Muzica poate fi o emblemă culturală foarte pregnantă dacă este scoasă în evidență și exploatată corespunzător în momentul când se ivește ocazia. În primă instanță ne putem gândi la muzici ale popoarelor care au reușit să transceadă identitatea națională și să devină ceva mai mult decât atât, mergând până la stereotipii. Bunăoară, dacă ne gândim la corurile feminine din muzica vecinilor de la sud de Dunăre sau la corurile masculine din Georgia, avem deja două genuri și tipuri de interpretări care au spart granițele. De asemenea, există timbruri muzicale care prin felul cum au fost utilizate au devenit, mai ales datorită muzicii de film și marii paste care se numește world music sau fusion, simboluri ale anumitor situații. Aici putem exemplifica instrumentul japonez shakuhachi și cel din Armenia, duduk. Fiecare dintre acestea două au ajuns să reprezinte clișee sonore. 

Revenind însă la ideea inițială, nu doar folclorul muzical poate servi drept identitate culturală. De pildă, anul trecut UNESCO a recunoscut muzica techno din cluburile berlineze drept parte a Moștenirii Culturale Imateriale a Germaniei. Muzica techno fiind apărută în anii 1980 a marcat și încă marchează un anumit tip de cultură care s-a răspândit în toată lumea prin intermediul cluburilor și festivalurilor de profil. Ca răspuns la această mișcare, președintele Franței a propus ca stilul de muzică house din Franța, denumit generic french touch, să fie inclus în Patriomoniul Imaterial Francez UNESCO. Cei mai cunoscuți și apreciați artiști francezi care au abordat aceste sonorități sunt Daft Punk, alături de Justice. Cum menționam la începutul articolului, există sonorități care trec peste granițele culturale și artiști din alte zone geografice ajung să se identifice cu ele. 

În cazul de față vorbim despre o formație din nordul Mexicului alcătuită din cinci băieți, ce poartă numele de Midgnight Generation. Aceștia abordează o muzică inspirată din disco, funk, synthwave cu elemente moderne care derivă și din stilul house din Franța. În ultimii patru ani au cunoscut o ascensiune fulminantă, devenind una dintre cele mai populare prezențe din muzica mexicană. Au cântat pe cele mai cunoscute scene muzicale din Mexic și chiar din America Latină, interpretând la început în deschiderea unor concerte important și, ulterior, transformându-se într-una dintre cele mai constante și apreciate prezențe muzicale. În decurs de doar câțiva ani Midnight Generation reușit să umple spații de concert celebre și să fie invitată la cele mai importante festivaluri din Mexic, Republica Dominicană, Columbia, Ecuador sau Peru. În momentul de față, grupul are concerte programate până la jumătatea anului viitor atât în America de Sud, Canada și Europa.

Muzica lor poate fi ascultată pe orice fel de platformă online iar în momentul în care accesăm secțiunea comentarii vom observa faptul că mulți dintre admiratorii acestora îi consideră continuatori ai faimosului duo francez Daft Punk, care s-a despărțit în anul 2021. Însă această afirmație ar însemna să minimizăm meritele și eforturile acestui grup de a-și găși propria voce. Toate stilurile și influențele expuse mai sus au ca principiu de bază sunetul sintetizatoarelor de tip analogic. Acel sunet de consistență electronică și cu mai multe straturi pe care l-am întâlnit în muzica unor artiști extrem de diverși și care au creat pe parcursul multor perioade din istoria muzicii din secolul trecut și până astăzi. Fie că vorbim de Wendy Carlos, de Emerson Lake and Palmer, de The Weeknd, de Hans Zimmer, de Pink Floyd, de David Guetta, de Pharrell Williams sau Timbaland, toți au folosit ori folosesc sintetizatoarele analogice. 

Ceea ce se constată, totuși, de câțiva ani este un fel de revenire a unor sonorități disco și funk, foarte la modă în anii 1970-1980. Ele au cunoscut o revigorare în cultura mainstream (de pildă, prin intermediul muzicii din serialul Stranger Things sau unor piese ale lui Miley Cyrus ori Harry Styles) dar și în zona independentă, prescurtată indie. Prin intermediul unor sintetizatoare cu un sunet semnătură cum ar fi cele produse de Moog, Roland, Oberheim, ARP sau Sequential, se creionează o direcție foarte clară și ușor de identificat cu așa zisele perioade de aur. Totuși, Midnight Generation nu sunt doar înșiruire de sunete interpretate la sintetizatoare. Acestea îmbracă secția ritmică alcătuită dintr-o chitară bas și chitară electrică, ambele cu puternice influențe funk. Acestora li se adaugă și tobele acustice care completează atmosfera disco-electro-funk. Peste toate elementele instrumentale se regăsesc linii melodice care uneori sunt foarte ritmice, alteori extrem de lirice. Există piese în care solistul Fernando Mares, care cântă și la chitară și sintetizatoare, dialoghează vocal cu ai săi colegi de trupă. Dar aceștia apelează și la tradiția muzicală din zona culturală din care provin. Astfel că există piese interpretate în regim de live în care întâlnim instrumente de percuție latino-americane, conga sau bongos.

În anul 1972, trupa britanică Pink Floyd a susținut unul dintre cele mai originale concerte din istoria muzicii rock, în amfiteatrul din Pompeii fără public, doar înregistrat audio și video. Ca o reeditare mexicană, trupa Midnight Generation a realizat un astfel de concert în urmă cu doi ani în parcul național Majalca. Înconjurați de formațiuni geologice unice, într-un loc mai degrabă cunoscut pentru conservarea animalelor și plantelor, formația a înregistrat un concert de jumătate de oră în care au avut momente care au amintit pasager de momente muzicale desprinse din perioada de aur a giganților rockului progresiv.

Trăim într-o lume în care a fi original are atât de multe sensuri și direcții iar totul este atât de relativ. Experimentele sonore din muzica clasică contemporană, care merg în direcția intelectualului sau muzicile simple cântate la unison de un stadion întreg pot sta foarte bine pe același palier. Important este ca muzica să poată transmită emoție iar oamenii să înțeleagă faptul că prin intermediul ei se pot găsi căi de reconciliere, indiferent de pozițiile pe care ne situăm.