În prag de primăvară, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” din Constanța își îmbogățește repertoriul cu un nou spectacol nou-nouț, dedicat celor mici, care are la bază o piesă scrisă de faimosul dramaturg Matei Vișniec.
Spectacolul „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, pus în scenă de Lică Gherghilescu, cu o scenografie realizată de Nicu Baturi, păpuși sculptate de Viorel Ungureanu și muzică de Alexandru Neș, va putea fi urmărit în premieră duminică, 2 martie, de la orele 10.30 și 12.00.
Dedicat etapei de vârstă 3+, spectacolul este „o adevărată lecție, plină de sensibilitate și speranță despre prietenie, trecerea timpului, generozitate, dar și despre bucuria de a dărui”.
Alături de Omul de Zăpadă și „Domnul Soare”, pe scenă vor urca personaje de poveste, precum Corbul, Rândunica, Mugurii, Iepurele, Lupul, Marmota, Veverița și Castorul. Acestea vor fi însuflețite de actorii: Dan Cojocaru, Ion Ciolan, Francisc Rotaru, Cătălina Oțeleanu, Denisa Iova, Sergiu Bucur, Narcisa Hanganu și Leticia Albu.
