Filmul biografic „Cravata galbenă”, dedicat vieții marelui dirijor Sergiu Celibidache și regizat de fiul acestuia, Serge Ioan Celebidache, a fost foarte bine primit la Constanța, fiind proiectat cu săli pline la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
„O producție născută dintr-un vis de peste jumătate de secol și realizată în șapte ani de muncă intensă, filmul a reușit să aducă în fața marelui ecran mii de spectatori, de toate vârstele.
Un interes aparte l-au manifestat tinerii – elevi și studenți pasionați de artă și cultură – care au participat în număr impresionant la proiecțiile filmului, profitând de oportunitatea de a descoperi o creație cinematografică valoroasă, cu impact educativ și emoțional.
Începând cu premiera din 16 decembrie, proiecțiile organizate în cadrul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” au avut, pe parcursul mai multor zile, sala plină. Cele 700 de locuri disponibile au fost de fiecare dată sold-out, un indicator clar al interesului tot mai mare pentru cinematografia românească și pentru experiențele culturale autentice oferite comunității”, au precizat reprezentanții Centrului „Jean Constantin”.
Rolul principal al filmului „Cravata galbenă” este interpretat de John Malkovich, iar rolul tânărului Sergiu Celibidache este jucat de Ben Schnetzer.
Ultima proiecție a filmului este programată sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 19.00.

