Astăzi, la ora 16:00, la Muzeul de Artă Constanța, are loc vernisajul expoziției „Secvențial”, semnată de artistul Ion Achițenie. Expoziția are și un invitat, sculpturile lui Bogdan Breza alăturându-se operelor lui Achițenie, într-un dialog sacru – profan.
Criticul de artă Ana Amelia Dincă va fi prezentă la vernisaj, tot ei aparținându-i textele de mai jos, care deslușesc pentru public cele două discursuri artistice.
,,Depășind simpla idee de reprezentare, exigențele lui Ion Achițenie, în ceea ce înseamnă imaginea sacră, presupun, în primul rând, esențializarea expresiei plastice, ideea de rugăciune, de lumină și de transcendență.
Artistul se folosește de spectrul cromatic, reevaluat difuz, abia șoptit în datele lui terne, în culori puține și cu forță expresivă, care se află dincolo de percepția noastră, apropiindu-se de o formă superioară de înțelegere a sufletului. Lucrul acesta este recurent în opera sa, fiind marcat vizual de simbolul ogivei, nu numai din perspectiva unui arc de cerc, specific arhitecturii gotice, cu rol de susținere a bolții. Acest element arhitectural este folosit de artist în sens metaforic, atunci când denumește astfel câteva lucrări de inspirație religioasă, jucând rolul intercesorului între artist și Cristos.
[…] Ion Achițenie aduce în contemporaneitate simboluri teologice și ale picturii murale bizantine, pe care le conceptualizează prin alăturarea arhetipului și a gestului pictural, lăsând iconografia să se subînțeleagă și să se redefinească în proiectul său contemporan. Astfel se întâmplă și cu „Fereastră la Tomis”, demersul evolutiv al civilizației tomitane, păstrându-și caracterul istoric prin aceeași conformație ogivală, mereu prezentă în creația artistului, de data aceasta, din perspectiva trecerii dintre spațiile ancestrale spre vremurile de acum, dinspre cele lumești, spre tendința de transcendență.”
,,Sculptura lui Bogdan Breza își are sursele în realismul magic, dar sculptorul trece uneori fără probleme și pe lângă suflul dadaist.
Realitatea și imaginația sunt aduse într-un corpus unde variate sugestii fantastice susțin discursul poveștilor vizuale, inventate sau preluate de artist, devenite niște indicii perturbatoare asupra percepției noastre. Alăturând structuri vizuale aparent fără nici o legătură, atât în pictură, cât și în sculptură, stabilind neașteptate dialoguri între realitate și supranatural, Bogdan Breza își argumentează demersul prin conflicte simbolice, prin asocieri morfolologice evocând iraționalul și traseul absurd al imediatului, căutarea lumii ideale, fiind asociată unor însemne care vin împotriva ei.
[…] Atunci când expresiile plastice se desfășoară în bidimensional, acestea dobândesc atribute ale tridimensionalului, prin stil și amplasarea mesajului în contextul general al creației sculptorului.”
