Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

„A fi rus bun înseamnă a trage în sus, nu în copiii nevinovați din fața ta”

Dumitru Crudu (n. 1967, Flutura, Ungheni) este poet, prozator, dramaturg și publicist, poate cel mai important scriitor român din Basarabia de după destrămarea URSS. A debutat cu poezie, publicând simultan în 1994 volumele Falsul Dimitrie și E închis vă rugăm nu insistați. Pentru Alegerea lui Alexandru Sutto a primit în 2003 premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru din România. Pentru poezia sa, a fost nominalizat în 2018 la Premiul „Poetul European al Libertăţii” de la Gdansk. A publicat antologiile Falsul Dimitrie (2014) și împotriva lui Dumitru Crudu (2023). Printre scrierile sale cele mai cunoscute de proză se numără Măcel în Georgia (2008), Oameni din Chișinău (2011), Salutări lui Troțki (2016), Ziua de naștere a lui Mihail Mihailovici (2019) și recenta Ora cinci și șapte minute (2022). Este unul dintre cei mai traduși scriitori români de azi.

Sorina Rîndașu: Dragă Dumitru, Ora cinci și șapte minute se construiește în jurul unei situații agresiv-conflictuale care, iată, se întâmplă de mai bine de un an, un război din care transcrii diferite situații în proze scurte și foarte scurte, conform mențiunii de pe copertă. Cum se face că asta este forma de construcție în care încadrăm această carte, când ea poate fi citită la fel de bine ca roman?

Dumitru Crudu: Dragă Sorina, cartea însă e un roman. Chiar și dacă termenul de proză scurtă de pe copertă o subsumează unei alte specii, e un roman. Eu așa am gândit-o. Un roman compus din schițe, povestiri și nuvele. Ceea ce le leagă e aceeași stare de spirit. O atmosferă încărcată, prevestitoare de rău. Ceva nasol urmează să se întâmple. De la o proză la alta atmosfera este tot mai apăsătoare și mai irespirabilă, până când tensiunea devine pur și simplu insuportabilă, iar atunci izbucnește războiul, la care va lua parte și Alexandru.

S.R: Alexandru este personajul în jurul căruia se conturează multe dintre povestiri. Justificarea ar fi că se încearcă o restituire a vieții sale. Care e povestea din spatele acestui profesor de istorie cu care împarți cel puțin un important amănunt biografic, acela de a se fi născut la Flutura? Îmi poți spune despre el ceva ce ai omis să spui în carte, un detaliu necunoscut cititorilor?

D.C: Un detaliu necunoscut cititorilor? Haide două. Primul: în copilărie și în adolescență am jucat fotbal profesionist, apărând culorile echipei „Speranța”, cu care am urcat pe podium în cadrul mai multor competiții regionale importante. Oamenii din zona Ungheniului nu știu că eu scriu, ei cred și acum că eu joc fotbal. Ei nu știu că m-am îmbolnăvit grav într-un cantonament și m-am lăsat de fotbal și în această privință semăn foarte mult cu Alexandru. Al doilea: nu am colaborat niciodată cu KGB-ul sovietic, MGB-ul din Tiraspol sau cu FSB-ul lui Putin, spre deosebire de Alexandru, care cedează unor uriașe presiuni psihice și acceptă să lucreze pentru securitatea rusă, cu toate că era corespondent la Radio Europa Liberă. Eu n-am colaborat, ceea ce înseamnă că destinele noastre nu sunt identice. Alexandru consimte să semneze un angajament cu securitatea rusă, într-un moment mare de slăbiciune, pe care-l va regreta ulterior. După 24 februarie, FSB-iștii îl caută pentru a-l trimite în misiune, Alexandru însă fuge în Ucraina. Se alătură armatei ucrainene, doar pentru a o rupe definitiv cu securitatea rusă. 

S.R: Să discutăm și despre omul Dumitru Crudu, nu numai despre scriitor: care e sentimentul pe care ți-l dă Ora cinci și șapte minute? Nu contextul social care a inspirat cartea, ci produsul finit. 

