Interviu cu Excelența Sa Martin Košatka, Ambasadorul Republicii Cehe în România:

M-am întâlnit la Eforie Sud cu Excelența Sa Martin Košatka, Ambasadorul Republicii Cehe în România, prilejul fiind Cinemascopul, festivalul de film organizat anual și ajuns la a opta ediție. 

Grădina de vară din Eforie Sud s-a redeschis în anul 2018, la inițiativa Centrului Ceh din București, iar Asociația Forumul Artelor Vizuale s-a alăturat doi ani mai târziu. 

Sprijinit de EUNIC România – Uniunea Europeană a Institutelor Culturale Naționale, de RADEF RomâniaFilm și de Primăria Orașului Eforie, festivalul mobilizează în fiecare an numeroși voluntari și s-a impus ca o celebrare a culturii europene contemporane.

Ediția din acest an, desfășurată în primele zece zile ale lui august, a adus pe ecranul Grădinii de vară filmul polonez În numele pământului (r. Hugh Welchman, Dorota Kobiela), filmul românesc Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), filmul italian Nebune de fericire (r. Paolo Virzì), filmul francez Regnul animal (r. Thomas Cailley), filmul maghiar Femei pe fugă (r. Gábor Herendi), filmul american Rosaline (r. Karen Maine), filmul ceh Radio Praga (r. Jiří Mádl) și filmul britanic Prințesa Diana (r. Ed Perkins).        

După întâlnirea cu ambasadorul, am văzut filmul ceh Radio Praga. Este despre evenimente premergătoare invaziei URSS în Cehoslovacia, în 1968. Am retrăit teama pe care o simțeam în timpul dictaturii comuniste și revolta în fața cenzurii. Am plecat cu un sentiment de teroare renăscută față de proximitatea războiului ruso-ucrainean. Cu vremea, se atenuase, dar mi-am reamintit că pericolul există, e acolo. Că în prezentul continuu mor oameni din cauza ambițiilor imperialiste ale Rusiei. Că este și România pe o listă neagră și că războiul hibrid, prin care se încearcă manipularea unor popoare întregi din Europa centrală și de est pentru a accepta să fie incluse din nou în aria de influență a Rusiei, continuă.

Alina Vasiliu: Excelență, acest interviu are loc pe 7 august, o zi de doliu național în România, declarată oficial prin lege în memoria fostului președinte Ion Iliescu – o figură care, dincolo de rolul său istoric, rămâne extrem de controversată. Până la moartea sa, Iliescu a fost anchetat pentru crime împotriva umanității în legătură cu Revoluția din decembrie 1989 și cu evenimentele ulterioare numite Mineriade. Pe acest fundal, revenim inevitabil la întrebarea mai amplă asupra modului în care au decurs tranzițiile în fostele state comuniste. România și Cehoslovacia păreau să pornească de pe poziții similare, dar au urmat traiectorii foarte diferite. Din perspectiva dumneavoastră, în ce măsură această divergență poate fi atribuită contrastului dintre liderii de atunci – pe de o parte, scriitorul și disidentul moral Václav Havel, iar pe de altă parte, Ion Iliescu, un politician format în regimul comunist? A fost, în cele din urmă, o chestiune de indivizi și idealuri, sau mai degrabă de context istoric și instituțional?

E. S. Martin Košatka: Aveți dreptate, Václav Havel și Ion Iliescu au fost doi oameni total diferiți. Aș îndrăzni să spun, incomparabili. Personalitățile lor au influențat cu siguranță modul în care tranzițiile democratice din țările noastre au evoluat. Totuși, cei doi lideri au acționat și în contexte foarte diferite. Oamenii din Cehoslovacia, în 1989, cereau o schimbare reală de regim, nu o simplă „perestroika“. Mai exact, doreau să scape de comuniștii aflați la putere. Desigur, memoria colectivă a națiunii noastre despre Cehoslovacia democratică dintre cele două războaie mondiale a fost un factor important. Poporul nostru voia să trăiască într-o democrație solidă, fără compromisuri, și să redevină parte a Occidentului.   

A.V.: Ceea ce ne doream și noi și, probabil, s-ar fi întâmplat, dacă nu ar fi existat o deturnare a aspirațiilor noastre…

Care considerați că sunt cele mai puternice punți culturale dintre Republica Cehă și România, atât din punct de vedere istoric, cât și astăzi?

M.K.: Sunt numeroase punți istorice, politice și culturale ce leagă Cehia și România. Aș menționa moștenirea comună austro-ungară, atât de vizibilă în Transilvania. Ambele țări au făcut parte din Mica Antantă în perioada interbelică, ceea ce a stimulat colaborarea culturală și academică. 

