Cu ceva ani în urmă auzeam repetat în media un tip de discurs îndemn, care la vremea respectivă părea optimist și reconciliant: „gândește global și acționează local”. Pe scurt, la imperativ: „glocalizează!”. Astăzi, când cele două tabere stau practic față în față, un astfel de termen mediator între cogito și actio pare a aparține mai degrabă unei limbi tip esperanto dispărute, decât ca parte a vocabularului hibrid contemporan, distorsionat de hypertext. Însă, dacă acum putem fi în mai multe locuri concomitent, același lucru se întâmplă cu arhitectura: ea poate fi generată de mai multe surse simultan.

Să tranșăm însă chestiunea global versus local încă de la început, după metoda solomonică a neacordării niciunui parti-pris. Cuvintele teoreticianului român Dana Vais, autoare a unui curs universitar – suport al acestui text – privind dihotomia „glocală” din arhitectura contemporană, ne edifică în mod echidistant în privința eticii globale sau locale: „globalul și localul nu sunt nici unul mai bun sau mai rău decât celălalt, nici ca metodă teoretică, nici ca poziție culturală … Globalul și localul sunt cadrul prin care vom înțelege mai bine arhitectura ca fabricație a minții noastre, dar și ca parte din lumea reală în care trăim”. Globalul, asociat deopotrivă cu economia capitalistă și cu tehnologia, dar mai ales cu expresia radicală a celei din urmă, adică cu social media, pare astăzi copleșitor. Prin contrast, localul are menirea de a se opune și de a rezista acestei hegemonii, după cum argumentam într-un articol precedent despre arhitectura de inspirație fenomenologică, un mod de edificare având certă valoare. Însă, prin dialectica David versus Goliat astfel conturată, afinitatea fiecăruia dintre noi pentru dimensiunea locală pare a deveni astăzi inerentă. Desigur, omogenizarea generală a arhitecturii, ce are loc începând cu imaginea acesteia încă din faza de proiect și terminând apoi, după construire, cu modul de viață propus utilizatorilor umani, reprezintă astăzi o realitate de netăgăduit. Cu toate acestea, după cum observa aceeași Dana Vais, „globalul nu a șters formele culturale locale, chiar dacă le-a delocalizat și le-a reprodus multiplicat; din contră, globalizarea are mereu nevoie de ele și le produce acum accelerat și explicit; globalizarea a dus la o intensificare a fabricației de localisme”. Exemplul cel mai relevant vine din „producția” turistică, acolo unde experiența autenticului este mai mereu căutată – și aflată – sub umbrela localului.

„Condiționările arhitecturii, fie că sunt fizice, obiective (climă, topografie, etc.), strict funcționale, fie că sunt culturale sau subiective, sunt azi atât locale, cât și globale”, notează Dana Vais. Între cupluri de astfel de forțe tensile situăm exemplul prezentat în cele ce urmează, o locuință unifamilială din satul Crucea, localitate în care substanța rurală specifică dobrogeană începe să se facă simțită de îndată ce ai părăsit către nord vest zona metropolitană constănțeană.

„Acest proiect răspunde unui context tipic României rurale sudice. Un context care, cu un salt de imaginație, poate fi comparat cu o suburbie englezească. Cu două diferențe majore, casele sunt foarte timide și nu afișează o fațadă formală către stradă, iar spațiul din spatele caselor nu ascunde o splendidă grădină, ci o fărâmă de agricultură sau pășune”. Descrierea aparține autorului proiectului casei, arhitectul Mircea Vașvari. Într-un articol dintr-un număr anterior al revistei „Tomis”, ce a constituit cadru teoretic al unei  edificări precedente a arhitectului Vașvari, abordarea acestuia a fost atunci analizată prin intermediul unor altor termeni portmantou – inexistenți în D.E.X. – însă destul de prezenți în limbajul hibrid arhitectural contemporan: „naturficial”, dar mai ales „rurban”. Acest ultim atribut, ce definește intervalul dintre rural și urban, poate fi aplicat și contextului de față. În mod clar, despre suburbia britanică nu vorbim ca despre cea americană și, în mod evident, fără corespondențe cu cea românească. Suburbia englezească înseamnă suburbia grădină, conexiunea cu „the countryside” și confluența pitorească a stilurilor arhitecturale tradiționale Victorian, Georgian și Tudor. 

Ceea ce nu am menționat atunci a fost o scurtă biografie a lui Mircea Vașvari, un arhitect român originar din Constanța care a studiat la Londra, activând acolo în cadrul unor birouri de arhitectură celebre precum Caruso & St. John, Stephen Taylor, Duggan Morris sau Robert Barnes. Ceea ce unește această serie de nume de arhitecți contemporani este o abordare comună, un interes redescoperit pentru istoria bimilenară a orașului european și a sa varietate tipologică. Este o abordare universală, ce totuși transcende conservatorismul britanic bine cunoscut, o nouă Renaștere după cum spunea un critic de arhitectură. La aceasta se adaugă și influența minimalismului elvețian care, în unele dintre cazuri, vine să completeze grija pentru oraș și respectul pentru istorie, trăsături specifice insularilor.

