Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Verlaine, burghezul decadent

Un poet român activ la începutul secolului XXI, Octavian Soviany, își propune să ficționalizeze viața lui Paul Verlaine, un poet francez care a trăit și a scris în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și nu oricum, ci într-o serie de romane dintre care patru au apărut deja, iar ultimele două așteaptă să fie terminate și publicate. Alegerea aceasta pare un pic bizară și destul de riscantă, însă dacă ne uităm la activitatea literară a lui Octavian Soviany începem să înțelegem această apropiere neobișnuită. Cunoscut ca poet, prozator, dramaturg și critic literar, Octavian Soviany este și un bun traducător din limba franceză. Printre titluri semnate de Baudelaire, Alexandre Dumas, Théophile Gautier sau Guillaume Apollinaire găsim și celebrul volum Poeme saturniene (Casa de Editură Max Blecher, 2017) al poetului simbolist Paul Verlaine. 

În ciuda distanței temporale și culturale dintre Octavian Soviany și Paul Verlaine, autorul român reușește să redea convingător atât viața și cariera literară a poetului francez, cât și mediul familial, social și politic în care acesta s-a format și a trăit. Seria Lelian, „povestea ficționalizată a marelui Paul Verlaine”, publicată la editura Hyperliteratura, este formată din Micul Saturnian (2019), ce relatează copilăria și adolescența lui Paul Verlaine, Întoarcerea către Cythera (2020), care surprinde transformarea lui Lelian într-un adult și debutul literar al poetului, Corabia beată (2022) – unde sunt relatate începutul mariajului lui Verlaine cu Mathilde Mauté, Războiul franco-prusac din 1870-1871, Comuna din Paris și începutul celebrei relații cu Arthur Rimbaud – și din Capul de faun (2022), care se concentrează mai mult pe iubirea interzisă și toxică dintre cei doi poeți, culminând cu episodul împușcării nefatale a lui Rimbaud de către protagonistul seriei. 

Ce trebuie punctat încă de la început este faptul că Soviany nu urmează o modă literară și nu încearcă să profite de contextul favorabil publicării bioficțiunilor ce au în centrul lor o personalitate culturală. Din contră, seria Lelian are o contribuție deloc de neglijat la impunerea acestui gen de scriere în câmpul literar românesc al ultimilor ani. Deși seria a fost lansată în același an cu mai cunoscuta colecție „Biografii romanțate” a editurii Polirom, cărțile despre Paul Verlaine sunt destul de diferite de cele despre artiștii și scriitorii români canonici. Pe lângă că alege să scrie despre un autor străin, decizia de a nu comprima viața poetului simbolist într-un singur volum îi permite lui Octavian Soviany să exploreze cu atenție toate vârstele lui Verlaine și toate episoadele relevante din biografia acestuia. 

Așadar, după cum era de așteptat, cel mai intens și atent vizitat aspect al acestui univers ficțional – dar destul de apropiat de realitatea la care se raportează – este însuși Paul Verlaine. Octavian Soviany urmărește cu mult interes viața interioară a poetului, din care a izbucnit influenta sa poezie. Romanele surprind cu acribie nesiguranța, anxietățile și ezitările protagonistului, într-un impresionant și minuțios realizat portret ce îl umanizează și îl apropie pe poet de cititorii de astăzi. Poate cea mai fascinantă caracteristică a personajului Verlaine este pendularea constantă între viața comodă a burgheziei pe care o poate avea și trăirea intensă și plină de excese a boemei literare din acei ani după care tânjește în adâncul sufletului său. 

Relațiile lui Paul Verlaine cu cei din jurul său cântăresc mult nu numai în formarea sa, ci și în economia acestor narațiuni. Copilăria și modul în care se raportează poetul la părinții săi, prieteniile și legăturile sociale pe care și le formează, experiențele sexuale atât cu tineri băieți, cât și cu adolescente, toate acestea sunt modalități prin care profilul lui Verlaine este construit. De altfel, este admirabil felul în care Octavian Soviany aduce împreună spațiul domestic al poetului cu cel public și politic al perioadei. 

În acest sens, Corabia beată mi se pare cel mai complex și mai ofertant volum din serie. Aș merge mai departe și aș zice că, dintre cele patru cărți publicate până acum, aceasta este cea mai reușită. Fără a neglija meritele celorlalte volume, nu pot să nu remarc modul strălucit în care Octavian Soviany a împletit viața personală a lui Paul Verlaine cu evenimentele care au dus la formarea celei de-a Treia Republici Franceze. Prima jumătate a cărții este dedicată atât mariajului lui Verlaine cu Mathilde, cât și Războiului franco-prusac din 1870-1871 și, mai ales, repercusiunilor sociale și politice ale acestei conflagrații. Prin participarea poetului la război și prin implicarea acestuia în episodul Comunei din Paris, Octavian Soviany creează un veritabil tablou al Franței acelor ani. A doua jumătate a cărții are în centrul său începutul relației dintre Verlaine și Rimbaud și, implicit, începutul destrămării căsătoriei cu Mathilde. 

Este clar că în spatele acestor cărți este o muncă enormă de cercetare, însă Octavian Soviany își camuflează foarte bine documentarea, integrând toate informațiile necesare pentru a oferi veridicitate universului ficțional creat în narațiunea propriu-zisă. Acest aspect se observă mai ales în felul în care este înfățișată lumea literară pariziană din acei ani. Nu cred că exagerez când afirm că Lelian poate fi folosită și ca o introducere în peisajul literar francez al secolului al XIX-lea.

Fiecare dintre cele patru cărți ale seriei merită o analiză atentă, dar mă voi limita la a spune că puse împreună ele formează cel mai ambițios și mai puternic proiect de bioficțiune din literatura română recentă. Octavian Soviany dă ce are mai bun aici, folosindu-și atât aptitudinile de poet, cât și pe cele de povestitor. Este foarte interesantă decizia de a avea un narator-personaj, adică de a-i oferi cuvântul lui Verlaine însuși, dar este un pariu câștigat, pentru că perspectiva aceasta oferă multă profunzime cărților. Dar povestirea la persoana I sugerează și un soi de transfer între autor și eroul său, un exercițiu prin care un poet român se apropie nu doar de un poet francez, ci și de o întreagă tradiție literară, într-un dialog mai mult decât necesar peste timp, granițe naționale și lingvistice.

CITEȘTE ȘI

Hărți și povești

Nu puțini au fost poeții români care, în ultimii ani, după ce au semnat multe volume de versuri, consacrându-se în spațiul acestui gen literar, și-au încercat mâna și în proză, publicând romane și colecții de povestiri, unele mai reușite, altele mai puțin convingătoare. De curând, printre aceștia putem să o numărăm și pe Anca Mizumschi, care, la aproape treizeci de ani de la debutul său în poezie cu Est (1993),

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: