Revista Tomis

Nora Iuga și Angela Baciu aduc la Constanța „Dimineața vecinelor” 

Spre final de săptămână, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța invită publicul la un eveniment editorial special: lansarea unui volum scris „la patru mâini”, semnat de poetele Nora Iuga și Angela Baciu. 

Cartea, numită „Dimineața vecinelor” și apărută anul trecut la editura Charmides, va fi lansată joi, 23 ianuarie, de la ora 16.30, în sala de evenimente a Bibliotecii, situată la parterul instituției de cultură. 

Volumul a fost început în timpul pandemiei de Covid-19 și are la bază convorbirile telefonice ale celor două poete, purtate pe parcursul a 51 de zile. 

Conform organizatorilor, „Dimineața vecinelor” reprezintă „un dialog dramatic în cheie accentuat absurd-satirică, având drept țintă carențele de comportament și limbaj care parazitează ca o filoxeră spiritul, mentalitatea și, cu precădere, limba română actuală. Cartea poate figura și la categoria magazin-universal, fiindcă oferă spre lectură poezii, proză, monologuri, vise, momente, amintiri, deschizând în gând și în act ușa experimentului lingvistic, atât de văduvit în literatură noastră”.

Cartea va fi prezentată de poeta Iulia Pană, membră a Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România.

Iată și o prezentare a celor două autoare, făcută de specialiștii Bibliotecii Județene Constanța: 

Nora IUGA (numele adevărat  Eleonora Almosnino) – născută pe 4 ianuarie 1931, București, România) este poetă, romancieră și traducătoare. Este soția poetului George Almosnino și mama prim balerinului Tiberiu Jose Almosnino. Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1956-1969.  Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Din 1971-1979 are interdicție de publicare din motive politice.  Ziaristă la ziarele de limba germană „Neuer Weg” (1955) și „Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971, este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 1998, deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor „Gellu Naum”) în perioada 1999 – 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002. Din 1960, după căsătoria cu poetul George Almosnino, realizează că poezia e vocatia ei principală. Peste doi ani, în 1962, se naște fiul lor, Tiberiu Jose, care a devenit prim balerin la Opera Română. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse (2000-2011). Primele versuri le scrie în clasa a doua primară la Institutul Catolic „Ursuline”, Sibiu. La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar, în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din „Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare și, fireste, are și pagină de Facebook.

Angela BACIU s-a născut pe 14 martie 1970, la Brăila. Poetă, prozatoare, publicistă, trainer. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Membră în PEN CLUB România. A debutat în revista „Amfiteatru”. A publicat 24 cărţi, printre care:  „Maci în noiembrie” (1997, versuri), „Trei zile din acel septembrie” (2003, versuri), „De mâine până mai ieri alaltăieri” (2007,versuri), „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” (2015, interviuri), „4 zile cu nora” (2015, memorialistică),  „mai drăguț decât dostoievski” (2017, teatru) – scrisă împreună cu Nora Iuga, „Hotel Camberi” (2017, poezie),  „Charli, Rue Sainte-Catherine 34” (2017, poezie),  „Mic dejun la Frida” (2020, poezie), „Spiegel scrie peste tot” (2021, poezie), „Paltonul lui Nino – in memoriam George Almosnino” (2024, antologie), „Dimineaţa vecinelor” (2024, teatru) – scrisă împreună cu Nora Iuga, „De la Toulouse-Lautrec în port la Rotterdam” (2024, interviuri).

Mai multe texte
Citește și