„Proiectul este compus din trei elemente: casa lungă și îngustă, piscina lungă și îngustă și un iaz ceva mai generos. Aceste trei elemente, prin dispunerea lor, configurează și definesc un spațiu care nu mai aparține fâșiei prelungi de pământ, ci devine parte a casei”. În acest paragraf, arhitectul schițează în câteva cuvinte ideea generatoare:  este o „longhouse”, adică o casă lungă, chiar dacă nu discutăm aici de sensul propriu antropologic, acela de edificiu principal destinat locuirii colective unei comunități rurale tradiționale. Cazul de față reprezintă reședința părinților arhitectului, care au părăsit agitația urbană litorală și s-au stabilit în localitatea dobrogeană Crucea, pentru o viață mai apropiată – dacă nu neapărat de comunitate – atunci cel puțin de preocupările agrare specifice: livada, grădina de flori, iazul.

Această reverență și fidelitate arătate unei tipologii formale caracteristice zonei dobrogene – casa lungă, cu un acoperiș simplu în două ape și cu ruperea de nivel marcată pe înălțime – i-a determinat pe arhitect și implicit pe ai săi proprietari în a accepta niște compromisuri. Deși în principiu nu este extrem de confortabil a locui într-un sistem de încăperi înșiruite semidecomandat, totuși, rezolvarea planului locuinței emană o naturalețe organică. S-ar putea spune că spațiile le găsești la îndemână, înscrise unele în altele, dar și separate funcțional acolo unde este necesar.

Dacă am menționat câteva elemente ce înscriu edificarea în linia construită tradițională dobrogeană, să marcăm aici obiectul leitmotiv de sorginte britanică ce definește asemeni unui reper de poziție locuința: coșul proeminent al șemineului, vizibil în exterior, care, prin a sa prezență dominantă verticală, echilibrează compoziția preponderent orizontală și articulează foarte inspirat ruptura de nivel a etajului parțial. Această zonă de interferență și acces, străjuită în fundal de prezența acestui horn, se răsfrânge și la nivelul amenajării terenului, zona fiind marcată printr-un „defileu” săpat în topografia ce se acutizează înspre pârâul aflat în spatele livezii. „Fațada de est profită de terenul înclinat și devine mai dinamică, negociind diferențele de nivel. Poziționările ferestrelor fac parte din același joc precum șemineul”, explică arhitectul. Personal, această fațadă de est mă trimite cu gândul la o locuință celebră, de asemenea prezentată în revista „Tomis”: este vorba de faimoasa Casa Malaparte, aparținând contestatului scriitor italian Curzio Malaparte. Precum în acest celebru caz, fațada casei de la Crucea pare a anunța în interior un plan cu ruperi de nivel, un „Raumplan”, cum se numește deopotrivă tehnic și oarecum filozofic via vocabularul limbii germane. Golurile ferestrelor în marea majoritate de formă pătratică, dispuse aparent dezordonat pe fațada estică, se convertesc în decupaje înrămate ale peisajului, ce ajunge astfel să fie expus înlăuntrul casei. Unul dintre spațiile cele mai plăcute ale interiorului este reprezentat de către un fel de balcon internalizat, aflat la etaj în vecinătatea scării. În acest spațiu intermediar oarecum rezultant, printr-o astfel fereastră apertură țintită către exterior, stabilești o conexiune instantanee cu arhaicul pustiei dobrogene înconjurătoare. Însă atmosfera domestică a interiorului este conferită în special de către lambriurile din lemn, o referință saxonă lizibilă chiar și pentru ochiul neinițiat.

Dezbaterea global versus local a avut loc și în perioada interbelică, epocă de căutare a multor identități naționale. Termenul de „sincronism” preluat și introdus atunci de către Eugen Lovinescu în cultura română presupunea racordarea civilizațiilor est europene la cele occidentale. Pentru a tempera totuși tentele uniformizante ale modernismului aflat încă în fază incipientă, Lovinescu făcea apel la un stil care să fie în esență național, dar în mod substanțial occidental. Acest manifest și-a găsit adepți și printre arhitecții vremii, nume ca Henrieta Delavrancea–Gibory, cea care a definit silueta construită a Balcicului interbelic, înscriindu-se mai mult sau mai puțin conștient pe această traiectorie duală. O sută de ani mai târziu, dezbatem în principiu cam aceleași teme, dar cu radicalismul ce caracterizează postarea instantanee. Din nou, dubla interogație a teoreticianului de arhitectură Dana Vais situează disputa pe o axă conceptuală mediană: „Cum poate arhitectura folosi șansa de deschidere a globalului fără să cadă în loc comun, în banal?” și „Cum poate arhitectura folosi resursele de calitate ale localului fără să cadă în mistificări?”. Casa cea lungă din întinderea dobrogeană este rezultatul de excepție al unei astfel de sinteze.

Proiect: arh. Mircea Vașvari, arh. Diana Bucur, arh. Alex Bucur

Fotografii:  arh. Mircea Vașvari

Webografie

e-zeppelin.ro. (2019). Casa cea lungă de la Crucea / e-zeppelin.ro. [online] Available at: https://e-zeppelin.ro/casa-cea-lunga-de-la-crucea/ [Accessed 6 Nov. 2024].

https://www.epiteszforum.hu (2024). Építészfórum. [online] https://www.epiteszforum.hu. Available at: https://epiteszforum.hu/ontorvenyu-haz-rendszeretoknek-mircea-vasvari-hosszu-h [Accessed 6 Nov. 2024].

‌

Bibliografie:

Vais, D. (2011) Global și local în arhitectura contemporană: teorie anul II, note de curs, Cluj Napoca: UT Press