În prima zi a lunii iulie, constănțenii, dar și turiștii care doresc să cunoască istoria orașului sunt așteptați să la participe la turul cultural-educativ „Pe urmele Regilor României”, organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan.
„Evenimentul are loc într-un moment cu o puternică semnificație istorică, marcând 160 de ani de la adoptarea primei Constituții a României, promulgată în timpul domniei Regelui Carol I. Inspirată din Constituția belgiană din 1831, considerată una dintre cele mai moderne ale epocii, Constituția din 1866 a pus bazele statului român modern, consacrând monarhia constituțională, separarea puterilor în stat, garantarea libertății de exprimare și a presei, precum și alte principii fundamentale pentru dezvoltarea României.
Turul propune o incursiune în istoria orașului Constanța, prin locurile care păstrează amprenta Familiei Regale și ilustrează contribuția suveranilor României la dezvoltarea orașului de la malul mării”, menționează organizatorii.
Punctul de întâlnire este statuia „Lupoaicei”, de la ora 18.00.
Turul se va desfășura pe următorul traseu: Biserica Greacă – Muzeul de Artă Populară – Palatul Regal – Casa Grigorescu – Colegiul Național „Mihai Eminescu” – Templul Așkenaz – Piața Ovidiu – Moscheea Regală Carol I – Strada Nicolae Titulescu – Statuia lui Anghel Saligny – Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” – Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bulevardul Regina Elisabeta – Statuia Reginei Elisabeta – Statuia lui Mihai Eminescu.
Prof. dr. Răzvan Raul Ivan va prezenta istoria fiecărui obiectiv și va readuce în atenția participanților personalitățile regale care au contribuit la transformarea Constanței într-un important centru cultural și strategic al României.
„Istoria își dezvăluie adevărata valoare atunci când părăsește paginile cărților și devine o experiență trăită. Prin tururile cultural-educative, transformăm patrimoniul într-o lecție vie, iar orașul într-o sală de clasă deschisă, unde fiecare clădire și fiecare monument spun povestea identității noastre”, spune directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Laura Stroe.

