Până la procesul din Nuremberg, dreptul internațional nu prevedea acuzarea și, implicit, condamnarea criminalilor de război de către un tribunal internațional, așa cum apare în cea mai recentă peliculă care reiterează procesul unor monștri perdanți ai istoriei recente. Cu toții avem obligația morală de a reflecta asupra banalității răului. Față de producțiile anterioare care investighează un subiect similar, pelicula lui James Vanderbilt prezintă un context problematic moral/uman/ideologic etc. într-o formă accesibilă, lăsându-ne să intrăm în „povestea” atroce a celui de-Al Doilea Război Mondial din unghiul doctorului psihiatru Douglas Kelley, interpretat de Rami Malek (deținător, din 2018, al unui Oscar pentru rolul din Bohemian Rhapsody).
Nuremberg (2025), thrillerul istoric regizat de James Vanderbilt, îi aduce împreună pe Russell Crowe (în ipostaza lui Hermann Göring însuși), Michael Shannon (interpretându-l pe procurorul american Robert Jackson), Richard E. Grant (sir David Maxwell-Fyfe), Leo Woodall (sergentul Howie Triest), Colin Hanks, John Slattery, Mark O’Brian, Wenn Schmidt, Lydia Peckam, a căror dinamică ne aduce mai aproape o epocă distonantă, copleșitoare. Impresionant este faptul că Russell Crowe vorbește germană, dând, în felul acesta, mai multă naturalețe și veridicitate personajului.
Odată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt prinși naziști de rang înalt. Rolul psihiatrului american Douglas Kelley este de a evalua starea psihică a deținuților ce vor fi judecați într-unul dintre cele mai mediatizate procese internaționale – procesul de la Nuremberg. Numai că accesul la Hermann Göring (interpretat de Russell Crowe), lider militar, una dintre cele mai proeminente figuri din partidul nazist, mâna dreaptă a lui Hitler, Comandant suprem al forțelor aeriene, este limitat. Veteran al Primului Război Mondial, erou decorat pentru meritele sale aviatice, dependent de morfină din cauza rănilor suferite, Göring este hipnotizat de putere.
Filmul lui Vanderbilt surprinde dialoguri firești care dezvoltă polemici al căror rol este acela de a accentua luciditatea și inteligența personajelor, numai că adesea avem senzația că suntem lăsați deoparte, la suprafața problemelor reale, fiindcă nu prea există adâncime psihologică; totodată, până și anvergura crimelor comise de naziști pare doar survolată. La final, degradarea fizică și psihică a doctorului Douglas Kelley, avertizat de Göring că își va trăi întreaga viață doar în umbra acestui punct nodal al întâlnirii cu adevăratul lider militar pare aproape programatică. Mai e apoi falsa impresie care pare să derive din film, anume că procesul s-a desfășurat într-o singură zi, ceea ce e fals, fiindcă procesul a durat mai bine de 200 de zile, la care se adaugă interpretarea precară a procurorului american și faptul că Göring a luat în derâdere ideea de proces. Costumele sunt bine realizate și, deși nu există o mobilitate foarte mare a cadrelor, par să câștige în veridicitate.
Göring este adus de la Mondorf-les-Bains (Luxembourg) în orașul bavarez Nuremberg, alături de 21 de lideri naziști pentru a fi judecați, fiind acuzați de crime împotriva umanității, crime de război, conspirație. Pe Göring, psihiatrul militar Douglas Kelley îl consideră nu doar foarte inteligent, ci și narcisist și carismatic, orbit de putere.
Tribunalul militar international, stabilit la Nuremberg, în Germania, îi are drept procurori pe Robert Jackson și pe sir David Maxwell-Fyfe. Aparenta cooperare a lui Göring îl determină pe Kelley să accepte să înmâneze o scrisoare către Emmy și Edda Göring, ceea ce are ca efect aparenta umanizare a liderului nazist. Fiindcă unul dintre deținuții naziști se sinucide în celulă, în ciuda evaluării favorabile a lui Kelley, colonelul Burton Andrus (interpretat de John Slattery) îl solicită pe Gustave Gilbert (Colin Hanks) pentru o doua opinie medicală. La începerea procesului, toți acuzații pledează nevinovați. Acuzat de crime și confruntat cu atrocitățile din lagărele de concentrare naziste, Göring respinge ideea că ar fi știut de „soluția finală” și compară Holocaustul cu bombardamentele atomice americane asupra Japoniei, reducând ecuația la învingători și învinși ai istoriei, așa cum îi spune lui Kelley după una din audieri. Deoarece dezvăluie o parte din conversațiile private cu Göring față de Lila (Lydia Peckam), o jurnalistă care îi publică mărturisirile, Kelley este eliberat din funcție. Cu puțină vreme înainte de a se întoarce în America, psihiatrul află că sergentul Howard Triest, interpretul său de limbă germană, este un evreu născut în Germania, ai cărui părinți muriseră la Auschwitz în 1942.
Dându-le celor doi procurori notele de observație și însemnările despre evoluția lui Göring, pentru a le folosi la proces, le sugerează ca tactică șubrezirea impresiei de infailibilitate a liderului nazist. Fyfe îl face pe Göring (deși manipulator și foarte inteligent, reușind să-i deturneze întrebările lui Jackson) să mărturisească loialitatea deplină față de Hitler, indiferent de consecințe și de crimele comise. În urma procesului, Göring este condamnat la moarte prin spânzurare, numai că, în noaptea dinaintea execuției, se sinucide cu cianură. Traumatizat de proces, Kelley revine în America, unde publică volumul Twenty-two Cells in Nuremberg, în urma experienței sale ca psihiatru militar. Cade în patima alcoolismului, petrecându-și restul vieții avertizând asupra riscului societății de a manifesta aceleași tendințe naziste. Se sinucide în 1958.
Demersul de a pune bazele unui tribunal internațional pentru crimele de război, inițiativă a procurorului american Robert Jackson, a reprezentat cel mai important pas în reglementarea dreptului internațional.
Spre deosebire de Judgement at Nuremberg (1961, regizat de Stanley Kramer, după romanul omonim al scriitorului american Abby Mann) sau de alte filme care vizează cel de-Al Doilea Război Mondial, cum ar fi Zona de interes (2023, în regia lui Jonathan Glazer), filmul lui Vanderbilt edulcorează multe aspecte care ar fi dat greutate contextului istoric și politic. Are, în schimb, meritul de a aduce în prim plan o realitate pe care nu avem dreptul să o ignorăm, fiindcă pericolul repetării ei ne pândește la fiecare pas, sub diverse forme.
