Cred că ați cunoscut, ca și mine, oameni pentru care cacofonia este un păcat capital. Nu se îngrijorează când omit o cratimă sau când fac un dezacord, dar să te ferească Dumnezeu să zici „mâneca cămășii”, că întind un deget acuzator și te privesc scandalizați: „Ha! Ai făcut o cacofonie!”

Mai întâi vreau să spun foarte clar că cacofonia (acum intenționată!) nu este o greșeală gramaticală. 

Desigur, sună urât, că de-aici îi vine și numele, din grecescul kakos (rău), nu de la altceva la care v-ați putea gândi (honni soit…!).

Este de evitat în vorbire, dacă se poate, dacă apucăm, și, după mine, este de corectat neapărat în scris, căci acolo ne putem întoarce oricât asupra textului înainte să-l facem public. Unii spun că, de fapt, în scris ar fi permisă, fiind deranjant doar sunetul ei, nu și aspectul. Eu cred, totuși, că este o sugestie a sunetului în mintea cititorului și, până la urmă, există lectura cu voce tare, așa că n-aș recomanda-o.

Pe fiica mea o cheamă Casandra, iar atunci când m-am hotărât să-i dau acest nume m-am gândit, firește, că viața ei va fi plină de cacofonii. E foarte greu să eviți a spune că „te duci cu Casandra” sau „te comporți ca Casandra”, așa că, la un moment dat, trebuie să-ți asumi și să mergi mai departe, în ciuda cacofoniei. În cazul ăsta, mi-am asumat eu pentru ea. 

Dar putem și evita, dacă ne dăm silința: 

În loc de „mă duc cu Casandra”, „Casandra și cu mine mergem împreună” este o reformulare care funcționează. 

În loc de „te comporți ca Casandra” se poate spune „ai un comportament asemănător cu al Casandrei”. 

Dar de o viață mă lupt cu „ca și” (cacofonie intenționată, ca și în titlu!), o expresie care a devenit foarte firească pentru emițătorii ei, ca și cum ar fi asimilat-o odată cu laptele mamei. E resimțită ca o mare victorie, ca soluția ingenioasă pe care au inventat-o ei acum, pe loc, pentru a evita o groaznică greșeală. 

Iar cel mai enervant este „ca și”-ul în formulările „eu ca și specialist”, „eu ca și profesor”, „eu ca și președinte”, adică acolo unde nu-i nici urmă de cacofonie. Și, de cele mai multe ori, nici destulă competență de specialist/profesor/președinte. 

E dureros când auzi persoane pe care le știi, de altfel, decente și învățate, poate chiar specialiști în domeniile lor, că se molipsesc de cași-ită.

Dezvăluire: „ca și” înseamnă altceva decât simplul „ca”! „Ca și” înseamnă „la fel ca”, „în același mod ca”. De exemplu: „eu, ca și alți absolvenți de Litere, am o fixație în legătură cu respectarea regulilor gramaticale” (Scuze!). 

Soluția evidentă de reformulare rapidă și simplă pentru evitarea „catastrofei” cacofonice: în loc de „eu, ca cadru didactic”, putem spune „eu, în calitate de cadru didactic”. Sau folosim un sinonim simplu și la îndemână: „eu, ca profesor”.

Niciodată, dar niciodată!, nu zicem „virgulă”! Adică nu pronunțăm: „Eu ca virgulă cadru didactic”. Mai întâi pentru că virgula nu se zice, se scrie. În al doilea rând, pentru că virgula nu se pune acolo unde, de obicei, apare cacofonia – există reguli clare, în limba română, de folosire a virgulei. Ca să fie clar de ce nu o punem la întâmplare, uneori virgula face diferenţa între da şi nu, între alb şi negru: „nu vreau să evităm cacofonia!” versus „nu, vreau să evităm cacofonia!”.