Revista Tomis

Darul sensibilității

Sensibilitatea este privită adesea, cu instrumentarul simțului comun, ca un neajuns sau ca o povară, unii specialiști o văd ca pe o formă de neurodiversitate, dar în realitate ea este un dar, chiar dacă noi trăim în continuare sub oblăduirea tiparului puternic (al „mitului durității mentale”), unde puternic înseamnă a ține în frâu un tip de prelucrare internă de adâncime a mediului, care este constitutivă persoanelor cu o sensibilitate pronunțată. Adică muncim cu sârg să suprimăm, în virtutea unei insuficiente înțelegeri a psihicului uman și a variațiilor genetice implicate, ceea ce este, pentru a crea un substitut ce ni se pare că ne ajută să progresăm, când, de fapt, lucrurile stau, se pare, exact pe dos. Darul sensibilității de Jenn Granneman și Andre Sólo, publicată în 2023 de Editura Litera, în colecția Introspectiv, este o trecere în revistă a caracteristicilor specifice oamenilor hipersensibili, atât adulți, cât și copii, și a componentelor genetice și de mediu care favorizează acest tipar de personalitate. În volum sunt exemplificate informații și studii de caz cu privire la felul în care oamenii hipersensibili pot face față tumultului informațional care îi suprastimulează neuronal, precum și mini-chestionare care ajută cititorul să se identifice sau nu cu tiparul analizat. Conceptul de persoană hipersensibilă a fost introdus de psiholog dr. Elaine Aron în anii ’90. Cei doi autori ai cărții prezente, Granneman și Sólo, nu fac decât să-i continue munca asiduă și să urmărească îndeaproape ultimele cercetări din domeniu. În esență, în tiparul hipersensibil se regăsesc oamenii despre care se crede (și se și cunoaște, iar cercetările continuă, vezi Michael Pluess – cercetător în sfera comportamentului uman) că au un sistem nervos mai sensibil, ceea ce îi determină să proceseze stimulii emoționali și de mediu mai profund, adică o prelucrare adâncă a informației, dar și să fie mai ușor compleșiți de aceștia.

Oamenii hipersensibili compun între 15-25% din totalul tipologiilor existente. Personalitatea de tip hipersensibil sau supersensibil nu reprezintă un diagnostic, adică nu este o categorie psihiatrică sau psihologică, însă acest lucru nu a împiedicat cercetarea și explorarea caracteristicilor asociate cu această trăsătură de personalitate, dimpotrivă, poate că tocmai de aceea este  în continuă derulare. De altfel, în capitolul întâi al volumului sunt prezentate distincții relevante în ceea ce privește hipersensibilitatea și anumite tulburări de dezvoltare sau de personalitate care s-ar putea confunda ușor, la prima vedere. Esențial de menționat în acest registru este și faptul că ele nu se exclud reciproc. Spre exemplu, o persoană se poate afla în spectrul unei tulburări de anxietate și să fie, în același timp, un tipar de personalitate hipersensibil. De asemenea, pot exista persoane care suferă de depresie având un tipar hipersensibil, însă ele vor rămâne în zona hipersensibilității indiferent de prezența sau absența unui diagnostic. Manifestarea hipersensibilității, odată existentă, nu se va putea schimba, fiindcă ține, între altele, de structura genetică  a creierului, însă despre această distincție vom spicui mai multe spre finalul recenziei. 

Există câteva caracteristici cheie spre a înțelege tiparul hipersensibil: 

1. Sensibilitate crescută la stimuli și atenție la detalii: persoanele hipersensibile au o capacitate crescută de a observa și procesa stimuli subtili din mediul lor, cum ar fi sunete, mirosuri, senzații tactile. Se caracterizează printr-un sistem de procesare senzorială mai activ și mai nuanțat. De asemenea, observă detalii pe care alți oameni le-ar putea rata. Aceasta trăsatură este în fapt una în favoarea progresului și evoluției, fiindcă sunt oameni care recepționează ce este în jurul lor cu o mai adâncă acuitate decât restul oamenilor. 

2. Procesare profundă a informațiilor: tiparul de personalitate hipersensibil implică o abordare profundă a procesării informațiilor, personalitatea de tip hipersensibil reflectă mai mult asupra detaliilor și a semnificației evenimentelor. 

3. Răspuns emoțional intens: emoțiile persoanelor hipersensibile sunt resimțite foarte intens, fie că este vorba despre cele din spectrul pozitiv, fie că este vorba despre cele din spectrul negativ. Spre exemplu, vor trăi amplificat entuziasmul, dar și teama. 

4. Empatie marcată și profunzime emoțională: persoanele hipersensibile simt și înțeleg intens emoțiile altora, adesea oferind un suport emoțional semnificativ. Studiile care au implicat investigații neuroimagistice au reliefat faptul că există o activitate crescută în ariile responsabile cu atenția și empatia. 

5. Oboseală accentuată în medii stimulative: persoanele hipersensibile pot experimenta oboseală rapidă și suprasolicitare în medii zgomotoase, aglomerate sau intens stimulative. 

6. Nevoia de solitudine: se asociază cu o nevoie crescută de timp petrecut în singurătate pentru a se regenera și pentru a se proteja de suprastimulare. 

7. Creativitate pronunțată și sensibilitate estetică accentuată: persoanele hipersensibile poartă cu sine apreciere și înțelegere sporită în ceea ce privește arta, poezia, muzica și natura. De asemenea, au un ochi ager pentru captarea frumuseții în toate formele ei posibile și, datorită acestui lucru, formează o legătură foarte puternică cu tot ceea ce reflectă categoria esteticului. 

8. Viață interioară amplificată și imaginație bogată: persoanele hipersensibile au o viață interioară amplă, o conexiune puternică cu emoțiile și gândurile lor, ceea ce contribuie semnificativ la autoreflecție și la conștientizarea unei identități bine conturate.  

Ceea ce este de asemenea relevant de menționat este că această trăsătură de personalitate există într-un continuum, iar persoanele o pot experimenta în grade diferite. Spre exemplu, autorii cărții menționează în mini-chestionarele care sunt puse la dispoziție în volum, pentru o identificare facilă a tiparului, faptul că o persoană hipersensibilă nu trebuie să bifeze fiecare item care este atașat celor trei mari scale de analiză (prag senzorial scăzut – super-senzorul, excitare facilă – super-simțitorul, sensibilitate estetică – estetul) ca să se poată identifica în spectrul supersensibilității, deoarece „dacă sunteți o persoană hipersensibilă este posibil să fiți reactiv în toate cele trei tipologii, ori doar într-una sau două dintre ele.”

Volumul  conduce cititiorul foarte structurat pe definiții și concepte, apoi pe studiile și cercetările efectuate până în prezent, dispune de metodologii de verificare a nivelului de sensibilitate, explică care sunt caracteristicile unui copil hipersensibil, ale unui lider hipersensibil și, de asemenea, explorează viața sentimentală a persoanelor hipersensibile, „neînțeleșii neuroni oglind㔄durerea empatiei” și „revoluția sensibilității”. Cei doi autori sunt ei înșiși hipersensibili, construind chiar un refugiu online, pentru persoanele care se identifică cu hipersensibilitatea sau care doresc s-o studieze in extenso (highlysensitiverefuge.com), însă partea din întâiul capitol care mi-a solicitat în mod semnificativ atenția și care cred că merită un studiu amplu, de aceea îl pomenisem anterior, este ce nu este sensibilitatea, fiindcă nu este suficient ce este, pentru o perspectivă cât mai vastă e important de văzut și ce nu este ceea ce definim: „sensibilitatea nu e același lucru cu introversiunea, autismul, tulburarea de procesare senzorială sau trauma.” Hipersensibilitatea se confundă adesea cu introversiunea pentru că cele două  împart o serie de caracteristici comune, de pildă: nevoia de solitudine, gândirea profundă și „o lume interioară vie”. În acest sens, cartea Quiet (2012) semnată de Susan Cain, în care se așază sub lupă lumea introvertiților, a fost considerată, spun autorii, de prima doamnă a hipersensibilității, Elaine Aron, și de alți experți ca făcând de fapt apologia hipersensibilității, nu a introversiunii. Ce le distinge pe cele două, chiar dacă, estimează Elaine Aron, 30% dintre hipersensibili sunt extrovertiți și 70% sunt introvertiți? Introversiunea descrie o preferință socială, introverții sunt oamenii grupurilor mici și sunt și oamenii care își iau doza de singurătate necesară, pe când hipersensibilitatea descrie o preferință către mediul din jur. Cu alte cuvinte, „introvertiții se simt obosiți de socializare, pe când sensibilii se simt obosiți de orice tip de stimulare, pe lângă socializare.” În aceeași notă, persoanele care se află în perimetrul tulburării de spectru autist împart trăsături comune cu hipersensibilii, cum ar fi „tendința de a evita anumite mirosuri, alimente sau texturi, ori predispoziția de a fi compleșiți de anumiți stimuli”, însă, conform cercetărilor neuroimagistice, există diferențe cerebrale între cele două, „creierul autist și cel sensibil sunt total opuse din punctul de vedere al modului în care procesează indiciile emoționale și pe cele sociale”. Dacă persoanele diagnosticate în spectrul autist trebuie să învețe strategii de interpretare a indiciilor sociale și emoționale, persoanele hipersensibile „îi citesc cu ușurinșă pe ceilalți”. Distincția între hipersensibilitatea senzorială și tulburarea de procesare senzorială este că pentru cea dintâi nu există afectare cotidiană severă cum e pentru cea din urmă, ci doar un disconfort. Iar în ceea ce privește trauma, confuziile se pot face ușor, dat fiind faptul că intensitatea emoțională și procesarea profundă sunt caracteristici ale trăsăturii hipersensibile, ceea ce putem întâlni și în traumă, doar că aceasta din urmă este un eveniment, singular sau nu, de o intensitate atât de copleșitoare, încât depășește posibilitatea imediată de adaptare și generează o vulnerabilizare excesivă în fața oricăror emoții ulterioare, afectând fundamental sistemul nervos. Putem spune că, datorită trăsăturilor specifice, o persoană hipersensibilă este mai ușor de traumatizat, „fiind mai sensibilă la toți stimulii”, dar asta nu înseamnă că trauma și supersensibilitatea sunt același lucru. Investigațiile neuroimagistice au reliefat faptul că între creierul hipersensibil și cel afectat de stres post-traumatic există diferențe notabile, iar pentru aceasta merită consultată cercetarea lui Acevedo et al., în Functional Highly Sensitive Brain

Voi încheia periplul acestui volum înțesat de studii și bibliografie, pe care am speranța că-l veți căuta și-l veți citi, nu de alta dar  poate aveți o persoană hipersensibilă alături sau vă bănuiți chiar pe dumneavoastră c-ați putea fi un om care percepe lumea în mod diferit, cu un pasaj din carte care reflectă și crezul meu: „nu poți fi diagnosticat drept supersensibil, iar sensibilitatea nu necesită tratament.”

Mai multe texte
Citește și