D.C: Dacă aș fi fost mai tare de înger, măcar la fel de curajos ca personajul meu Alexandru, ar fi trebuit și eu să mă alătur armatei ucrainene, cu arma în mâini. Dar eu nu sunt la fel de tare de înger ca el, și, în loc să merg pe front, am acceptat să mă duc într-o reședință literară la Praga, unde am și scris această carte anti-războinică. Unora le-a plăcut. Le-a plăcut până și unor prieteni de-ai mei care nu prea înghit scrisul meu. Mi-au și scris despre asta sau chiar au cronicat cartea. Au fost însă și destui care m-au atacat dur pentru această carte. Marele critic de la Chișinău m-a acuzat că aș fi plătit tribut literaturii angajate, iar marele prozator și romancier din Timișoara m-a învinuit că nu știu să alternez planurile și că am comis o carte repetitivă, mult prea repetitivă și mult prea monotonă și otova. Lor nu o să le răspund la aceste inclulpări – să creadă ce vor, în schimb o să-i răspund marelui apărător al Kremlinului din Vâlcea, care îmi încriminează faptul că i-aș fi asociat pe ruși unor monștri, fără inimă și suflet, semănători ai terorii și morții. Reproșul marelui apărător al Kremlinului ar fi că i-am vorbit pe ruși doar de rău, ceea ce m-a dus cu gândul că nu mi-a citit cartea, altfel nu ar fi venit cu asemenea acuze. Să presupunem însă că a citit-o și că m-a pălmuit pe bună dreptate. Dacă e așa, atunci l-aș întreba și eu: ce înseamnă azi să-i vorbești pe ruși de bine? Sau, altfel spus: oare mai există azi și ruși buni?, vorba Mariei Pilchin, care și-a intitulat un volum de versuri Tu ești rusul cel bun. Dacă marele avocat al lui Putin mi-ar fi citit cartea ar fi aflat că răspunsul meu e pozitiv: Da, mai există și ruși buni. Unul dintre lucrurile pe care eu încerc să le afirm răspicat în volumul meu de proză scurtă este că există și ruși buni. Asta o spun și în prima proză din carte, asta o spun și în alte povestiri și nuvele din volum. Da, există și ruși buni. Există și ruși buni nu doar printre soldații ruși trimiși pe frontul din Ucraina, dar chiar și printre generali. Doar că aici aș vrea să deschid un alt dosar: Ce înseamnă azi să fii rus bun? Ei bine, a fi rus bun azi înseamnă a fi contra lui Putin, care-i mână pe soldații ruși la moarte sigură în Ucraina. A fi rus bun înseamnă a fi împotriva acestui război aberant declanșat de monstrul fără creier din Kremlin. A fi rus bun înseamnă a nu susține agresiunea rusă în Ucraina și războiul hibrid în Republica Moldova (oare ați auzit de acest război, domnule mare avocat al Kremlinului?). A fi rus bun înseamnă a fi contra tiraniei și dictaturii. A fi rus bun înseamnă a fi contra imperialismului rus. A fi rus bun înseamnă a trage în sus, nu în copiii nevinovați din fața ta. A fi rus bun înseamnă a nu viola copii în fața mamelor lor, înseamnă a nu ucide femei gravide și bătrâni nevăzători, înseamnă a nu descăpățâna soldați ucraineni. A fi rus bun înseamnă a nu fi complice la aceste crime. Ruși buni sunt cei care dezertează din armata rusă. Ruși buni sunt cei care fug de pe front. Ruși buni sunt cei care refuză să împuște și să tortureze oameni imobilizați la pat. Ruși buni sunt cei care denunță aceste crime. Ruși buni sunt cei care cer ca acest război să fie oprit și armata rusă să plece din Ucraina. Da, aceștia sunt rușii cei buni, domnule mare avocat al Kremlinului. Ceilalți – cei care aprobă războiul și se avântă cu pieptul dezgolit în lupte – sunt criminali. Despre rușii cei buni care se opun acestui război și vor să-l oprească, vorbesc și eu în cartea mea. Deci și în cartea mea există ruși buni, stimate domnule avocat al Kremlinului. 

Pentru mine, rușii cei buni sunt contra războiului, domnule mare avocat român al lui Putin. Ziceam că nu am să-i răspund marelui critic din Chișinău care mă dojenea că aș fi reînviat literatura angajată sau marelui prozator și romancier din Timișoara care mi-a oferit gratis niște lecții de literatură, despre cum ar trebui să fie un roman adevărat – cu alternanța planurilor. Nu, nu o să le răspund. Să creadă și să spună ce vor despre cartea mea. Care începe cu mult înainte de ora cinci și șapte minute și nu se termină după ce întorci ultima filă. Important pentru mine nu e ce cred ei. Sunt interesat doar de părerea cititorilor mei. Faptul că Adriana și Silvia, bunăoară (iată că eu și folosesc acest cuvânt, Teodor Dobrin), au recomandat cartea mea și altor cititori, mă încurajează să merg mai departe. Și nu niște uși închise în nas de marele critic din Chișinău, de marele prozator și romancier din Timișoara sau de avocatul lui Putin din Vâlcea.

S.R: A apărut, la editura Junimea din Iași, Împotriva lui Dumitru Crudu, o antologie care reunește texte din toate cărțile tale de poezie, inclusiv câteva texte inedite ce păstrează aceeași tematică despre care vorbeam anterior, cea a războiului. Ai în vedere translația acestei teme (și) într-un proiect poetic mai amplu, într-o nouă carte de poezie?

D.C: Acele poezii despre război din carte eu nu am vrut să le scriu și nici nu știu când și cum le-am scris. Probabil am vrut să le trimit niște scrisori prietenilor mei și rudelor mele din Ucraina sau să-mi notez niște gânduri în jurnal. În loc de asta, mi-au ieșit acele poezii. Nu cred că aș mai putea repeta experiența. Deci, nu cred că voi apărea și cu o carte de poezie despre război.

S.R: În final, vreau să te întreb: cum te situezi în raport cu propriile tale performanțe literare?

D.C: Cele mai bune texte ale mele încă urmează să le scriu.

CITEȘTE ȘI

Apophrades și metafizica doliului

Cel mai recent volum de poezie al lui Radu Vancu, Kaddish (Casa de Editură Max Blecher, 2023), cuprinde nu atât o serie de texte ce au același punct de pornire pe care cu ușurință l-am putea caracteriza ca impresionant, cât o poveste în sine, contrapunctată printr-o serie de inserții cvasi-teoretice. Povestea, înrudită la nivel ideatic cu romanul omonim al lui Leon Wieseltier,

Citește mai mult »

Laura Francisca PAVEL

Laura Francisca Pavel a publicat un prim volum de poeme cu titlul Trucuri urbane (OMG, 2022), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” şi distins cu Premiul BAC-FEST pentru Cartea de poezie a anului 2022. Al doilea volum de poezie, Acţiuni şi protocoale, îi apare în 2023, tot la editura OMG. Este prof. dr. la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai.

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: