Revista Tomis

Întâlnire la Bibliotecă cu Radu Paraschivescu 

Scriitorul Radu Paraschivescu revine la Constanța cu două dintre cărțile recent publicate la prestigioasa editură Humanitas, unde este senior editor: romanul „Brățară pe glezna ta” (2024) și antologia de… „perle” „În virtutea inepției” (2025).

Întâlnirea, programată joi, 17 iulie, de la ora 17.00, în aula instituției de cultură, va fi moderată de managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, dr. Amelia Stănescu. 

Iată o scurtă prezentare a prolificii activități editoriale a invitatului, realizată de specialiștii Bibliotecii constănțene: „Radu Paraschivescu a publicat la Editura Humanitas romane («Fluturele negru», «Cu inima smulsă din piept», «Podul Diavolului», «Acul de aur și ochii Glorianei», «Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri» etc.), volume de povestiri («Bazar bizar», «Aștept să crăpi – de astăzi, în prime time», «Omul care mută norii», «Garoafe la bordel»), literatură confesivă («Am fost cândva femeie de onoare») și texte despre România ultimelor decenii («Maimuța carpatină», «Două mături stau de vorbă», «Orice om îi este teamă», «În lume nu-s mai multe Românii – planetei noastre asta i-ar lipsi», «Noi suntem români – nimeni nu-i perfect», «Libertatea de depresie – Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi»). 

Bestsellerul «Ghidul nesimțitului» i se vinde în peste 70.000 de exemplare. Are peste 120 de cărți traduse din autori ca Julian Barnes, Jonathan Coe, Salman Rushdie, George Saunders, Stephen Fry, David Lodge, William Golding, Kazuo Ishiguro, James Salter, Nick Hornby, Alain de Botton, C.S. Lewis etc.”

Întâlnirea cu Radu Paraschivescu se va încheia cu o sesiune de autografe.

Mai multe texte
Citește și