Weartable – art to wear, expoziție interdisciplinară de bijuterie conceptuală ce reunește lucrări ale masteranzilor și profesorilor Facultății de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, poate fi vizionată în perioada 19 – 25 ianuarie 2026, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Vernisajul va avea loc mâine, 20 ianuarie 2026, la ora 11:00.
Lucrările au fost expuse pentru prima dată la Madrid, în perioada 1 – 7 decembrie 2025, sub același titlu, ca eveniment în cadrul colaborării academice internaționale dintre Escuela de Arte 3 din Madrid și Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța, susținut fiind prin Programul Erasmus+.
Curatorii expoziției sunt conferențiar universitar Lelia Pîrvan-Rus și Ramona-Cristina Popescu, masterandă în cadrul programului Studii Interdisciplinare în Artele Vizuale.
Proiectul propune un concept expozițional cu caracter de laborator, aflat la granița dintre educație, cercetare artistică și expresia contemporană a artei decorative.
„Demersul curatorial urmărește metamorfoza formelor plastice, transferul dintre limbajul artistic și cel decorativ, precum și reinterpretarea contemporană a gestului creator, în contextul bijuteriei înțelese ca obiect conceptual și expresiv. Proiectul funcționează ca o punte interculturală româno-spaniolă, reunind perspective diferite din pictură, grafică, sculptură și tehnici mixte, transfigurate în limbajul artistic al bijuteriei. Punctul de plecare al conceptului este opera artistului Ion Alin Gheorghiu, reinterpretată în forme decorative actuale. Expoziția urmărește procesul creativ, de la schiță la obiectul final, evidențiind modul în care ideea devine bijuterie cu valoare simbolică și identitară. Evenimentul reprezintă un spațiu de întâlnire între sisteme educaționale, între generații de artiști și între două culturi care descoperă că nu au nevoie de un limbaj verbal comun pentru a dialoga: arta rămâne un limbaj universal, capabil să traverseze granițe, să creeze punți și să unească sensibilități artistice diferite” – Lelia Pîrvan-Rus, curator al expoziției.





