Constanței îi place jazz-ul. Încă îi place. O dovedesc „cântările” susținute aici de constănțeanul de Harry Tavitian cândva, într-un timp parcă prea îndepărtat. O dovedește și concertul de jazz susținut de trioul norvegian Eyolf Dale în data de 29 noiembrie, la Constanța. Un concert într-un spațiu mic, dar care a avut loc în prezența unui public numeros, care i-a impresionat pe compatrioții lui Edvard Grieg.
„În Norvegia, avem public minunat, dar acolo există o mulțime de evenimente și opțiuni culturale tot timpul, ceea ce face ca oamenii să fie, uneori, mai puțin dornici de cultură. Aici, în România, simțim că publicul este mai deschis, mai interesat. Este o senzație diferită și foarte plăcută. cel puțin din experiența noastră, am văzut mult interes aici. Faptul că atât de mulți oameni au venit la concert, deși nu știau cine suntem, este uimitor”, a declarat liderul trio-ului, Eyolf Dale, răspunzând curiozității Anei Enăștescu, traducător autorizat și profesor de limba norvegiană.
Concertul susținut de cei trei muzicieni: pianistul Eyolf Dale, bateristul Audun Kleive, „o figură legendară pe scena jazz-ului european” și basistul Per Zanussi, compozitor și instrumentist cu o bogată concertistică în ansambluri muzicale, a avut loc în sala de evenimente a Hotelului Continental Forum.
Înainte de concert, oaspeții muzicieni au făcut și un tur ghidat al orașului fiind impresionați de istoria locului și de Cazinoul de pe faleză, monument de arhitectură și simbol al orașului, aflat în plin proces de restaurare.
Trioul Eyolf Dale a venit la Constanța de la București, unde a cântat la Institutul „Goethe”, cu o seară înainte, iar după întâlnirea cu publicul de la Marea Neagră a pornit spre Cluj Napoca, pentru a susține un concert la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.