Să te lansezi în a analiza empatia ar putea fi un demers întâmpinat cu o oarecare curiozitate și chiar cordialitate, ar părea o intervenție utilă în epoca pe care o traversăm, mai ales că e sprijinită de cercetările din zona psihologiei și a sociologiei, a neuroștiințelor și a eticii, precum și de cele din aria leadership-ului politic și/sau corporatist, nemaivorbind de faptul că este un cuvânt intrat în limbajul uzual al oamenilor de pe o semnificativă suprafață a globului, cuvânt aflat mai nou într-o perpetuă extindere, dar să te îndoiești de eficacitatea ei, să o treci prin furcile caudine ale definiției însăși („nu mai puțin de nouă accepțiuni”), să o supui rezervei și scepticismului, ca mai apoi să te declari nuanțat împotriva ei reprezintă deja o expunere la riscul criticilor. Și este întocmai ceea ce a făcut Paul Bloom, autorul volumului Împotriva empatiei publicat la editura Curtea Veche, în 2018, după doi ani de la editiția princeps americană. Autorul este profesor emerit de psihologie în cadrul Universității Yale din Statele Unite ale Americii. Empatia beneficiază de o definiție clasică, chiar dacă se constată că „există tot atâtea definiții câte persoane sunt preocupate de subiect”. Autorul va aborda definiția cu cel mai larg impact: „proces prin care ajungi să simți lumea așa cum crezi că o simte altcineva.” Este vital de menționat că există o diferență, subliniată în volum, între empatia cognitvă și empatia emoțională. Distincția dintre empatia cognitivă și empatia emoțională constă în procesele neurologice diferite implicate în înțelegerea și împărtășirea stărilor mentale și emoționale ale altora. Empatia cognitivă este descrisă ca o formă de empatie mai rațională și detașată, contrastând cu natura mai încărcată emoțional a empatiei emoționale. În timp ce empatia emoțională implică împărtășirea și rezonarea cu emoțiile altora, empatia cognitivă se concentrează pe înțelegerea și prezicerea stărilor mentale ale celorlalți, indiferent de răspunsul emoțional. Bloom sugerează că empatia cognitivă poate oferi o bază mai imparțială și mai motivată pentru luarea deciziilor morale în comparație cu empatia emoțională. Empatia nu presupune pierderea identității propriii, ea pune degetul pe faptul existenței celuilalt, de netăgăduit fenomenologic vorbind. Ceea ce propune Bloom, însă, nu este atât deconstrucția definiției sau o abordare filozofică, cât analiza comparativă care distinge între empatie, compasiune, moralitate și luarea deciziilor, iar teza principală este că empatia nu este un instrument infailibil în procesul luării deciziilor, dimpotrivă, poate orbi justețea unei decizii, adică poate deveni, uneori cu ușurință, irațională și chiar dăunătoare. Fiabilitatea ei este supralicitată. Distincția dintre empatie, capacitatea de a simți ceea ce simt ceilalți și compasiune, capacitatea de a înțelege și de a ușura suferința altora fără a împărtăși neapărat starea lor emoțională este asul din mâneca autorului conform căruia cea din urmă este de preferat primeia. Argumentul pe care ni-l relevă este acela că empatia este părtinitoare, oamenii fiind mai predispuși să fie empatici cu cei care le seamănă, fie că este vorba de chestiuni colective, cum ar fi rasa sau naționalitatea, fie că este vorba despre chestiuni mai particulare, spre exemplu, statutul socio-economic, sau care vizează subiectivitatea, cum ar fi valorile și regulile. E mai puțin probabil să empatizăm cu cei care sunt diferiți de noi înșine, ceea ce relevă o limită a empatiei în chestiuni care vizează echitatea socială. Evaluările morale ale oamenilor și a evenimentelor din jurul lor determină dacă oamenii simt sau nu empatie. Paul Bloom favorizează o abordare mai rațională a empatiei, care are în vedere analiza cost-beneficiu pentru că, în opinia sa, ar conduce către un proces decizional mai eficient.

