Revista Tomis

Ziua Constanței, sărbătorită de instituțiile de cultură din urbe

Ziua Constanței, sărbătorită în data de 21 mai, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, va fi marcată de muzeele constănțene și de Biblioteca Județeană Constanța „Ioan N. Roman”, printr-o serie de manifestări dedicate publicului larg. 

În plus, constănțenii, dar și turiștii aflați în trecere prin orașul de la malul Mării Negre, pot vizita Cazinoul. 

În zi de sărbătoare, Muzeul de Artă Populară Constanța va putea fi vizitat gratuit între orele 09.00 și 17.00, ultima intrare făcându-se cu jumătate de oră înainte de închiderea programului, la ora 16.30. 

Pe lângă expoziția permanentă „Arta populară din România”, publicul va putea vedea la parterul muzeului două expoziții temporare, „Cămașa – piesă definitorie a costumului popular românesc” cu bunuri culturale din patrimoniul propriu și „Ziua Regalității reflectată în medalii cu inserții regale (1866-1940)”, cu piese aparținând colecționarului Georgian Anghel.

Pe platoul din fața instituției de cultură, între orele 10.00-18.00, constănțenii sunt așteptați la Târgul Meșterilor Populari Locali, de unde pot cumpăra: piese de port, broderii, podoabe din mărgele și lână împâslită, icoane pe sticlă, mobilier și piese din lemn de uz gospodăresc, linguri pictate, jucării și obiecte din ceramică.   

De asemenea, de la orele 10.00 și 13.00, sunt programate ateliere de pictură pe sticlă având ca sursă de inspirație o icoană în care sunt redați patronii spirituali ai orașului Constanța, Sfinții Împărați Constantin și Elena. 

Totodată, miercuri, între orele 10.00 și 15.00, în cadrul evenimentului „Fotografii în port popular dobrogean”, domnișoarele și doamnele vor avea ocazia să îmbrace costume populare din Dobrogea și să se fotografieze în interiorul muzeului cu aceste piese contemporane de port popular puse la dispoziție de către instituția de cultură.

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Constanței prin atelierele interactive „Harta orașului meu”, care se va desfășura miercuri, 21 mai, în intervalele orare  10.00–12.00 și 14.00–16.00.

Scopul organizării acestei acțiuni este acela de a valorifica nevoile individuale și colective ale participanților, prin viziuni creatoare exprimate prin discurs plastic și de promovare a patrimoniului cultural local. Activitatea va consta în realizarea unor lucrări, în mod individual și colectiv, cu intervenții peste structura hărții orașului”, spun organizatorii. 

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) organizează joi, 22 mai, vineri, 23 mai și sâmbătă, 24 mai, de la ora 18.30, tururi ghidate în zona peninsulară, punct de plecare fiind ansamblul statuar „Lupa Capitolina”. 

Este un prilej excelent pentru a rememora istoria extraordinară a urbei Constanța, vechea cetate a Tomisului. Vom discuta despre istoria antică a orașului, dar și despre bijuteriile arhitecturale ale epocii moderne, cu ale lor povești foarte interesante. Tururile se vor încheia pe faleza orașului și nu includ vizite în incinta Cazinoului”, spun reprezentanții MINAC. 

Biblioteca Județeană Constanța „Ioan N. Roman” dedică manifestările din data de 21 mai „unuia dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite simboluri ale Constanței: Cazinoul”.

Astfel, de la ora 16.00, în sala de evenimente a bibliotecii (sediul central, parter), va avea loc evenimentul „În lumea Cazinoului, prin teatru”, cu participarea scriitoarei Cristina Tamaș, membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, care își va prezenta volumul „Povești din lumea Cazinoului”, publicat în anul 2024. 

Reprezentanții MINAC, dr. Delia Cornea și dr. Cristian Cealera vor susține prelegerea „Cazinoul, simbol al Constanței peste timp”. 

Manifestarea va fi întregită, după cum menționează organizatorii, de vernisajul expoziției „Cazinoul de ieri și de azi”, realizată de Adrian Mergiani și Zetu Harrys. 

Expoziția propusă de Adrian Mergiani constă în peste 20 de fotografii din orașul Constanța, cu accent pe zona Falezei Cazinoului. Fotografiile au fost realizate de-a lungul a zece ani și reprezintă peisaje marine, peisaje urbane și cadre de stradă. Cazinoul este fotografiat în diferite ipostaze, în siluetă, în ceață, la crepuscul, momentul cel mai spectaculos al zilei din punct de vedere fotografic, sau în relație cu trecătorii, actori cu voie sau fără voie, în scene tandre sau puși în valoare de reflexii într-un mediu nocturn, ploios, în compania felinarelor stradale, care creează atmosferă și dau perspectivă. Așadar, ca elemente preponderente, întâlnim apa, lumina cu diferite variații și relațiile dintre oameni, pe de o parte, și dintre oameni și mediul urban, pe de altă parte.

Zetu Harrys, reprezentant al Societății de Cartofilie «Stella Maris», oferă prin expoziția sa o călătorie plină de surprize în trecutul Cazinoului: aspecte din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, câteva fotografii realizate de către militari germani, o imagine aeriană (carte poștală ilustrată) prezentând o panoramă deosebită a zonei peninsulare și a portului vechi, o ilustrată din perioada La Belle Epoque. Extrem de atractive sunt clișeele de excepție din interiorul Cazinoului, luate în ziua de 20 iunie 1937, cu ocazia inaugurării prestigioasei ֿ«Expoziții a Cărții»”, precizează reprezentanții Bibliotecii Județene Constanța. 

De asemenea, Teatrul de Stat Constanța propune pentru această zi de sărbătoare spectacolul „Casa Bernardei Alba”, de Lorca, în regia Dianei Mititelu, spectacol cu patru nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2025. Biletele pentru această reprezentație sunt însă sold out. 

Sursă foto: Facebook – Muzeul de Artă Populară Constanța

Mai multe texte
Citește și