Din moment ce unele dintre articolele precedente care constituie această rubrică au prezentat arhitectura în relație cu domenii conexe ca urbanism și peisagistică, cu discipline umaniste precum sociologie, antropologie, filozofie și literatură, dar și cu narative vizuale ce variază de la fotografie la cinema, se poate pune justificat întrebarea dacă edificarea actuală mai are astăzi vreo legătură cu cele două arte cu care s-a înrudit direct în devenirea istorică: desenul (pictura, grafica în general) și sculptura. Răspunsul unui cinic ar nega acest fapt sau ar afirma că toate artele s-au modificat în asemenea măsură încât orice zonă comună ar fi insesizabilă, ba mai mult, ar fi chiar lipsită de relevanță, nemaiavând nimic de a face cu ce fiecare dintre acestea a reprezentat în mod tradițional până acum o sută de ani. Nu este loc să dezbatem aici criza artei contemporane cuplată cu cea generală a lumii moderne. Suficient de spus că există totuși arhitecți care înoată împotriva curentului, dar este mai ales admirabil că au reușit să nu rămână cantonați într-un timp trecut imemorial precum ultimii postmoderni, producând totuși o edificare contemporană, ce se înscrie în linia unei tradiții construite. Unul dintre aceștia este elvețianul Peter Märkli, un arhitect născut și stabilit în Zürich, care reușește să evite cu succes capcanele „stardom”-ului arhitectural actual, dar care a dobândit în ultimii ani un adevărat „cult status”. În general Elveția – și cu precădere Elveția germană – este țara nativă a unor „Baumeister”-i (meșteri constructori, adică arhitecți) foarte speciali, ce vin dintr-o practică recunoscută a edificării. Unii dintre aceștia sunt poate înrudiți cu Märkli prin modelul conștient redus al serviciului de proiectare – mă gândesc aici la nume individuale precum Peter Zumthor sau Valerio Olgiati – pe când alții sunt conducători ai unor adevărate corporații de excepție, precum Herzog & deMeuron.

Înainte de a ne adânci în deplierea valențelor plastice ale arhitecturii lui Peter Märkli, să mai stăruim un pic totuși pe tărâmul limbajului și al cuvântului scris, decriptând o metaforă grafică de care se servește adeseori arhitectul elvețian în prezentarea proiectelor sale: ideograma literei „A” mare. Ce vrea să spună Märkli cu/despre acest grafem? Că arhitectura înseamnă asemeni limbajului o regulă, o structură, o sintaxă ce conduce printr-un detaliu grafic la un mod particular de a desena o majusculă. Presupune o evoluție lentă, cursivă și coerentă, oarecum exterioară modei, deși, dacă stăm să ne gândim, fiecare dintre noi discerne „A”-ul din font-urile arhitecturale atribuite Art Nouveau-ului de cel echivalent Bauhaus bunăoară, aparținând editorului de texte al computerului personal. Și totuși, dacă cumva am desena răsturnată capitala „A” am obține, nu-i așa, o variantă alterată a capitalei „V”, ceea ce ar stârni cel puțin confuzie. Ar reprezenta o „idee” la urma urmei, dar teza lui Märkli este că arhitectura, spre deosebire de modă, nu poate veni deodată cu manifeste radicale care să răstoarne integral paradigma construită instaurată, deși, dacă ne uităm în istoria relativ recentă a arhitecturii, modernismul a întreprins tocmai acest lucru: a negat programatic edificarea clasică, contrazicând-o practic punct cu punct. Iar postmodernismul și deconstructivismul au împins ulterior această deformare înspre niște abstracții – aberații construite greu inteligibile și digerabile de către locuitorul mundan. Desigur, aceste curente radicale și-au avut meritele lor, în principal pe acela comun de a semnala pierderea semnificației din lumea de azi, iar Peter Märkli a fost la rândul-i tributar felului de a construi specific vremurilor. Proiectele sale de tinerețe constând în mici locuințe individuale din anii 80 afișează coloanele redescoperite și mult adulate ale perioadei, dar credința fermă a elvețianului este că „profesia noastră este o îndeletnicire străveche, iar coloana este cel mai valoros element pe care îl avem”. S-ar putea spune bunăoară din exterior că există un Peter Märkli postmodern, la fel după cum s-ar putea afirma că ar aparține și curentului brutalist prin folosirea predilectă a betonului aparent, iar proiectele sale publice mai recente (imobile de birouri, locuințe colective, școli) l-ar putea așeza în cadrul minimalismului elvețian foarte „consumat” de astăzi. Peter Märkli este cumva circumscris de toate aceste curente, dar simultan se sustrage oricărei încadrări ce ar putea fi definită printr-un alt „-ism”. Revenind însă la motivul particular al coloanei, în primul rând că aceasta este preluată de Märkli de la maestrul său, arhitectul Rudolf Olgiati, tatăl celebrului Valerio Olgiati. Coloanele sunt unele personalizate, având un capitel rectangular, simplu și redus, ce aruncă însă o umbră proeminentă pe fusul îngroșat la partea superioară, făcând astfel ca arhitrava să se dezlipească vizual de aceste elemente de susținere verticale tradiționale. Coloanele caută astfel exprimarea clasică a tectonicii, adică construirea în acord cu gravitația, sunt grele, portante și nu reprezintă doar niște ornamente butaforice precum în cazul arhitecturii postmoderne. În al doilea rând, ceea ce Peter Märkli înțelege sau mai exact nu înțelege prin „Baukunst”, adică denumirea veche a arhitecturii în limba germană – tradusă mot-à-mot prin „artă a construirii” – este tocmai acest aspect plastic vizual: dacă o clădire prezintă detalii superflue, atunci nu este „Baukunst”. Poate că aceste chestiuni constituie o discuție mult prea ezoterică, prin urmare să articulăm ideea generală: arhitectura încă mai are nevoie de acest vechi raport dintre maestru și discipol, fiind asemeni unei limbi ce se învață în primii ani întâi de la părinți. Totuși, aș afirma aici în cheie personală că arhitectura lui Peter Märkli îmi pare mai aproape de arhitectura lui Rudolf Olgiati decât este cea a lui Valerio Olgiati față de cea a tatălui său.

Relația maestru discipol mai există încă într-o oarecare măsură în arhitectura contemporană, chiar dacă cei doi protagoniști nu se mai numesc exact așa, iar ucenicul nu duce neapărat mai departe munca predecesorului. Însă motivul principal al prezentării de față a lui Peter Märkli – dincolo de preferința personală – îl reprezintă legătura sa cu artele plastice tradiționale. Prin urmare, un alt nume pe care arhitectul elvețian îl menționează adeseori în biografia sa spirituală este cel al sculptorului mentor și prieten Hans Josephsohn (1920–2012). Colaborarea și influența reciprocă dintre cei doi a fost de lungă durată, Märkli exersând și el ca hobby meșteșugul sculpturii sub îndrumarea lui Josephsohn, între cei doi având loc lungi discuții edificatoare pentru cele două profesii sau mai degrabă meșteșuguri, cum probabil ar prefera ambii artiști artizani. Sculptura lui Josephsohn este asemenea arhitecturii lui Märkli, adică grea, materială, reprezentând din acest punct de vedere poate superficial una tradițională, opusă instalației „light” contemporane. Omagiul lui Märkli pentru Josephsohn făcut încă din timpul vieții celui din urmă îl reprezintă micul muzeu din satul Giornico, situat în partea italiană a Elveției, loc în care arhitectul a ridicat un container de beton aparent, o incintă blindată ce constituie recipientul câtorva opere ale sculptorului. Denumirea muzeului de „La Congiunta” reflectă în limba română cuvântul „conjugat”, adică un travaliu artistic comun celor doi autori. La o primă vedere pare a constitui o lucrare de infrastructură rătăcită în peisajul viticol montan helvet, o banală construcție ce nu ar necesita neapărat implicarea vreunui arhitect. Însă la o a doua privire realizezi o oarecare simetrie a construcției față de axul longitudinal și citești deopotrivă în plan și secțiune o siluetă de tip bazilical. Planul ar putea fi descris prin succesiunea tipică spațiului sacral conformat istoric de către cele trei praguri sau incinte succesive: pronaos, naos și la final altarul, acesta din urmă aglutinând și câteva abside pe una dintre laturi. Analogia prin linearitatea traseului se trasează în mod evident, chiar dacă axa de parcurgere nu este una simetrică, iar spațiul pe care l-am definit ca fiind un echivalent al naosului este redus și oarecum de trecere în comparație cu celelalte două. Iar aici se cuvine a aduce vorba și despre proporții, care sunt fundamentale pentru opera elvețianului. În primul rând este luat în calcul faptul că operele sculptorului Josephsohn sunt basoreliefuri sau busturi, iar Märkli își conformează spațiul în consecință, obținând un contact prelungit – aproape tactil – cu exponatele profund materiale, dar care sunt învăluite înăuntru de lumina zenitală, reglată de o membrană specială. Însă, ceea ce elvețianul practică în linia clasică a arhitecturii culte este matematica precisă a proporțiilor. Acest limbaj încifrat a fost treptat dat uitării înspre vremurile prezente, existând chiar un „moment 0” al renunțării: în 1953 – tocmai anul nașterii lui Märkli – Congresul Internațional de Arhitectură Modernă (C.I.A.M.) cu numărul IX a pus în surdină sistemul clasic de proporții și a decis introducerea scării umane ca marcă a noii paradigme a habitatului definită atunci. De aceea Peter Märkli ne îndeamnă la a privi critic modernismul clasic, chiar dacă și acesta a avut la rându-i propriile virtuți: o estetică a simplității conferită de o eficiență a construirii, ce a condus în final la procesul de prefabricare, o soluție totuși viabilă pentru criza globală a locuirii de după război. Dar Märkli, asemeni maeștrilor Antichității și Renașterii, este un arhitect care încă trasează cu instrumentele pe hârtie geometria fațadei, utilizând pentru această creație – demonstrație de la sisteme armonice pitagoreice la proporții medievale precum Triangulum sau Quadratum, ba chiar ajungând și la relativ recentul Modulor al lui Le Corbusier, dar elaborându-și totodată propriul său sistem derivat.

Prima monografie dedicată operei arhitectului elvețian din anul 2002 se intitulează „Approximations” și pare a introduce o altă direcție matematică. Într-un sens propriu și oarecum prozaic vorbește despre aproximare ca despre o neputință a redării proporției exacte, pentru că arhitectura contemporană este definită astăzi în mare parte de kit-ul producătorului unui material sau al unui sistem constructiv, kit ghidat de propria „numerologie” specifică procesului de fabricare și/sau de standarde. Prin urmare, proporția ajunge astfel să fie mediată, adaptată. Însă sensul figurat și poetic al aproximării continue pe care o aduce în discuție helvetul este cel tendinței asimptotice către un ideal intangibil, un fel de arhetip dacă vreți. Aproximările constituie variații, derivate ale unui model desăvârșit care, chiar dacă sunt prin natura lor imperfecte, reprezintă ipostazieri telurice ale unei Prezențe. După Märkli, clădirile trebuie să aibă o fațadă, să afișeze o emoție, să redea un „Gestalt”, după cum este termenul german ce definește și parcurge intervalul dintre „formă” și „ființă”. Și cum se ajunge la acest „Gestalt”? Prin schițare continuă, prin tatonare, prin conjugare, printr-o aproximare în fond. Peter Märkli este un arhitect care încă desenează, iar aici nu mă refer doar la desenul fără prea multe calități inerent procesului de proiectare sau la geometriile proprii fațadei menționate deja. Arhitectul elvețian produce artă per se: schițele sale predecesoare nașterii unei construcții, ce par la o primă vedere încercările candide ale unui copil și induc ideea de proiecție grafică viu colorată a basoreliefurilor aparținând sculptorului Josephsohn, reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât adevărate diagrame generative. Diagrama generativă redă chintesența unei edificări și nu descrie exclusiv un fel de algoritm în pași, precum a devenit recent sub influența ordinatorului. Înseamnă totuși efigia proprie creatorului unic. Schița diagramă constă probabil în cea mai apropiată traducere sau aproximare a „Gestalt”-ului aferent limbajului arhitectural ce gestează în faza de desen, o gramatică proprie „Baukunst”-ului lui Märkli.

