Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Muzica lui Karlheinz Stockhausen

Muzica de tradiție vest-europeană din secolul al XX-lea reprezintă un mozaic sonor care a fost analizat din multe puncte de vedere și care va fi studiat mult timp de acum înainte. Pe măsură ce ne apropiem de perioada contemporană și de compozitorii acestor vremuri, arhitectura sonoră a devenit din ce în ce mai complexă și mai dificil de pătruns, dar nu mai puțin interesantă. La începutul veacului trecut muzica cultă s-a dezvoltat în două direcții: a) care a continuat drumul tradiției; b) care a căutat un drum nou, neexplorat îndeajuns până la acel moment. În dreptul celei de-a doua direcții îi avem inițial pe Arnold Schönberg și discipolii săi, Alban Berg și Anton Webern, supranumiți cea de-a doua școală vieneză. Schönberg a inventat serialismul dodecafonic, un principiu de compoziție care are la bază atonalismul (toate sunetele fiind tratate egal, muzica neavând un centru sonor de la care să plece sau la care să revină)


Unul dintre compozitorii atras încă de la început carierei de serialismul dodecafonic a fost Karlheinz Stockhausen (1928 – 2007).


Orfan de ambii părinți de la șaptesprezece ani, cochetează în această perioadă și cu o carieră de scriitor, purtând o corespondență cu Hermann Hesse, care îl încurajează în acest sens. În 1951 urmează cursurile școlii de vară de la Darmstadt unde ascultă pentru prima dată lucrarea lui Olivier Messiaen ”Mode de valeurs et d’intensités” iar cinci luni mai târziu va studia la Paris cu marele compozitor francez. Prin intermediul avangardei muzicale franceze intră în contact cu muzica concretă iar la întoarcerea în Germania activează la studioul de muzică electronică din Köln. În creațiile sale din această perioadă extinde principiul serial, inventat de mai sus menționatul Schönberg, ritmului, intensității, timbrului muzical și asupra atacului unui sunet.

Pe lângă muzica serială, acesta aprofundează și muzica electronică sau tehnica punctualistă, care se realizează prin trecerea pasajului sonor de la un instrument la altul, frânat de pauze (Kontra-punkte). În privința muzicii electronice se folosește de sunetele sinusoidale generate de instrumente electronice (Studie I) și de sunete vocale combinate cu sunetele electronice (Gesang der Jünglinge). Este preocupat de felul în care spațiul acustic influențează sunetul. Folosește grupuri instrumentale în diferite locuri ale sălii de concert, pe care le amplifică (Mixtur). Ca o extensie a gândirii beethoveniene, dorește să realizeze o muzică reprezentativă pentru toate popoarele folosind fragmente ale mai multor imnuri naționale (Hymnen).


Există păreri care afirmă că fiecare lucrare a lui poate reprezenta o nouă direcție de aprofundat în muzica clasică modernă, dar muzica lui Stockhausen nu a influențat doar evoluția muzicii culte, ci și o parte a muzicii pop.
Bunăoară, cel mai celebru exemplu este poate al trupei The Beatles, care îl include pe compozitorul german pe coperta celebrului lor album ”Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band”. Cei patru au folosit, de asemenea, diferite tehnici electronice dezvoltate de către compozitori precum Stockhausen. Alți artiști precum Miles Davis, Kraftwerk, Pat Martino sau Björk îl menționează ca fiind o sursă de inspirație. Într-un interviu acordat BBC în 2001, chiar el afirmă că artiștii de muzică techno îl consideră părintele muzicii electronice.


Deși poate că este mai dificil de pătruns la început, muzica lui Karlheinz Stockhausen reflectă într-un mod foarte direct și palpabil aspecte ale vieții. Iar un astfel de creator ar trebui să suscite interes oricărui iubitor de muzică.


Sursa foto: WIKIPEDIA

CITEȘTE ȘI

Eugen Cicero – un orator clasic în jazz

Știm că jazz-ul a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea în Statele Unite ale Americii. Originile sale sunt strâns legate de mozaicul etnic și cultural al orașului New Orleans. Jazz-ul, la fel care orice alt gen de muzică, a avut, are și va avea întotdeauna mai multe direcții de dezvoltare. Printre cele mai cunoscute și

Citește mai mult »

Carl Ruggles – O altă abordare a compoziției muzicale

Evoluția în domeniul artistic este o trăsătură fundamentală. Așa cum orice formă de viață își caracterizează existența prin evoluție și oricare dintre ramurile artei trebuie să își propună permanent căutarea unor noi forme de exprimare. În muzică această căutare merge în infinite direcții, în funcție de nivelul de cunoaștere al creatorilor. Totuși, căutările sonore nu sunt întotdeauna primite cu entuziasm

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: