Revista Tomis

Descoperind constănțenii din proza lui Cristian Teodorescu, în prezența autorului

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța invită cititorii miercuri, 9 octombrie, la o întâlnire cu prozatorul și eseistul Cristian Teodorescu, născut la Medgidia. 

Punct de plecare al  conferinței cu tema „”, moderată de managerul interimar al bibliotecii, dr. Amelia Stănescu, va fi romanul „Medgidia, orașul de apoi”, apărut în anul 2009 la Editura „Cartea Românească”. 

La întâlnirea ce va avea loc e la ora 17.00, la parterul instituției de cultură, va participa și dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, șef serviciu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. 

Cristian Teodorescu din Medgidia, de profesie croitor literar, a tăiat o bucată din Dobrogea și a făcut din ea un costum impecabil, așa cum se purta pe vremea marilor scriitori. Trebuie spus că Dobrogea are stofă, iar cine nu știe nimic despre cum poți rămâne fermecat de praful, apele, oamenii și infinitele ei povești are acum o bună ocazie să afle. Cele o sută de triburi ale Dobrogei fac împreună un mic Babilon fratern și își trăiesc, netulburate, tihna de o mie de ani. Teodorescu a avut noroc și le-a fotografiat în secunda miraculoasă a copilăriei lui. După aceste imagini rare a cusut apoi o carte extraordinară, ajunsă la modă încă din tipar.”, a scris Doru Bușcu despre romanul „Medgidia, orașul de apoi”.  

Născut în 1954, Cristian Teodorescu, a absolvit Facultatea de Filologie, secția română-engleză, a Universității din București. Printre volumele pe care și-a pus semnătura se numără „Maestrul de lumini” (povestiri,1985), „Tainele inimei” (roman, 1988), „Faust repovestit băieților mei, Petre și Matei” (1991), „Povestiri din lumea nouă” (1996), „Îngerul de la benzinărie” (povestiri, 2002), „Maestrul de lumini și alte povestiri” (2005), „Șoseaua Virtuții • Cartea Cîinelui” (roman, 2015, 2019), „București, marea speranță” (2019).

Activitatea literară i-a fost răsplătită de-a lungul anilor cu: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă (1997) și Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010).

Mai multe texte
Citește și