Știm că jazz-ul a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea în Statele Unite ale Americii. Originile sale sunt strâns legate de mozaicul etnic și cultural al orașului New Orleans. Jazz-ul, la fel care orice alt gen de muzică, a avut, are și va avea întotdeauna mai multe direcții de dezvoltare. Printre cele mai cunoscute și apreciate stiluri de jazz putem menționa: swing, bebop, cool, modal sau fusion. De ultimul stil de jazz vom încerca să ne legăm în cele ce urmează. Termenul jazz-fusion definește în general combinarea jazz-ului cu muzica rock. Însă tot la categoria fuziune poate intra și termenul inventat de compozitorul Gunther Schuller în anul 1957, anume third stream. Acesta face referire la melanjul dintre jazz și muzica clasică iar influența poate exista atât prin inserarea unor elemente specifice jazz-ului în lucrări din sfera muzicii clasice, cum ar fi opusuri scrise de Igor Stravinski, Darius Milhaud sau Leonard Bernstein, dar și a unor piese din marele repertoriu clasic regândite într-o abordare jazz. Legături între muzica clasică și jazz au existat încă de la apariția celui de-al doilea, acesta fiind influențat permanent în evoluția sa, în mai mică sau mai mare măsură, de tradiția muzicală vest-europeană. În această a doua categorie, a muzicienilor care au reinterpretat muzici clasice în caracter jazzistic, încercăm să-l poziționăm pe protagonistul articolului de față, deși critica de specialitate încadrează stilul său ca fiind classical-swing.

Eugen Ciceu, care este cunoscut sub numele de scenă Cicero, s-a născut în anul 1940 la Cluj, tatăl său fiind preot ortodox. Talentul muzical îl moștenește de la mama sa care dorea să devină solistă vocal. A descoperit pianul la patru ani iar doi ani mai târziu a susținut primul său concert. Fratele său, Adrian, a devenit percuționist și colaborator al său mai târziu. La finalul celei de-a doua conflagrații mondiale, familia Ciceu se mută la București unde viitorul jazzman va studia cu profesoara Aurelia Cionca, care i-a îndrumat începuturile și lui Dinu Lipatti. Mai târziu a devenit student la Conservator unde a fost coleg cu un alt mare nume al jazz-ului autohton, Richard Oschanitzky dar și cu compozitorul de muzică de film, Vladimir Cosma. În perioada studenției devine interesat de muzica practicată de interpreții nord-americani Erroll Garner sau Oscar Peterson. Alături de Oschanitzky a fost exclus din Conservator pentru vina de a fi cântat decadenta muzică jaz. Trebuie să menționăm faptul că într-o bună parte din epoca de tristă amintire muzica jazz era un subiect tabu, orchestrele care interpretau acest gen erau mascate sub numele de orchestre de estradă, după modelul sovietic, conform muzicologului Alex Vasiliu. Din perioada petrecută în România există foarte puține dovezi ale activității sale interpretative, motivele fiind destul de evidente. Știm doar faptul că ansamblul în care activa se numea Progressiști. În anul 1962 Eugen Ciceu se stabilește mai întâi în Elveția, urmând ca mai apoi să trăiască în Republica Federală Germană. În această perioadă artistul și-a schimbat și numele de scenă în Eugen Cicero, nume care era mai ușor de pronunțat în limba germană. Talentul combinat cu știința muzicală l-au ajutat pe tânărul interpret să se facă remarcat destul de repede și să obțină câștiguri financiare neobișnuit de mari pentru un muzician în situația lui. Simbioza jazz-muzică clasică a fost un curent foarte la modă în anii 1960 în rândul intelectualilor germani, conform basistului Decebal Bădilă, colaborator al lui pianistului. Primul material discografic a fost Rokoko Jazz,  realizat cu producătorul Hans-Georg Brunner-Schwer, care lucrase în prealabil și cu Oscar Peterson, Erroll Garner sau Bil Evans. Albumul prezintă o serie de lucrări din universul așa-numitei muzici culte regândite în stil jazz, într-o manieră cu mult meșteșug și cu improvizații inspirate. Albumul conține lucrări ale unor compozitori precum Carl Philipp Emanuel Bach, Domenico Scarlatti, François Couperin, Wolfgang Amadeus Mozart sau Johann Sebastian Bach. Albumul a reprezentat și un succes comercial, fiind vândut în peste un milion de exemplare. Este o epocă prolifică reinterpretărilor, dacă ne gândim că mai târziu Wendy Carlos va lansa albumul Switched on Bach, realizat la sintetizator. Mister Golden Hands, așa cum era poreclit Cicero, a cântat între 1965 și 1971 alături de Big Band-ul RIAS, una dintre cele mai importante orchestre de jazz din Germania. Imprimările sale au continuat și în deceniile care au urmat, lansând albume în continuare la aceeași casă de discuri, MPS, urmând ca mai târziu să colaboreze cu case de discuri precum Columbia, Intercord, Barclay sau Denon (Japonia).

În anul 1976 a fost recompensat cu Schallplatten Preiss, premiul criticii muzicale din Germania, pentru aranjamentul realizat pe compozițiile lui Franz Schubert înregistrat cu orchestra de cameră din Wurttemberg. Încasările rezultate din vânzarea discului lansat în anul 1977 For my friends – Live in Berlin au fost oferite statului român ca un ajutor pentru tragedia petrecută în data de 4 martie a aceluiași an. La fel ca în mai celebrul caz al donației lui Constantin Brâncuși, aparatul de conducere a statului a refuzat gestul pianistului. În anul 1980 lansează un album în colaborare cu jazzmanul belgian Toots Thielemans intitulat Nice to meet you. Tot în această perioadă cântă în turneu în Africa de Sud alături de saxofonistul Stan Getz. Pe lângă cele peste șaptezeci de înregistrări și nenumărate apariții TV, acesta a realizat și înregistrări cu prestigioasele orchestre simfonice din Berlin și Munchen. A colaborat cu mulți artiști de jazz europeni și americani. După căderea regimului comunist a susținut mai multe concerte la Sala Radio din București, astfel fiind descoperit și de publicul meloman din țara de origine, iar în această perioadă a înregistrat și singurul album editat de o casă de discuri din România, intitulat Cicero Jazz. Cu o carieră care ar fi putut egala performanțele contemporanilor americani, dacă s-ar fi stabilit în patria jazz-ului dar și cu posibilitatea de a fi un muzician în zona clasică și profesor în România socialistă, Eugen Ciceu a ales calea de mijloc, mergând în cel important loc al muzicii jazz din Europa, loc în care a pictat în alte culori și nuanțe lucrările compozitorilor reprezentativi ai spațiului germanofon și nu numai. Muzica sa are o doză de seriozitate specifică zonei clasice dar, în același timp, are și o consistență ludică, umor și ironie. Interpretările sale sunt îmbinări de stări transpuse în ritmuri și stări surprinzătoare care au fost de-a lungul timpului pe placul publicului. De pildă Rapsodia Ungară numărul doi de Franz Liszt conține un moment improvizatoric realizat pe ritm de samba iar următorul moment, care readuce elemente din compoziția originală, este pe ritm de swing. A cunoscut un succes remarcabil în Japonia, țară unde a realizat mai multe turnee.

S-a stins din viață în anul 1997, după un accident vascular cerebral. Fiul său, Roger Cicero, i-a moștenit talentul muzical, fiind de asemenea un muzician de jazz. A reprezentat Germania la concursul Eurovision. Ca o tristă ironie, s-a stins din viață la numai patruzeci și cinci de ani din aceeași cauză la fel ca tatăl său.