Revista Tomis

Festin dobrogean născut din coasta lu’ porc

Am asistat de curând la o încercare de promovare a gastronomiei dobrogene în Portul Tomis. O săptămână întreagă dedicată culturii culinare locale în buza mării, urmată de un alt eveniment care a pus în valoare borșul de sturion. O acțiune promovată cu afișe făcute cu IA și inadecvări vizibile de pe vârful Omu.

Aștept cu nerăbdare săptămâna puiului la KFC și a burgerului la McDonald’s. Cam așa și cu săptămâna dobrogeană în Dobrogea. Să faci tam-tam că restaurantele prăjesc hamsii la malul mării nu e doar heirupism publicitar ci și recunoașterea incapacității valorificării patrimoniului culinar local în restul anului. Vorbim despre un concept general, nu despre potențarea unui anumit ingredient sezonal. Una e să încerci să sporești vânzările de calcan sau scrumbie prin festivaluri dedicate, alta să organizezi party-culinar din ceea ce ar trebui să fie firesc-papilar. Iar prezența coastelor de porc (cu cheddar sau sos BBQ) printre cârnați tătărești și guvizi demonstrează dezlânarea conceptului și puțina înțelegere a identității regionale. Plusez și cu o explicație halucinantă de pe un afiș corelat cu campania “Borș marinăresc cu pește de Marea Neagră – cu carne în borș hamsie” (cred că e parte dintr-un joc cu cititorii, ei pun cuvintele alandala și noi trebuie să le așezăm în ordinea corectă).

La puțin timp după săptămâna dobrogeană se organizează, tot în port, o masă comunitară (de aplaudat) cu borș pescăresc cu sturion (de ridicat din umeri). Sturionul pentru consum este exclusiv cel de acvacultură și, istoric, este specific zonei costiere nordice, la granița cu bucătăria deltaică. Bașca preparatul nu e nici storceag, nici borș lipovenesc, deși recunosc că am mâncat ceva asemănător în urmă cu vreo 20 de ani pe o terasă privată din Olimp. E un fel de mâncare fără cap și fără coadă deși sper că le-au pus la fiert.

Mă bucură orice fel de acțiune de promovare a specificului local, dar dacă sunt heirupisme precum acesta întreaga idee se duce în derizoriu. Și nici nu pricep încăpățânarea de a dribla mâncarea de cherhana doar din dorința de a fi altfel. Restul e calcan!

Cosmin Dragomir

Mai multe texte
Citește și