
Constanța, inclusă în programul Festivalului Internațional „Meridian”
Festivalul Internațional „Meridian“, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, aflat la cea de-a XVII-a ediție, a adus creația muzicală contemporană
Festivalul Internațional „Meridian“, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, aflat la cea de-a XVII-a ediție, a adus creația muzicală contemporană
Anul acesta, când s-a încheiat lungul și anevoiosul proces (11 aprilie 2008-24 februarie 2022) care a vizat revocarea donației pe care medicul Gheorghe Vintilă a
Anul acesta, de Ziua Dobrogei, muzeele constănțene și-au îndreptat atenția în special către publicul tânăr, pe care l-a invitat să le treacă pragul, transformându-l în