În perioada comunistă, filmele, muzica și literatura cehoslovace circulau în România și viceversa, făcând parte dintr-o cultură populară comună a acelei epoci socialiste.

Astăzi, autori cehi și români sunt prezenți în mod regulat la cele mai importante târguri de carte, precum Book World Praga sau Bookfest București. Cinematografiile moderne din Cehia și România se bucură ambele de recunoaștere internațională, iar festivalurile de film din țările noastre își prezintă reciproc producțiile, contribuind la un dialog continuu. 

Un rol esențial în promovarea legăturilor culturale îl joacă Centrul Ceh din București și Institutul Cultural Român din Praga. Și nu pot să uit de importanța minorității naționale cehe din România, care a reușit să păstreze și să cultive cultura noastră în Banat timp de două secole.

A.V.: Literatura, teatrul și cinematografia sunt domenii în care ambele țări excelează. Există inițiative actuale sau planificate de cooperare culturală între România și Republica Cehă în aceste domenii?

M.K.: Desigur, există numeroase inițiative. Cred că cea mai vizibilă și cu cel mai mare impact mediatic este participarea celebrei Filarmonici Cehe la ediția de anul acesta a Festivalului Enescu. Sunt convins că publicul prezent la cele două concerte, unde Filarmonica va interpreta Dvořák, Enescu și Rahmaninov, va fi încântat și va înțelege de ce suntem atât de mândri de Filarmonica Cehă și, în general, de compozitorii și muzicienii cehi.

A.V.: Cum a contribuit diplomația culturală cehă la consolidarea relației cu România? Ce rol joacă Centrul Ceh în acest sens?

M.K.: Cred că principalul instrument al cooperării culturale trebuie să fie contactele directe dintre artiștii și instituțiile culturale din țările noastre. Totuși, asta nu înseamnă că guvernele nu ar trebui să joace un rol în promovarea cooperării culturale. Diplomația culturală are un rol foarte important, iar ambele guverne sunt conștiente de acest lucru. Așa cum am menționat deja, în cazul nostru, principalul instrument al diplomației culturale este Centrul Ceh din București. Sunt convins că noua directoare, Petra Ort Dobruská, cu vasta sa cunoaștere a culturii și a societății românești, inclusiv a limbii, va da un nou impuls cooperării noastre culturale.

Totuși, și Ambasada are unele proiecte culturale proprii. Ultimele organizate, înainte ca aproape toată lumea să plece din București la mare, au fost expoziția de artă „Volarismus”, a mișcării artistice internaționale Volarism, la Galeria Galateca și expoziția de fotografie a lui David Těšínský la Cărturești Carusel.    

A.V.: Cum evaluați interesul publicului român pentru cultura cehă contemporană – de la operele lui Hrabal și Kundera până la noul val al cinematografiei cehe?

M.K.: Simt un anumit interes, dar sunt departe de a fi mulțumit de nivelul de cunoaștere a marilor nume ale culturii cehe contemporane și a operelor lor aici, în România. Din păcate, același lucru se poate spune și despre situația din Cehia în ceea ce privește arta românească contemporană. Este o dovadă clară că implicarea guvernelor în promovarea contactelor și cooperării culturale este foarte necesară. Uneori am impresia că și mass-media ar putea să ne ajute puțin mai mult. De exemplu, uitați-vă la grilele TV și la țările de origine ale filmelor sau serialelor difuzate și veți vedea cât de puțin este reprezentată producția țărilor europene, mai ales a celor mai mici. Mă bucur că aproape orice român din generația mea, inclusiv dintre oficialii de rang înalt, își amintește că toată lumea urmărea serialul Arabela în copilărie, dar ați văzut recent vreun film ceh la televizor?

A.V.: Răspunsul meu este negativ și bănuiesc că nici în Cehia nu se difuzează filmele românești. Dar există oare orașe din Cehia și România implicate în parteneriate culturale active sau schimburi artistice? 

M.K.: Din păcate, nu foarte multe. Acesta este unul dintre motivele pentru care încerc să promovez contactele și cooperarea la nivel regional și local. Avem totuși câteva exemple bune. Cel mai bun este parteneriatul dintre Județul Mehedinți și Regiunea Liberec.

