ProViRo este un proiect amplu de promovare a vinurilor românești inițiat și dezvoltat de Asociația Winelover România. Ei și-au propus să editeze 7 cărți despre cramele, vinurile, soiurile românești, regiunile și gastronomiile din țară, în engleză, și cu ajutorul unor specialiști din afara țării.
Până în prezent au tipărit trei volume, două scrise de Julia și Bruno Scavo (Julia e româncă, dar stabilită în Franța, o personalitate a industriei recunoscută și apreciată la nivel mondial) despre Drăgășani și Transilvania, iar al treilea (al doilea în ordinea apariției) este semnat de Elizabeth Gabay. În aceste săptămâni echipa Winelover este în zona Dealu Mare pentru a pregăti următoarea apariție.
Elizabeth Gabay este Master of Wine – unul dintre cele mai prestigioase și dificile titluri profesionale din lumea vinului. Este acordat de către The Institute of Masters of Wine (Londra), o organizație fondată în 1953, care promovează excelența, responsabilitatea și cunoașterea profundă a vinului la nivel global. În prezent doar puțin peste 400 de oameni se pot lăuda cu această distincție.
Cartea prezintă dobrogea viticolă cu specificurile ei, cramele reprezentative și soiurile autohtone. Un volum semnat de un nume prestigios pentru industria mondială de profil este ca o carte de vizită, o altă ocazie de evidenția atuurile României în general și a Dobrogei în particular. În lipsa coerenței promovării țării la nivel central sau local, iată că tot inițiativele private sunt cele care aduc plusvaloare indetităților gastronomice locale.
Poate că cei care se ocupă de proiectul Dobrogea Regiune Gastronomică Europeană 2029 ar trebui să stea de vorbă cu Răzvan Stoenescu (președintele Winelover România) și să construiască împreună. Îi pun eu în legătură, nu e bai!
Cramele dobrogene au dovedit că știu ce înseamnă ospitalitate. Au demonstrat-o chiar de curând, pe când au găzduit jurații de la etapa de vinuri rose de la Concours Mondial de Bruxelles, organizat în primăvară la Constanța. O altă mare oportunitate de imagine pentru vinul local, o altă inițiativă privată, realizată prin efortul enorm al lui Valentin Ceafalău, reprezentatul concursului în România. Și cu el îi pot pune în legătură.