Nimeni nu înțelege cu adevărat ce este timpul. Există doar abordări ale fizicienilor care vizează aspecte și proprietăți ale acestei a patra dimeniuni a existenței noastre. Dacă este să ne raportăm la Univers, părerea comună este legată de existența unui ceasornic care bate secundă de secundă pentru a ne permite nouă să avem o cronologie a tuturor evenimentelor. Așa credea Sir Isaac Newton, și așa au crezut generații întregi de oameni de știință, până când studiul fenomenelor electromagnetice a arătat altceva. Suntem în vecinătea anului 1900 și se știa deja că viteza luminii este finită. Se măsurase cu o precizie suficient de bună viteza luminii în vid și cumva tuturor le era clar că lumina este cea care ne permite să facem observații asupra cronologiei evenimentelor. Un experiment celebru, experimentul Michelson-Morley, produce un adevărat cutremur. Fizica pe care o foloseam pentru înțelegerea luminii producea un model matematic care nu coincidea cu rezultatul experimentului, cu măsurătorile. Evident că măsurătorile erau corecte, trebuia corectat modelul matematic, trebuia găsită o alta fizică care să explice corect rezultatul. Au fost mai multe încercări. Două dintre ele s-au remarcat prin originalitate, producând aceleași rezultate matematice. Matematicianul Henri Poincaré și fizicianul Albert Einstein găsesc matematica ce explica corect rezultatul experimentului. Dar numai Einstein are curajul să vadă consecințele acestei matematici, astăzi numită teoria restrânsă a relativității: timpul nu mai este universal! Nu mai există ceasornicul despre care vorbeam, există ceasornice care funcționează diferit. Dacă avem doi gemeni și unul rămâne pe Pământ iar celălalt pleacă într-o nava cosmică la viteză apropiată de viteză luminii, la întoarcerea pe Pământ geamănul care s-a mișcat cu viteză mare este mai tânăr decât cel rămas pe Pământ. Deci există timpi diferiți, timpul este afectat de viteza de deplasare. Să punem punctul pe i! Timpul încetinește dacă ne deplasăm cu viteză mare. Și nu mai există nici simultaneitate. Două evenimente simultane pentru un observator în repaus nu mai pot fi simultane pentru observatorul în mișcare.
Dar Einstein nu s-a oprit aici. Încercând să integreze gravitația în această teorie, a reușit să ne mai arate o proprietate a timpului: timpul este afectat de apropierea față de o sursă gravitațională. Să înțelegem printr-un exemplu. Un ceas care funcționează la nivelul mării merge mai încet decât un ceas aflat pe vârful unui munte. Care la rândul lui merge mai încet decât un ceas aflat într-un satelit geostaționar la 400 km deasupra Pământului. Iar dacă cineva crede că acest lucru este doar teorie, aflați că GPS-ul mașinii dumneavoastră funcționează folosind exact această proprietate a timpului, adică poziția mașinii dumneavoastră este precisă pe hartă pentru că există un algoritm de corelare a ceasului din satelit cu ceasul poziției în care vă aflați.
Conform celor spuse până acum încep să vă fie mai clare scene ale filmului Interstellar. De exemplu, când personajul principal se reîntâlnește cu fiica lui după ce petrecuse mai mult timp în spațiu. Fiica lui era acum mai în vârstă decat el și urma să moară. Sau momentul în care, după ce asolizează pe o planetă cu o gravitație uriasă, se întoarce la nava mamă. Pentru el trecuseră câteva ore, pentru cel rămas pe navă câțiva ani.
Deci timpul este afectat de viteza de deplasare și de apropierea de o sursă gravitațională.
Totdeauna m-am întrebat cât de mult știa despre Timp Salvador Dali când a pictat Persistența Memoriei și ciclul întreg de tablouri dedicate Timpului. Încă nu știu răspunsul la această întrebare.
Dar există o altă întrebare la care știu răspunsul pentru că este legată de lumea matematico-fizică căreia îi dedic mult din timpul vieții mele: dacă există timpi diferiți, cum de mai putem să vorbim despre vârsta Universului? Dar, despre acest subiect, în numărul viitor al revistei Tomis.
