Încă din anul 2014, au apărut informații despre o nouă controversă în jurul pisoarului lui Marcel Duchamp (1887 – 1968), una dintre cele mai faimoase opere de artă conceptuală ale secolului 20. Una dintre replicile ei poate fi văzută la Tate Modern din Londra.
Fountain / Fântâna este un pisoar de porțelan pe care se vede semnătura „R. Mutt”. În aprilie 1917, Duchamp a depus acest obiect pentru expoziția inaugurală a Societății Artiștilor Independenți care urma să aibă loc la Grand Central Palace din New York. Duchamp a explicat că „obiecte cotidiene pot fi ridicate la demnitatea unei opere de artă prin alegerea artistului”, ceea ce a influențat considerabil istoria artei și a avut urmări incalculabile pe piața obiectelor de artă.
În viziunea artistică a lui Duchamp, orientarea pisoarului a fost modificată față de poziționarea sa obișnuită. „Fântâna” nu a fost respinsă de comitetul de selecție al expoziției, deoarece regulile Societății prevedeau ca toate lucrările primite de la artiștii care au plătit taxa să fie acceptate, dar lucrarea nu a fost niciodată expusă. După această excludere, „Fântâna” a fost fotografiată în studioul lui Alfred Stieglitz, iar fotografia, celebră, a fost publicată în jurnalul Dada „The Blind Man”. Originalul s-a pierdut.
Lucrarea este considerată de către istoricii artei și teoreticienii avangardei drept un reper major în arta secolului XX. Șaisprezece replici i-au fost comandate lui Duchamp în anii 1950 și 1960 și au fost făcute cu aprobarea sa.
Unii au sugerat că lucrarea originală a fost a artistei Elsa von Freytag-Loringhoven care i-a prezentat-o lui Duchamp ca prieten.
O dezbatere privitoare la paternitatea operei a fost redeschisă acum de doi istorici britanici ai artelor. O nouă cercetare realizată de Glyn Thompson, fost profesor de istoria artei la Universitatea Leeds, revine cu ipoteza că creditul pentru această operă fundamentală de artă conceptuală a fost furat de Duchamp de la artista dadaistă germană Elsa von Freytag-Loringhoven. Descoperirile sale vor fi incluse în „Art Exposed”, o carte în curs de apariție (va fi lansată în 2 noiembrie a.c.) a criticului de artă Julian Spalding.
Thompson prezintă două probe noi. În primul rând, el identifică scrisul mâzgălit pe pisoar ca aparținând Elsei Von Freytag-Loringhoven, care locuia și lucra în Philadelphia când pisoarul a fost prezentat la expoziția Societății Artiștilor Independenți din New York, în 1917. În al doilea rând, el spune că pisoarul era un model unic, realizat de un atelier de instalații sanitare din Philadelphia – un oraș pe care Duchamp nu l-a vizitat niciodată.
„Aceasta este ultima cheie de boltă a arcului care leagă pisoarul de Elsa von Freytag-Loringhoven”, a spus Spalding. „Duchamp nu ar fi putut să-l cumpere de unde a pretins mult mai târziu că a făcut-o.”
Noile dovezi contrazic afirmația lui Duchamp că ar fi obținut pisoarul de la J.L. Mott Iron Works. Thompson a descoperit că această companie din Manhattan nu a produs sau vândut niciodată acest model și a identificat modelul real de pisoar despre care spune că a fost prezentat de Von Freytag-Loringhoven expoziției Societății Artiștilor Independenți. Thompson a mers mai departe și a găsit singurele două exemplare de pisoar cu aceeași marcă și același model.
Deși Duchamp susținuse că inscripția „R. „Mutt” a fost o greșeală deliberată a numelui producătorului J.L. Mott, Thompson crede că Elsa von Freytag-Loringhoven a intenționat să sugereze cuvântul german pentru sărăcire, „armut” – o stare pe care ea a trăit-o din plin în scurta ei viață (1874 – 1927).
Spalding este de multă vreme un susținător al reatribuirii lucrării „Fântâna” Elsei Von Freytag-Loringhoven. În noua sa carte „Art Exposed”, el reafirmă că „R. Mutt” ar fi o referire la cuvântul „mutter”, care înseamnă „mamă” în germană. În aprilie 1917, luna în care lucrarea a fost depusă la expoziție, SUA erau gata să declare război Germaniei, iar Spalding consideră că scrierea ar putea fi o cerere disperată, deși comică, a Elsei von Freytag-Loringhoven, care spunea Americii, „nu urina pe țara mea.”
În lumina celor mai recente cercetări ale lui Thompson, Spalding consideră că există implicații seismice pentru lumea contemporană a artei: „Reatribuirea pisoarului către Elsa restabilește semnificația și puterea creației vizuale”. El crede că descoperirea pune sub semnul întrebării afirmația că orice poate fi artă. „Arta este comunicare sau nu este nimic. Pisoarul Elsei aruncă în aer toate teoriile referitoare la arta obiectelor găsite și arta conceptuală. Și milioanele care au fost investite în ele. Este o bulă pe cale să se spargă.”
Spalding și Thompson și-au prezentat inițial această teorie în 2014, într-un articol intitulat „A furat Marcel Duchamp pisoarul Elsei?” care a apărut în The Art Newspaper. Ei se bazau pe o scrisoare pe care Duchamp i-a scris-o surorii lui în care povestea că o prietenă, folosind pseudonimul Richard Mutt, a prezentat pisoarul la expoziție. Cei doi susțin că Elsa Von Freytag-Loringhoven a fost prietena respectivă, premiza fiind inițial introdusă de Irene Gammel, biografa lui Duchamp.
