Revista Tomis

Manifest gastronomic împotriva violenței de orice fel

La noi și „bătaia se mănâncă”, iar la același raion lexical am identificat câteva zeci de alte expresii care exprimă violență, amenințări sau stări ce preced iminente agresiuni. Și care conțin elemente gastronomice: de la „te fac pilaf” la „îți dau borșul pe nas”, de la „îți sparg fasolea” la „te frăgezesc ca pe șnițel”. De aici pleacă noul proiect pe care, împreună cu o mână de oameni de bine, îl pritocim de ceva timp.

Ce va fi?

Un manifest gastronomic împotriva violenței de orice fel. O trecere de la „pe muzica mea îți poți bate nevasta” la „cu această rețetă îți poți răsfăța nevasta!”. Plecăm de la materia primă furnizată de folclorul culinar și o transformăm în ingredientele unei campanii sociale complexe, cu numeroase declinări. Considerăm că dacă doar fasolea sau frișca se bat, o să avem nu doar o lume mai bună, ci și mult mai gustoasă.

Donăm cea mai mare parte din profit unor ONG-uri care au dovedit în ultimii ani că luptă cu succes împotriva violenței. Atât numele lor, cât și criteriile de selecție vor fi comunicate transparent înainte de a începe monetizarea propriu-zisă a proiectului. Pe termen scurt și mediu: un site dedicat; o carte multidisciplinară inspirată din expresiile culinare violente; o campanie video de educație socială; evenimente gastronomice și alte acțiuni conexe.

Suntem foarte la început, iar acest text este un preambul al lansării oficiale a proiectului.

Momentan, știm că ni se vor alătura voluntar: câțiva chefi, grupe de studenți de la diferite facultăți, Ideea a apărut în urma unei cercetări gastronomice, în care am redescoperit expresia: „a face pe cineva ciulama”. În aceeași dimineață am citit știrea despre cel de-al 29-lea femicid din acest an.

Așa s-a născut conceptul: din dorința de a mă implica într-o campanie socială împotriva violenței, dar care să plece din domeniul la care mă pricep cel mai bine – gastronomia.

specialiști din domenii variate.

Lucrăm deja la partea concretă – site, strategie de comunicare, parteneriate media – și suntem în căutarea altor voluntari, parteneri și sponsori.

Mai multe texte
Citește și