Nu puțini au fost poeții români care, în ultimii ani, după ce au semnat multe volume de versuri, consacrându-se în spațiul acestui gen literar, și-au încercat mâna și în proză, publicând romane și colecții de povestiri, unele mai reușite, altele mai puțin convingătoare. De curând, printre aceștia putem să o numărăm și pe Anca Mizumschi, care, la aproape treizeci de ani de la debutul său în poezie cu Est (1993), le propune cititorilor săi primul său roman, Cei care cumpără stele (Editura Trei, 2022). 

Mai surprinzătoare decât pasul către alt gen literar este alegerea formulei acestei noi cărți. De obicei, poeții care migrează spre proză fie scriu autoficțiuni realiste prin care redau un cadru personal și social concret, al formării sau al maturității lor, fie construiesc niște experimente literare, dense poetic și, adesea, cu accente fantastice sau suprearealiste. Anca Mizumschi se diferențiază de toți aceștia îndreptându-se către un subgen dificil prin pretențiile pe care le ridică urmarea convențiilor sale: ficțiunea istorică.

Cei care cumpără stele este un roman istoric captivant, o întoarcere în secolul al cincisprezecelea, la începutul erei coloniale și în zorii capitalismului mondial. Cartea surprinde două societăți aparent foarte diferite – chiar opuse ar susține unii –, care ajung să se întrepătrundă, relevându-și astfel multele lucruri pe care le au în comun. Mai exact, universul ficțional construit de Anca Mizumschi are doi poli importanți: Republica Genova și Imperiul Otoman sau, mai bine spus, Istanbulul. Nu este o întâmplare că multe dintre personajele romanului sunt fascinate de hărți, Cei care cumpără stele fiind în sine un atlas de locuri, figuri, obiceiuri, obiecte, senzații și imagini puternice, toate bine calibrate într-o povestire care știe cum să alterneze între narațiune și descriere. 

Pe lângă că sunt niște noduri geografice importante, Genova și Istanbulul reprezintă, de fapt, principalele nuclee narative ale cărții. Din ele ies cele două mari grupuri de personaje și firele lor narative, care se vor împleti treptat, pe parcursul romanului. Astfel, Cei care cumpără stele surprinde atât povestea familiei de negustori genovezi Serratore și a altor europeni care se învârt în jurul lor, cât și povestea familiei aurarului Mustafa, a soției sale Meryem și fiului lor Musa. 

Nu cred că stric lectura nimănui dezvăluind că Ariadna, moștenitoarea familiei Serratore, și Musa se vor îndrăgosti unul de celălalt. Acesta nu este singurul lucru ușor de prevăzut în carte. Sunt câteva momente sau elemente ale romanului care par cusute cu ață albă, ca de exemplu faptul că astrologul sărac Khalil și Meryem care țese covoare cu hărțile cerului îi vor aminti Ariadnei de bunicul său Iacopo și de pasiunea sa pentru hărți – ca să nu mai vorbim de însăși Ariadna, care poartă o evidentă referință mitologică în numele său, relevantă pentru tematica cărții. 

Deși mi se pare că la acest capitol construcția narațiunii lasă de dorit, volumul excelează în altă direcție. Concret, Cei care cumpără stele este și un bun roman de atmosferă. Anca Mizumschi reușește să (re)creeze o lume complexă, cu multe straturi, compusă dintr-o sumedenie lucruri mărunte, care îi oferă, însă, veridicitate. Marele plus al romanului este tocmai felul acesta credibil și fermecător în care este prezentat întregul univers. Minuțioasele descrieri sunt construite cu o precizie și cu o delicatețe ce trădează mâna de poet a autoarei. Poeta Anca Mizumschi doar pare că se reinventează ca prozatoare, pentru că, în realitate, acest roman are o puternică încărcătură lirică. 

Dacă ar fi să apropii Cei care cumpără stele de o altă carte din literatura română recentă aceasta ar fi O formă de viață necunoscută de Andreea Răsuceanu (Humanitas, 2018). Cele două se aseamănă prin structura lor, cu multe mini-capitole, fiecare având câte un personaj în centrul său. Dar mai mult decât atât, ambele romane reconstruiesc diferite perioade istorice nu prin marile evenimente ce au avut loc atunci sau prin principalele personalități care au modelat acele epoci, ci printr-o privire mult mai intimă în viața unor personaje mult mai neînsemnate, dar care sunt atent urmărite și bine construite. Ca Andreea Răsuceanu, Anca Mizumschi demonstrează cu primul său roman că are capacitatea de construi lumi imersive, care oricât de îndepărtate în timp ar fi, rămân recognoscibile și relavante pentru cititor. 

De altfel, aici este de găsit principala miză extraliterară a cărții. Cei care cumpără stele are un puternic mesaj universalist, care încearcă să transmită sentimentul unei comunități globale, în care diferențele dintre oameni să nu fie niște obstacole, ci, din contră, niște catalizatori ai procesului de apropiere și cunoaștere interumană. Ca micul Musa care visa la o lume fără steaguri dezbinatoare, așa și Anca Mizumschi crede în importanța găsirii unui numitor comun care să aducă oamenii împreună, dincolo de etnia, naționalitatea, religia sau clasa fiecăruia. Dacă romanul ar putea avea un singur efect asupra cititorilor, mi-aș dori să-și aibe originea aici, oferindu-le prilejul să mediteze la această idee, oricât de idealistă și utopică li s-ar părea multora.   Anca Mizumschi a scris un roman onest, care nu vrea să fie mai mult decât este, dar care poate ridica niște probleme relevante pentru cititorii săi. Cu personaje care de care mai pitorești, surprinse în tablouri mediteraneene fermecătoare, cu ornamente ce îmbogățesc narațiunea și care incită imaginația cititorului, Cei care cumpără stele este dovada că Anca Mizumschi a trecut testul transgresiunii către proză. Precum Mustafa, aurarul migălos care are nevoie de mult timp pentru a făuri cele mai frumoase bijuterii din Imperiul Otoman, Anca Mizumschi și-a luat răgazul necesar și și-a confecționat la rândul ei un talisman care-i va oferi, cel mai probabil, o nouă viață literară.