„Oricine urmărește cu atenție documentele strategice rusești, pozițiile politicienilor de la Moscova și acțiunile militare și hibride ale Rusiei înțelege că propria noastră securitate este în joc”   

A.V.: În contextul actual, marcat de tensiuni regionale, amenințări de război hibrid și încercări de a reface sfere de influență în Europa Centrală și de Est – uneori amintind de logica Războiului Rece – cum vedeți rolul României și al Republicii Cehe în apărarea valorilor democratice și a echilibrului strategic din regiune? Poate o voce unită a statelor central-europene să devină un factor de coerență și stabilitate în cadrul UE și NATO?

M.K.: Trăim vremuri dificile. Instabilitatea la nivel global este în creștere. Aici, în Europa, Rusia a făcut ceea ce credeam că aparține trecutului – a început un război de cucerire împotriva unei țări vecine, prietene. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este o încălcare flagrantă a dreptului internațional și un atac asupra arhitecturii de securitate a continentului nostru. Este o amenințare uriașă și pentru noi, central-europenii. Îmi pare rău să spun că nu toate guvernele țărilor din Europa Centrală văd situația la fel. Unele susțin că ar trebui să încetăm să îi mai ajutăm pe ucraineni, prezentând asta ca pe un angajament pentru pace. Totuși, majoritatea țărilor din UE și NATO, inclusiv România și Cehia, înțeleg foarte bine că a forța Ucraina să renunțe și să cedeze în fața agresorului este cel mai rău lucru pe care îl putem face. Nu doar pentru ucraineni, care de mai bine de trei ani își apără țara, stăvilind, totodată, ambițiile imperiale ale Rusiei. Oricine urmărește cu atenție documentele strategice rusești, pozițiile politicienilor de la Moscova și acțiunile militare și hibride ale Rusiei înțelege că propria noastră securitate este în joc. Apreciem foarte mult ceea ce face România pe flancul estic al NATO, pentru a proteja granița externă a Alianței și a UE. Sunteți un partener respectat, de încredere și cu aceleași viziuni, un aliat-cheie în Europa de Sud-Est.

A.V.: Într-o eră în care rețelele sociale sunt adesea folosite ca instrumente de manipulare politică, cu impact direct asupra percepției publice, polarizării și chiar securității naționale, cum evaluați reacția societății și a autorităților din Republica Cehă și România la aceste provocări? În opinia dumneavoastră, ne îndreptăm spre o reziliență digitală mai mare sau riscurile vor continua să se amplifice?

M.K.: Am asistat în repetate rânduri la modul în care se poate abuza de rețelele sociale și, de fapt, am văzut cât de ușor este să ataci instituțiile și procesele democratice. Suntem mult mai fragili decât am crezut. Guvernele noastre nu subestimează situația și sunt pregătite să acționeze. Problema este că nu toți oamenii din societățile noastre înțeleg cât de gravă este situația și că trebuie luate măsuri. Este o sarcină uriașă pentru autorități să explice problema, altfel riscă să fie criticate și acuzate că atacă libertatea de exprimare, pluralismul opiniilor și democrația în general.

A.V.: Cum abordează Republica Cehă provocările legate de statul de drept, pluralism și democrație în regiune? Ce ar putea învăța România din experiența cehă?

M.K.: Cred că, în acest moment, țara care învață din experiența celeilalte este mai degrabă Cehia. La fel ca alți parteneri europeni, am urmărit cu atenție ce s-a întâmplat în România în timpul alegerilor prezidențiale din toamnă. A fost de-a dreptul înfricoșător să vedem cât de ușor și relativ ieftin s-a putut interveni în alegeri și influența masiv rezultatul.

Deoarece în Cehia urmează alegeri parlamentare la începutul lunii octombrie, experții din țara mea au studiat cu atenție ce s-a întâmplat în România și ce rol pot juca rețelele sociale în campania electorală.

A.V.: Republica Cehă este cunoscută pentru infrastructura sa de cercetare și inovare. Ar putea aceasta servi drept platformă strategică de colaborare între institutele și universitățile din ambele țări?

M.K.: Cred că există multe oportunități în acest sens, însă, din păcate, potențialul nu este valorificat pe deplin. Deși există câteva exemple bune de cooperare, mă tem că Cehia este puțin trecută cu vederea în acest domeniu. Colaborarea cu parteneri din marile țări vest-europene, din SUA sau Japonia pare mai atractivă. Schimbarea acestei percepții este o altă sarcină importantă a Ambasadei mele.

A.V.: Cum este percepută comunitatea românească din Cehia și în ce mod contribuie ea la consolidarea legăturilor dintre cele două state?

