Expresia „asta-i muzica ce-mi place!” îi este atribuită lui Carol I, care, aflat la Calafat pentru inspecția bateriilor, ordonă deschiderea focului asupra Vidinului. La aproape 150 de ani de la acel moment, sunetele plăcute urechilor cazonilor de pe timpuri s-au transformat în „ringtonul” panicard al mesajelor RO-ALERT care ne atenționează că e posibil, ca din cer, să cadă drone rusești pe teritoriul nostru. Nici astăzi, amplasarea geografică nu ne ajută chiar dacă războiul doar se șterge pe picioare pe covorul de la ușă.
Revenind la muzică, folclorul nostru cu tematică acvatică (pescăreasco-marinărească) suferă fie prin absență, fie prin localism. Chit că nu am avut noi nici forța, croiala de exploratori sau tragerea de inimă de a încerca să devenim vreo putere maritimă, totuși câteva cântece ar fi trebuit să depășească regionalul și să îmi treacă pe la ureche. Fado am tot ascultat.
Pe de altă parte, nici soțiile pescarilor noștri nu le duceau dorul cele câteva ore în care erau plecați pe mare. Poate doar cele ale marinarilor care pescuiau, în comunism, în apele unor state exotice în urma unor trocuri pe care doar acel soi de economie le putea pune în practică. Astăzi, „asta-i muzica ce-mi place” e o expresie folosită să îți atenționezi convivii că ciocnitul paharelor sau halbelor întrerupe sporovăiala, dar nu se limitează la cutume dionisiace. Unii preferă „muzica” senzorului de la lansetă, alții ploaia mocănească de toamnă. Oricum expresia nu are legătură cu armonicile sau Vocea României.
Peste lipsa folclorului dedicat se suprapune și firava literatură de profil. Pescarul e prolific în bancuri, dar pare că îi lipsește anvergura unui personaj de roman (n.m. aici poate funcționa o glumiță cu roman-fluviu). Puține proze abordează subiectul, de poezie și dramaturgie nici nu are rost să discutăm. Vânătorul (că tot îi grupăm administrativ împreună) e mult mai prezent în literatura cultă. La popularitate mistrețul cu colți de argint câștigă detașat în fața lostriței. Zimbrul are mai multă notorietate decât balena din Iona lui Marin Sorescu, iar recent, orice urs de pe marginea Transfăgărășanului are mai mulți followers decât Moby Dick. Iar dacă pescarul e ignorat, nu văd de ce peștele ar putea avea altă soartă.
Rubrică susținută de