Îndepărtându-ne cale de câteva minute distanță de examinarea cărții, există posibilitatea, aș îndrăzni să spun chiar oportunitatea, ca fiecare dintre cititorii acestei cronici să facă un experiment cu privire la propria biasare cognitivă și emoțională, interogându-se cu privire la valorile propriii și la opusul acestora. Cum s-ar poziționa fiecare dintre noi față de o persoană aflată la ananghie, dar în unghiul opus valorilor noastre sau care ar aparține unui grup social marginalizat? Cum ne-am poziționa față de o persoană care ne concurează direct în comparație cu una cu care am fi într-o situație favorabilă cooperării? Exercițiul nu are relevanță statistică, dar are relevanța autoreflectării. Deviația sau prejudecata implicate pot conduce la discriminare și inechitate pentru că pare că am acorda prioritate celor cu ale căror valori, nevoi sau interese empatizăm, fiindcă ne seamănă, în detrimentul celorlalți. Nu numai că empatia poate fi manipulată, argumentează autorul, ci poate fi chiar exploatată. Oferă exemple precise în acest sens, referindu-se la lumea politică și la cea a publicității. Politicienii, mass-media și agenții de publicitate se folosesc adesea de  narative încărcate emoțional pentru a influența opinia publică și pentru a obține sprijinul care să servească o cauză sau alta, în ciuda faptului că acestea din urmă nu sunt întotdeauna în interesul societății în ansamblu pe termen scurt, mediu sau lung. În aceste cazuri specifice, empatia poate întuneca judecata și îi poate determina pe oameni să ia decizii bazate pe emoție, mai degrabă decât pe rațiune. Empatia tinde să se concentreze asupra emoțiilor și experiențelor indivizilor sau a grupurilor mici, adesea trecând cu vederea problemele sistemice mai largi și inegalitățile structurale. Bloom susține că, bazându-ne exclusiv pe empatie, ne vom ancora în soluții superficiale la probleme sociale complexe, pentru că se vor trece cu vederea cauzele subiacente sau luarea în considerare a contextului mai larg în care apar acele probleme. De asemenea, autorul explică că empatia poate fi extenuantă din punct de vedere emoțional, mai ales atunci când oamenii sunt expuși în mod constant la imagini și povești care reclamă suferință, ceea ce adesea se întâmplă prin expunerea mass-media și a rețelelor sociale. Epuizarea emoțională poate conduce la apatie și la sentimentul de neputință, mai degrabă decât să motiveze oamenii să ia măsuri pentru a aborda sau combate problemele sociale. În loc să ne bazăm exclusiv pe empatie, Bloom sugerează că ar fi util să cultivăm o abordare mai rațională și imparțială a proceselor decizionale. Acest lucru implică conștientizarea motivațiilor ascunse în penumbra empatiei, luarea în considerare a consecințelor mai extinse ale acțiunilor noastre, cântărirea intereselor și valorilor concurente și aderarea la principiile justiției și corectitudinii, ceea ce ar cataliza o abordare mai echilibrată a raționamentului moral.

O altă chestiune spinoasă în cazul empatiei ia în calcul inconsistența acesteia, care poate conduce la judecăți morale contradictorii sau chiar paradoxale,  ambivalența empatiei, spre exemplu, acolo unde ea apare în cazul unei persoane percepută ca victimă, dar și în cazul persoanei făptuitoare a actului reprobabil respectiv. Progresele din neuroștiință au permis înțelegerea mecanismelor neuronale care stau la baza luării deciziilor morale. Cercetările sugerează că regiunile creierului implicate în procesarea emoțiilor, cum ar fi amigdala și cortexul cerebral, interacționează cu zonele responsabile pentru controlul cognitiv și cogniția socială atunci când indivizii fac judecăți morale. Studiile au arătat că indivizii pot prezenta diferite niveluri de activare neuronală ca răspuns la stimuli empatici. Cercetările sugerează că oamenii pot prezenta un răspuns neuronal mai mare la suferința indivizilor percepuți ca fiind similari cu ei înșiși, indicând rolul relevanței personale și al părtinirii în răspunsurile empatice. Studiile reliefate de Bloom au demonstrat că excitarea emoțională, inclusiv răspunsurile empatice, poate influența judecățile morale, uneori depășind considerentele raționale. În timp ce empatia poate stimula înțelegerea și compasiunea și are, evident, un rol prosocial, ea poate fi, de asemenea, supusă prejudecăților, supraîncărcării emoționale și manipulării. Înțelegerea acestor limitări poate conduce la elaborarea unor abordări mai nuanțate ale raționamentului moral care integrează empatia în judecata rațională in extenso.

În general, cartea lui Paul Bloom, Împotriva empatiei, provoacă cititorii să-și reconsidere presupunerile despre empatie și să adopte o perspectivă mai nuanțată și mai critică asupra rolului său în comportamentul uman și judecata morală. Prin evaluarea critică a rolului empatiei în diferite contexte, indivizii se pot strădui să valorifice beneficiile sale, atenuând în același timp potențialele dezavantaje.