JazzUP Sea Fest, evenimentul care aduce jazz-ul la Marea Neagră, se află în plină desfășurare la Constanța.
Festivalul, care a debutat miercuri, 17 iulie, cu o petrecere și o licitație în scop caritabil, este structurat în trei părți distincte: JazzUp Young, JazzUp Sea Fest și JazzUp Session.
Conform organizatorilor, „JazzUp Young se concentrează pe educația muzicală a copiilor, oferind ateliere interactive și sesiuni de mentorat cu artiști consacrați și peste 40 de instrumente muzicale, de la viori până la piane. JazzUp Sea Fest reprezintă inima festivalului, cu o serie de concerte live, variind de la jazz clasic la fusion și experimental, iar JazzUp Session oferă sesiuni spontane de improvizație, reunind artiști consacrați și tineri talentați într-o experiență muzicală autentică”.
Vineri, 19 iulie, Farul Genovez va deveni loc de întâlnire pentru pasionații genului, în intervalul orar 17.00-19.00, în cadrul JazzUP Young, pentru ca de la ora 19.00 Cristina Radu și Joco Orosz-Pal să promoveze jazz-ul și bossanova.
Sâmbătă, 20 iulie, începând cu ora 17.00, la Casa cu Lei, continuă seria întâlnirilor grupate sub genericul
JazzUP Young, pentru ca de la ora 19.00, să fie programat un „live looping & soundscapes” cu AmbienTales.
Duminică, 21 iulie, pe faleza Casinoului Constanța, de la ora 17.00, sunt programate două ore marca JazzUP Young, iar de la ora 21.00 în prim-plan se va afla AmphiTrio.
De asemenea, în fiecare seară, pe faleza Casinoului va avea loc un performance artistic live cu participarea pictorului Laurențiu Popa, supranumit „Rembrandt de România” și a altor artiști. Evenimentul este inclus în festivalul conex „ArtUp”, în cadrul căruia a fost deschisă pe 15 iulie o expoziție subacvatică „Nicolae Grigorescu”, ce poate fi admirată cu echipament de scuba diving, până la sfârșitul verii.
Mai mult, între 23 și 28 iulie, un eveniment, JazzUP Sea Fest on Tour, va aduce magia festivalului în județul Constanța, cu workshop-uri și concerte live. Întâlnirile vor avea loc la Murfatlar, Istria, Ovidiu, Năvodari și Eforie Sud.