M.K.: Comunitatea românească din Cehia este foarte bine integrată. De fapt, atât de bine, încât cehii nu realizează că această comunitate este relativ numeroasă, în jur de cincizeci de mii de persoane. Mulți dintre ei sunt „gulere albe“, inclusiv manageri de top în companii multinaționale. La fel ca minoritatea cehă din România, comunitatea românească din țara mea este un element extrem de pozitiv în relațiile bilaterale. În marea lor majoritate, acești oameni sunt profund pro-europeni și contribuie mult la cunoașterea și înțelegerea reciprocă dintre țările noastre.

Cehii și românii – „un simț al umorului similar, care i-a ajutat pe oameni să supraviețuiască realității comuniste”  

A.V.: La nivel personal, Excelență, ce locuri sau momente din România v-au impresionat cel mai mult?

M.K.: Am încheiat primul an al mandatului meu aici, în România. Este foarte dificil să aleg un număr limitat de exemple. Vorbind despre munca mea, cea mai puternică impresie este atitudinea pozitivă pe care oamenii din România o au față de cehi și față de țara noastră. Este foarte plăcut să lucrezi într-un astfel de mediu. Deși majoritatea oamenilor nu știu, de exemplu, cât de important partener comercial este Cehia sau că firmele cehe se numără printre cei mai mari investitori din România, percep un sentiment general că Cehia este un partener și un prieten apropiat.

O altă impresie puternică este teama că cei patru ani prevăzuți pentru mandatul meu nu vor fi suficienți pentru a pleca din România cu sentimentul că am ajuns să cunosc cu adevărat această țară. Deși, împreună cu soția mea, încercăm să călătorim cât mai mult, România este mare și are atât de multe locuri interesante, încât este o „misiune imposibilă“ să nu ratezi ceva frumos sau interesant.

A.V.: Există o carte, un film sau un autor român care v-a impresionat în mod special? Și, invers, ce operă cehă ați recomanda cu căldură publicului român?

M.K.: În acest moment am pe masă o carte despre un arhitect ceh care a lăsat o amprentă profundă în arhitectura românească: „Arhitectul ceh al Casei Regale a României Karel Zdeněk Líman“. În 1894 s-a alăturat echipei Casei Regale, ca arhitect. Studioul Regal de Arhitectură, pe care l-a condus, a fost responsabil de două proiecte majore: construirea Castelului Pelișor și modernizarea și reamenajarea completă a interioarelor Castelului Peleș. Mai târziu, Líman și echipa sa au fost însărcinați cu proiectarea „Casei lui Carol“ pentru prințul moștenitor în București. Spre sfârșitul vieții, a renovat interioarele Castelului Bran, transformându-l într-o reședință pentru Regina Maria.

Mă tem că, în țara sa natală, nu mulți cunosc aceste realizări, dar sper ca, datorită inițiativei pornite din orașul său natal, Mladá Boleslav, această carte să fie tradusă și publicată în limba cehă, pentru a permite cititorilor noștri să afle despre viața și munca sa și, implicit, despre familia regală a României și reședințele lor.

Publicului român aș dori să îi recomand recenta traducere a cărții Hana de Alena Mornštajnová, una dintre cele mai populare scriitoare cehe contemporane, volum apărut la Editura Curtea Veche. Este o saga de familie ce acoperă perioada anilor ’30 – începutul anilor ’60 ai secolului XX și arată că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Uneori e tristă, alteori chiar foarte tristă, dar are și mult umor, iubire și speranță.      

A.V.: Dacă ar fi să comparați spiritul ceh și cel românesc în câteva cuvinte, unde se întâlnesc frumos și unde se diferențiază distinct?

M.K.: Istoria României, la fel ca și cea a Cehiei, este marcată de perioade de dominație străină și de lupte pentru independență. De aceea, sunt convins că spiritul ambelor națiuni este caracterizat de un puternic sentiment de identitate națională și de reziliență. Faptul că ambele țări au făcut parte din blocul comunist cred că ne-a adus și un simț al umorului similar, care i-a ajutat pe oameni să supraviețuiască realității comuniste. Acesta este motivul pentru care multe filme cehe rezonează cu spectatorii români. Este unul dintre motivele pentru care Centrul Ceh din București organizează de două ori pe an Non Fiction Mondays și Fiction Tuesdays, prezentând publicului filme documentare și de ficțiune.

Ceea ce admir foarte mult în România este cât de adânc sunt oamenii legați de tradițiile populare. Ziua Universală a Iei, care evidențiază frumusețea acestui veșmânt tradițional, sau sărbătoarea de început de primăvară, Mărțișorul, sunt doar câteva exemple. Și, dacă vorbim despre diferențe, unul dintre lucrurile pe care nu mi le-aș putea imagina ar fi o seară dedicată muzicii populare, în prime time, duminică seara, la televiziunea cehă.