamé, apărut în 2016 la editura Polirom. Acesta venea după cinci volume de poezie: Cântece de sinucigaș (cartea I) (2000), Litanii pentru diavol (2006), Cântece de sinucigaș (cartea a doua) (2008), Federeii (2010) și All Death Jazz (2013). Mamé este un roman de-a dreptul grotesc,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: