Revista Tomis

Colin Benders sau avantajul de a simți muzica într-un mod diferit

Când ne gândim la oameni care suferă de diferite afecțiuni, unul dintre primele gânduri este acela cum că acele persoane au un dezavantaj în fața marii majorități a oamenilor. De pildă, ADHD (tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate) se manifestă în două direcții. Pe deoparte există, persoane la care ADHD se manifestă mai ales prin dificultăți de concentrare a atenției, mai ales când vine vorba despre sarcini care implică efort intelectual susținut. Pe de altă parte, persoane la care această tulburare se manifestă prin hiperactivitate și impulsivitate, ceea ce înseamnă că persoanele respective au o stare constantă de agitație, vorbit în continuu, lipsa răbdării, etc. 

A practica muzica la nivel profesionist, cel puțin la prima vedere, pare în totală incompatibilitate cu o astfel de tulburare. Studiul muzicii presupune disciplină, concentrare, calm (pe cât posibil) și multă răbdare. Cu toate acestea, există mulți muzicieni care au suferit de această afecțiune, unii experți afirmând că doi dintre cei mai cântați și apreciați compozitori de muzică clasică, Wolfgang Amadeus Mozart și Gustav Mahler, ar fi suferit de ADHD. Plecând de la această premisă, dorim să afirmăm că atâta timp cât diversitatea și diferențele sunt puse în slujba binelui și a progresului, nu pot decât să fie foarte binevenite. Așadar, dacă muzicianul reușește să își canalizeze toată energia în progresul profesioal, rezultatele vor apărea și vor răsplăti eforturile.

Muzicianul despre care vom vorbi în continuare se numește Colin Benders și s-a născut în Utrecht. Țările de Jos, patria sa, și-au câștigat reputația la nivel european, dar și mondial, pentru muzicile de jazz și electronice. Benders excelează în ambele zone sonore. Începuturile sale muzicale sunt legate de studiul muzicii clasice. A studiat trompeta timp de doi ani la Conservatorul Regal din Haga, după care a renunțat considerând că pentru el muzica înseamnă mult mai mult decât muzica de tradiție vest-europeană și cea de tradiție nord-americană. Astfel, sub pseudonimul Kyteman, a fondat un super grup intitulat Kyteman’s Hiphop Orchestra. Proiectul acesta îngloba o multitudine de genuri și stiluri muzicale. De la influențe provenite din zona clasică, la funk sau electronică, ansamblul urmărea combinații timbrale și stilistice diferite peste cărora li se suprapuneau în dese rânduri versuri hip-hop în neerlandeză sau franceză și trompeta care improviza diverse linii melodice. 

Efectul acestor împletiri sonore și chiar culturale era din marea categorie a fusion-ului, sub care se regăsesc multiple experimente. Sigur că impresia unei astfel de propuneri este mult mai puternică pe viu, în momentul în care asistăm la un concert iar pentru Kyteman’s Hiphop Orchestra au existat câteva situații memorabile. Au cântat pe scenele unor importante festivaluri batave cum ar fi North Sea Jazz Festival sau A Campingflight to Lowlands Paradise. De asemenea, trebuie menționat faptul că Benders a colaborat numeroși artiști din zona rap/hip-hop, dar a cântat și cu Sting. 

Mai târziu, artistul născut în anul 1986, a descoperit lumea muzicii electronice și a sintetizatoarelor modulare, mai exact. Astăzi el este considerat unul dintre cei mai apreciați artiști care interpretează pe viu muzică electronică (mai ales subgenul intitulat techno) la diverse festivaluri de profil din întreaga lume. Desigur, muzica electronică, la fel ca și muzica clasică sau jazz, este o denumire generică în care sunt incluse multe ramuri care, de multe ori, nu au nici o legătură între ele, alta decât faptul că sunt realizate pe instrumente muzicale electronice. Ceea ce este interesant în privința lui Colin Benders este faptul că în realizarea concertelor (sau seturilor, dacă este să folosim terminologia din domeniul muzicii electronice) nu se folosește absolut deloc de calculatoare. Toate sunetele pe care le produce sunt realizate cu ajutorul unor instrumente muzicale electronice sincronizate între ele. Ceea ce este interesant din punctul nostru de vedere este că a reușit să implementeze conceptul de improvizație, dobândit în formarea sa ca muzician de jazz, în lumea sonoră a sinteticului și într-o direcție care, aparent, este foarte clar mărginită de formulele ritmice.

La fel ca în cazul proiectului fusion, muzica techno produsă de Colin Benders induce o stare de continuum, de acumulări care duc la puncte culminante și relaxări, dar care nu sunt atât de palpabile ca în cazul altor genuri muzicale. Genul acesta de transă sau de evadare induse doar de undele sonore necesită un anumit tip de conectare cu straturile muzicale. Ca o mică dovadă a faptului că munca sa în zona muzicii electronice este foarte apreciată stau nenumăratele concerte de festivalurile de profil care se găsesc pe YouTube la o simplă căutare a numelui său. Colin Benders este un artist activ și în zona rețelelor sociale, păstrând legătura cu admiratorii săi publicând sau transmițând în direct sesiuni de improvizații din studioul său de muzică.

Mai multe texte
Citește și