O figură individuală, Peter Märkli lucrează ca un artist singular din vechime, deși nu este în realitate protagonistul unui „one man show”, precum în cazul arhitectului australian multilaureat Glenn Murcutt. Studio Märkli își are sediul undeva într-o zonă pericentrală a Zürich-ului, ocupând parțial o clădire destul de convențională. Biroul este înțesat de reprezentări grafice mai mult sau mai puțin oficial expuse, de foi de hârtie desenate sau aflate la îndemână în vederea schițării, precum și de sculpturile lui Hans Josephsohn. Website-ul aferent biroului de proiectare este la fel de discret, asemeni plăcuței cu numele arhitectului ce se punea în trecut pe edificii: este menționat doar studioul, adresa cu numărul de telefon fix, fiind ilustrat grafic cu o schiță a autorului principal și cam atât. Nu există fotografii, planuri ale proiectelor, portretul liderului sau citate motivaționale. Și dacă tot am ajuns la capitolul considerații despre arhitectură, să mai punctăm din cuvintele elvețianului, ce ar putea constitui un posibil motto: „Arhitectura vine din trecut, deci nu te poți inventa”. Însă, cea de a doua și cea mai recentă monografie dedicată lui Peter Märkli poartă gravate în titlu cuvintele lui Gustave Flaubert cu privire la procesul artistic: „Out ce qu’on invente est vrai, sois-en sûre” („Tot ceea ce cineva inventează este adevărat”). Cum se explică asta? Prin continuarea citatului din Flaubert, ce vine oarecum natural, dar este lăsată intenționat în afara titlului: „La poésie est une chose aussi précise que la géométrie.”. Întocmai, „poezia este un lucru la fel de precis precum geometria”.

Titlul și sursa imaginilor

1. Muzeul „La Congiunta”, Giornico, exterior

Adrian Michael, Congiunta2, CC BY-SA 3.0

2. Muzeul „La Congiunta”, Giornico, exterior

Adrian Michael, Congiunta1, CC BY-SA 3.0

3. Muzeul „La Congiunta”, Giornico, interior

Antonella Autuori, Valentina Pallacci and Desirée Veschetti, La-congiunta-A22, CC BY-SA 4.0

4. Muzeul „La Congiunta”, Giornico, interior

Antonella Autuori, Valentina Pallacci and Desirée Veschetti, La-congiunta-A19, CC BY-SA 4.0

5. Basorelief de Hans Josephsohn, 2005, Graubünden, Chur, Elveția

Kamahele, Chur Josephson-018, CC BY-SA 3.0

6. coperta revistei de arhitectură A+U no. 448 – Peter Märkli Craft of Architecture https://au-magazine.com/product-cat/architecture-and-urbanism/
7. Școală în Birch, Elveția

Tschubby, Schulhaus Im Birch 2019, CC BY-SA 3.0

Webografie

The language of architecture: Peter Märkli’s system of proportion (no date) – Drawing Matter. Available at: https://drawingmatter.org/the-language-of-architecture-peter-marklis-system-of-proportion/ (Accessed: 15 September 2024). 

Bibliografie:

Don, F., Mion, C. and Märkli, P. (2015) Peter Märkli: Drawings. Lucerne: Quart. 

Januszewski, W.S. (2024) ‘Logic, perception, and beauty—an outline of the modern proportion-based approach in architecture’, Buildings, 14(8), p. 2266. doi:10.3390/buildings14082266. 

Märkli, P. and Johnston, P. (2017) Everything One invents is true: The architecture of Peter Märkli. Lucerne: Quart Publishers. Märkli, P. and Mostafavi, M. (2002) Approximations: The architecture of Peter Märkli. London: Architectural Assoc.