(continuare din numărul trecut)

Reîntorcându-ne la pleiada de artiști care au creat o breșă în tradiționalismul artistic de până la ei, volumul este deosebit de valoros în informații cu privire la modul în care artiști precum Gustav Klimt și Egon Schiele s-au inspirat din conceptele freudiene ale sexualității, represiunii și inconștientului în lucrările lor, creând reprezentări vizuale izbitoare și bogate psihologic ale experienței umane, și, implicit, a dat curs și influenței ideilor psihanalitice asupra literaturii vieneze, în special asupra operelor lui Arthur Schnitzler.

Explorarea de către Schnitzler a unor teme precum dorința, identitatea și mortalitatea a reflectat complexitatea psihologică a erei moderne și a anticipat evoluțiile ulterioare ale modernismului literar, concentrându-se în special asupra modurilor în care literatura reflectă și modelează înțelegerea noastră asupra psihicului uman, altfel spus, modului în care literatura servește ca o sursă bogată de înțelegere a gândurilor, emoțiilor și comportamentelor umane. Criticii freudieni precum Ernest Jones și Otto Rank au explorat motivațiile psihologice ale personajelor și semnificațiile simbolice încorporate în structurile narative. Influența unor critici de filieră jungiană, cum sunt Joseph Campbell și Northrop Frye, au identificat modele mitice recurente și simboluri universale în literatură, luminând temele psihologice profunde, care seamănă indiferent de contextul culturilor și a perioadelor de timp traversate. Kandel examinează mișcarea existențialistă și impactul acesteia asupra expresiei literare, concentrându-se pe teme ca alienarea, autenticitatea și căutarea sensului într-o lume haotică, abordând modul în care scriitori existențialiști precum Jean-Paul Sartre și Albert Camus au explorat complexitatea existenței umane și dilemele existențiale cu care se confruntă indivizii în societatea modernă. Este evidențiată apariția realismului psihologic în literatură, care subliniază viața interioară și experiențele subiective ale personajelor. Romancieri precum Fiodor Dostoievski, Virginia Woolf și James Joyce au folosit tehnici precum fluxul conștiinței și monologul interior pentru a pătrunde în profunzimile conștiinței și emoției umane. Ceea ce se reliefează constant în această sinteză este potențialul terapeutic al literaturii, modul în care lectura și scrisul pot oferi acel „catharsis”, înțelegere și vindecare emoțională, dorite cu ardoare de cei care se confruntă cu provocări psihologice, de mai mică sau de mai mare intensitate.

Desigur, Kandel fiind neurolog, se va întoarce recurent la examinarea mecanismelor neuronale care stau la baza procesului de lectură și a modului în care aceasta din urmă antrenează mai multe regiuni ale creierului implicate în procesarea limbajului, percepției vizuale și empatiei emoționale, favorizând o legătură profundă între cititor și text. Literatura ne poate extinde capacitatea de a empatiza, permițându-ne să locuim în mințile și experiențele personajelor din diferite medii, culturi și perioade istorice. Altfel spus, nu altceva decât ceea ce a locuit intuiția multor oameni, fie ei aflați în baricada cititorilor obsesivi sau ai celor care îi analizează, anume că e evidentă puterea durabilă a literaturii de a evoca emoții, de a provoca gândirea și de a aprofunda înțelegerea noastră despre noi înșine și despre ceilalți. Creierul nu este altceva decât o mașină a creativității, conchide autorul, observarea atentă a lumii înconjurătoare poate alimenta imaginația și poate inspira idei noi și inovatoare. Observația și invenția sunt interconectate, creierul uman combină informații și experiențe anterioare pentru a inova, pentru a produce noi concepte și invenții, ceea ce e exact ce fac cei care scriu literatură, asemeni deopotrivă artiștilor și cercetătorilor. Memoria și rețelele neuronale formate prin experiențe trecute pot furniza materie primă pentru generarea de idei noi și soluții creative. Direcțiile viitoare ale cercetării în domeniul creativității și al neuroștiințelor pot contribui la soluționarea problemelor complexe ale lumii moderne și la promovarea inovației și a progresului în diverse domenii.

Pe autor nu-l lasă deloc indiferent domeniul emergent al neuroesteticii, care încearcă să înțeleagă baza neuronală a experienței estetice și a aprecierii artistice. El discută despre modul în care neurologii folosesc tehnici de imagistică a creierului pentru a studia modul în care creierul răspunde la artă, dezvăluind perspective asupra proceselor cognitive și emoționale care stau la baza percepției estetice. Modul în care arta servește ca o fereastră în dezvăluirea minții umane, oferind perspective asupra cunoașterii, emoției și comportamentului social, a felului în care artiștii folosesc metafore vizuale și imagini simbolice pentru a transmite teme psihologice complexe, stârnind introspecție și empatie în rândul spectatorilor.

Rolul tehnologiei în facilitarea dialogului artă-știință, în special prin progresele înregistrate în imagistica digitală, realitatea virtuală și modelarea computațională reprezintă sinteza ultimului capitol. Se explorează modul în care artiștii și oamenii de știință colaborează pentru a crea experiențe captivante care estompează granițele dintre artă și știință, angajând spectatorii în noi moduri de a vedea și înțelege lumea. Kandel evidențiază exemple de colaborare interdisciplinară între artiști și oameni de știință, variind de la proiecte comune de cercetare la expoziții și simpozioane interdisciplinare și discută despre modul în care aceste colaborări promovează sinergia creativă și generează perspective noi care depășesc granițele disciplinare tradiționale. Nu rămân nemenționate implicațiile etice și filosofice ale dialogului artă-știință, în special în legătură cu aspecte precum identitatea, conștiința și natura realității, natura subiectivă a percepției și responsabilitățile etice ale creatorilor și cercetătorilor.

Epoca inconștientului discută în peste 500 de pagini despre necesitatea colaborării interdisciplinare, pluralismului metodologic și militează pentru prezența și persistența unei abordări holistice în înțelegerea complexității minții umane, concentrându-se în special asupra modului în care acest dialog îmbunătățește înțelegerea noastră asupra naturii și cunoașterii umane, știut fiind faptul că lupta e mereu înaintea limitelor cunoașterii, ceea ce nu ne împiedică să privim în direcția frumuseții și complexității naturii umane și a universului care ne găzduiește.