Revista Tomis

Asociația „Casa Mării Negre” organizează o nouă conferință anuală pe teme de relații internaționale 

Asociația „Casa Mării Negre”/ „Black Sea House”, în colaborare cu Universitatea „Ovidius” și cu sprijinul Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană,  organizează în această săptămânăo conferință internațională pe teme de relații internaționale. 

La cea de-a noua ediție a Conferințelor „Mării Negre”, având de această dată tema „EU’s Strategic Approach to the Black Sea Region – Goals, Instruments, Challenges to Democracy”, și-au anunțat participarea experți în geopolitică și relații internaționale din România, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Turcia, Bulgaria, precum și consilierul prezidențial pentru Afaceri Externe Valentin Naumescu și fostul premier al Republicii Moldova, Dorin Recean. 

Deschiderea oficială este programată joi, 20 noiembrie, de la ora 10.00, în Sala Senatului a Universității „Ovidius” (Aleea Universității nr. 1, Clădirea A, etajul I, Campus), 

Lucrările conferinței se vor desfășura în limbile română și engleză, pe două secțiuni: „Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării  Negre – obiective, instrumente, provocări la adresa democrației” (moderator: dr. Dorin Popescu, președinte, Asociația Casa „Mării Negre” / „Black Sea House”, Constanța, vice-președinte ICDE) și „Pontul hibrid. Inițiative și abordări strategice privind noua arhitectură regională de securitate” (moderator: dr. Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Ucraina, lector univ. dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava).

Iată programul complet al manifestării: 

10.00-10.20: Deschiderea conferinței: Mesaje de salut, alocuțiuni introductive 

10.20-10.45: Keynote speaker: Prof. univ. dr. Valentin NAUMESCU, consilier prezidențial pentru Afaceri Europene, Administrația Prezidențială, România  

10.45-11.10: Keynote speaker: Dorin RECEAN, fost premier, Republica Moldova, membru al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE, România  

11.10-13.10: Secțiunea I „Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării  Negre – obiective, instrumente, provocări la adresa democrației” 

Moderator: Dr. Dorin POPESCU, președinte, Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House, Constanța, vice-președinte ICDE, România 

Speakeri:

Contraamiral Cornel-Eugen COJOCARU, Comandantul Comandamentului Flotei 

„Viceamiral Vasile Urseanu”, România, „Considerații strategice la Marea Neagră” 

Conf. univ. dr. Raluca MOLDOVAN, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babes Bolyai Cluj-Napoca, președinte interimar, Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică  Europeană / ICDE, România, „Frontiere hibride: implicarea UE în regiunea Mării Negre,  Turcia și Orientul Mijlociu” 

Dr. Iulian FOTA, fost consilier prezidențial, membru al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană / ICDE, România, „Marea Neagră – punctul de sprijin al securității europene” 

Dr. Dimitar KERANOV, expert în relații internaționale, membru al Consiliului de 

Administrație, Institutul Bulgar pentru Politică Internațională (BIIP), Bulgaria, „Bulgaria – România ca nucleu practic al securității Mării Negre” 

Lector univ. dr. Marin GHERMAN, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, România, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Ucraina,  „Percepții regionale asupra UE în Cernăuți, Transcarpatia și Odesa:  între idealul european, mirajul integrării și traumele războiului”  

Dr. Natalia  NECHAEVA-YURIYCHUK,  conferențiar  univ. dr.,  Catedra   de   Științe  Politice și Administrație Publică, Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici”, Cernăuţi, Ucraina, „Securitatea europeană: de la strategia de reacție/răspuns spre un sistem de reziliență colectivă în contextul războiului ruso-ucrainean” 

Asist. univ. dr. Luiza-Maria FILIMON, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea Ovidius Constanța, România, „În căutarea timpului pierdut… Guvernanța europeană a securității și perspectivele strategice ale regiunii Mării Negre” 

13.10-13.40 Pauză de cafea 

13.40-15.40: Secțiunea II „Pontul hibrid. Inițiative și abordări strategice privind noua arhitectură regională de securitate” 

Moderator: Dr. Marin GHERMAN, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, Ucraina, lector univ. dr., Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, România 

Speakeri: 

Conf. univ. dr. Muzaffer ȘENEL, Departamentul de Științe Politice, Universitatea SUNY Binghamton, SUA/Turcia, „Perspectivele Turciei asupra complexelor de securitate regionale în evoluție în regiunea extinsă a Mării Negre” 

Ion TĂBÂRȚĂ, director executiv, Centrul de Informare și Documentare privind NATO, Chișinău, Republica Moldova, „Impactul contextului regional și al europenizării Republicii Moldova asupra evoluției problematicii transnistrene” 

Gela VASADZE, Director de Programe Regionale, Centrul Georgian de Analiză Strategică, Tbilisi, Georgia, „Transformarea sistemului de putere în țările din Caucazul de Sud și impactul acesteia asupra politicii lor externe” 

Liviu COMAN, contra-amiral (r), expert asociat senior, New Strategy Center, România, „Pontul hibrid: securitatea maritimă, coloana vertebrală a noii arhitecturi pontice”

Mihai MOGÎLDEA, director adjunct, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE),  Chișinău, Republica Moldova, „Formatul trilateral România – Republica Moldova – Ucraina: oportunități pentru consolidarea cooperării regionale” 

Dr. Serhii HAKMAN, conf. univ. dr., director adjunct al Centrului regional Cernăuți   pentru   formare   continuă   și   perfecționare   a   calificării   funcționarilor   publici, vice-președinte al Fondului de caritate „Resurse și Inițiative Publice”, Cernăuți, Ucraina, „Rolul și locul Ucrainei în arhitectura de securitate a regiunii Mării Negre pe fundalul războiului ruso-ucrainean” 

Dr. Metin OMER, cercetător științific, Institutul pentru Studii la Marea Neagră / Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea Ovidius Constanța, România, „Minoritățile etnice și influența statelor mamă în regiunea Mării Negre: provocări pentru democrație și coeziune regională” 

15.40-15.50: Semnarea unor acorduri de colaborare și parteneriat 

15.50-16.00: Închiderea Conferinței. Concluzii

Mai multe texte
Citește și