Ioan Holender, o personalitate recunoscută internațional a muzicii clasice, vine la Constanța spre a se implica în organizarea unui festival de muzică clasică „adaptat specificului și publicului Cazinoului”, după cum a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, directoarea acestei instituții, Anamaria Mișa.
Ioan Holender s-a născut la Timișoara. A fost student al Politehnicii din Timișoara, fiind exmatriculat în anul al treilea de studii pentru participarea la protestele studențești din 1956 de la Timișoara. În 1959, Holender s-a stabilit în Austria și a studiat canto la Conservatorul din Viena, absolvind în 1962. Între 1962 și 1966 a fost prim-bariton la Opera din Klagenfurt, iar din 1966 a devenit impresar artistic și manager muzical, înființând ulterior Agenția Holender, care s-a făcut repede cunoscută și a contribuit la lansarea internațională a numeroși artiști români. În 1988 a fost numit secretar general al Operei de Stat din Viena și al Volksoper, iar la 1 aprilie 1992 a devenit directorul ambelor instituții. Ioan Holender a condus Opera de Stat din Viena până la 31 august 2010, având cel mai lung mandat din istoria instituției. Timp de șapte ediții (2003 – 2015) a fost președinte și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”. A fost consilier artistic al Metropolitan Opera din New York și al Festivalului Primăverii de la Tokyo, în paralel realizând și emisiunea radiofonică de cultură „kulTOUR mit Holender”.
Mai multe amănunte despre festivalul plănuit pentru anul viitor, în extrasezon, vom afla la mijlocul lunii octombrie, cu ocazia vizitei de lucru pe care Ioan Holender o va face la Constanța.
Cazinoul din Constanța a fost, în septembrie, gazda primelor concerte simfonice susținute la Constanța în cadrul Festivalului Internațional George Enescu – programul principal, prin parteneriatul realizat de Teatrul de Stat Constanța în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2025.