Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Ion Mureșan. Introducere în poezie

 Cu o intuiție sigură a modului în care discursul poetic poate să fascineze, Ion Mureșan nu se dezice nici în al patrulea său volum, Introducere în poezie (Charmides, 2023), de vechile obsesii, de o predilecție clară pentru sondarea fabulosului din existența banală, cu o vocație asociativă aproape dezarmantă pentru poezia de astăzi, ce pare, prin contrast, diluată și, să zicem, previzibilă. Poetul explorează mecanismele inconsistenței, ale declinului ontologic, întemeindu-le, prin relativizare sau prin crearea unor câmpuri de tensiune similare unei noi geneze, a unui joc proiectat în plan secund, din care ființa (se) comunică. 

Există în poemele lui Ion Mureșan un dramatism bine reglat care rezultă din armonizarea realității exterioare cu cea interioară, dominată de imagini uneori coșmarești, ușor repudiate ludic, ironic sau autoironic, poetul părând a fi un adevărat făuritor de paradoxuri, „uimire și tăcere”, în termenii lui Cristian Popescu: „Poemul fiind foarte sumbru și foarte frumos, brusc/ încep să mă gândesc la Iova cu drag, ca la un mort. Îi/ văd în minte capul lui de bufniță cu ochelari, îmi aduc/ aminte cum vorbea el în cuvinte mici și țepoase ca/ aricii cu țepi catifelați înțepând muzical vântul […] Nu-ți face griji, cârciuma asta o găsesc eu/ și cu ochii închiși! Țin minte precis locul unde se află/ încă de pe vremea când eram viu!” (Ioan Es. Pop îmi trimite…) Foarte multă intensitate în texte de felul acesta care contestă datele identitare sau măcar semnalează, câteodată pe tonuri oraculare, fragilitatea ființei sau sensibilitatea acesteia. Departe de a fi strategie retorică, poezia este o ipostază a sincerității așezate pe un câmp minat. Se exersează diverse registre stilistice, însă imaginarul este constant, maniera în care operează acesta, relativ previzibilă. Totuși nu aici este miza discursului. Ion Mureșan nu este un inovator stilistic, forța lui stând în capacitatea de a trimite mereu spre esență, de a contopi, în aceleași vase de laborator imanența și transcendența, realul și proiecția lui virtuală, experiența de viață și cea poetică. Un alt fapt remarcabil este îmbinarea fragmentelor și rezonanța lor contrapunctică, fără a altera structura de rezistență a poemelor. Vedem aici o conștiință a întregului, „o aptitudine de a suferi”, de care vorbea Lucian Raicu, fără dramatizări excesive, cu înlănțuiri ale fanteziei realizate cu o recuzită minimă: „Eu cu fumul ultimei țigări încolăcit ca o funie în jurul/ gâtului/ să atârn ca un spânzurat de piciorul tău desculț/ și așa să mă înalț/ și să te ajung tocmai când intri în nori,/ să te iau galant de mână și să te ajut să cobori./ O, ce minunată priveliște:/ o femeie în rochie roșie, desculță la un picior/ și un bărbat în pielea goală, ținându-se de mână,/ tăcuți,/ pășind ezitant, pășind prudent prin aer/ ca și cum ar coborî pe o cărare de munte” (Poem de dragoste). Cu această știință a sensibilității, a unui sine care nu resimte presiunea materiei, ci firescul și drumul cel mai scurt către miezul existenței, poetul construiește o lume așezată pe niște piloni ai contrastelor: de la contemplație senină la implicare responsabilă, de la narațiune banală la manifestări de exasperare: „Mai urât decât cuvântul dimineață/ nu e decât cuvântul lumină./ De cum îl rostesc simt/ că viitorul meu strălucit/ s-a dus dracului” (Dimineață). 

Fără îndoială, Ion Mureșan este un spirit ludic, un îmblânzitor al paradoxurilor care plasează în subsidiar angajarea existențială, fiind, cel puțin aparent, interesat de țesătura poemelor și de voalul de realitate cu care sunt acestea împodobite. Poate tocmai distanțarea față de lirismul căutat cu ostentație de alții îi conferă valoare acestuia. Lumea pe care ne-o propune este una a începuturilor, a provizoratului și inocenței; poate de asta volumul se intitulează Introducere în poezie, o formă de resemnare, de modestie în fața excesului de „poeme” și autodeclarați poeți, sau un hohot histrionic, caragialesc al poetului, conștient și încrezător în propria formulă?! 

Memorabile, deși suntem familiarizați cu volumele anterioare, sunt poemele bahice, un adevărat manual de salvare a individului care denunță inconsistența și „lipsa de orizont metafizic a lumii”, poeme de o monotonie caldă, revelatorie, în care simțurile se contopesc, imediatul se descompune, însă viziunea de ansamblu câștigă în acuitate: „Așa că am șters geamul cu mâneca hainei/ și am privit și eu pe fereastră:/ cerul era luminos și jignitor./ Și treceam pe lângă o câmpie ninsă, strălucitoare,/ departe de orice așezare omenească./ Iar în mijlocul ei era o femeie ce mergea spre un deal îndepărtat./ Mergea spre un deal pustiu, mergea prin zăpadă,/ poticnindu-se și mergea oarecum șerpuit./ Și m-a durut că nu o înțeleg…” – în Poem (mahmur). Sunt versuri în care cronologia este anulată și proiectată pe pânza unui hiper-real abia aproximat ce devine consistență. Secundarul, accidentalul, dimensiunea imaterială se substituie adevăratei existențe și devin prilej de meditație lucidă, de interpretare a unor semne de dincolo de cortina realității. Astfel, iluzia se transformă în zonă de refugiu și fortifică granița lumii interioare a poetului.

Introducere în poezie, poemul care dă titlul volumului, pare un joc la suprafața unor problematici fundamentale. Construit după un tipar amintind de poeticile suprarealiste, Ion Mureșan denunță o identitate în criză, imposibilitatea comunicării, criza cuplului – metaforă a condiției creatorului devorat de superficialitatea lumii și de imposibilitatea de a (se) comunica pe de-a-ntregul: „«Aici, în versurile cinci și șase, ce ai vrut să spui?» «Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârșit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Și atunci am avut o viziune: am văzut jumătate de femeie plutind deasupra orașului …»” (Introducere în poezie) Se observă aici un foarte bun control al tensiunii textului, prin divagații sau amânări ce întăresc secvențele de maximă insolitare, ecartamentul dintre așteptarea cititorului și soluția aleasă de poet, care uneori e simplă detensionare ironică, alteori înstrăinare de context sau ruptură de sintaxă, ori felurite evadări din rețeaua de coerențe. O ingenuitate structurală pare să fie la baza acestui permanent demers de subordonare a lumii capriciilor eului, permanentelor metamorfoze ale acestuia, dar și o plăcere a confesiunii sau, nu de puține ori, a povestirii ce ține loc de confesiune, cu o naturalețe și o formidabilă intuiție a verosimilului, schițat de o hartă a detaliilor, care fixează aparent un context al realității. În fapt, este o înscenare deliberată care se risipește destul de repede, oamenii sau locurile invocate dispar în ceața contemplației, cum se întâmplă în amplul Poem despre sufletul meu pereche sau despre cumplitul măcel la care am fost martor în trenul personal Cluj-Napoca – Bistrița.

Poetului îi place jocul, punerea în scenă atentă și apoi evadarea bruscă de teama unor posibile patetisme, la care nu recurge decât intenționat și cu scop precis. Lumea aceasta refuză clișeele și locurile comune, programul estetic sau convenția. Este un teren alunecos în care se caută mereu limita, cu o sete de insolit și inepuizabile resurse de fantezie.

CITEȘTE ȘI

Filmul „Horia”, proiecție specială la Constanța  

Lungmetrajul de debut al regizoarei Ana-Maria Comănescu, „Horia”, va fi proiectat la Constanța, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, în prezența echipei. La proiecția de la Constanța, programată duminică, de la ora 17.00,  vor participa actorii Vladimir Țeca și Angelina Pavel, împreună cu regizoarea Ana-Maria Comănescu. La finalul filmului, cei trei vor putea răspunde curiozității celor aflați în

Citește mai mult »

Ziua Mondială a Artei cu Workshop de tehnici mixte la muzeul din Constanța

Sub motto-ul „Nu așteptați inspirația. Vine în timpul lucrului.” (Henri Matisse), Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Mondială a Artei găzduind, în datele de  13 și 14 aprilie un workshop de tehnici mixte, susținut de Laura Sînziana Cuciuc Romanescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța. Participă la acest workshop cadre didactice, studenți și masteranzi

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: