Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Cazinoul din Constanța- Early years (I)

Cristea Georgescu versus Ion Bănescu, liberali contra conservatori, Daniel Renard opus Petre Antonescu, Art Nouveau sau stilul neoromânesc? În aceaste confruntări mai intervin Consiliul Tehnic Superior (instituție națională înființată prin decret regal în 1881) și, bineînțeles, presa. Cam așa s-ar putea descrie pe foarte scurt ce s-a întâmplat în anii care au dus la nașterea Cazinoului din Constanța!

„Teatrul de operațiuni” al acestei lupte este „prima linie” spre mare a Zonei Peninsulare, între port și Farul Genovez (far realizat în 1860 de Artin Aslan, angajat al companiei engleze „Danube and Black Sea Railway” pe când Dobrogea încă se afla în Imperiul Otoman). După 1878, anul instalării administrației românești în Dobrogea, aceast loc era, în general pustiu. Aici existau doar vreo patru case din lemn și una singură, mai răsărită – casa cu etaj a lui Edward Harris, președintele companiei engleze D.B.S.R. (aflată pe locul unde astăzi este Muzeul Jalea). De altfel, tot englezii au costruit strada care va duce la Hotelul Carol I proiectat de arh. Alexandru Orăscu, stradă denumită în anul 1880 Bulevardul Elisaveta. Potențialul locului a devenit foarte disputat, acesta ajungând destul de repede zona zero a orașului.

La capătul bulevardului Regina Elisabeta, lângă Hotelul Carol I, între un chioșc de belvedere și Farul Genovez, s-a construit în anul 1880 primul cazinou al Constanței – Kursaalul.

Construit din lemn și paiantă, Kursaalul (Salonul de Cură) s-a dovedit o construcție precară care a trebuit reparată destul de des. O furtună a distrus-o parțial în 1891, căzând și o bună parte din acoperiș. Astfel că la începutul anului 1892 Consiliul Comunal a decis demolarea Kursaalului și construirea celui de-al doilea cazinou al orașului – Casinul – amplasat tot pe bulevardul Regina Elisabeta, pe partea dinspre mare, în apropierea actualului cazinou.

Clădirea Casinului, tot o clădire construită din lemn (modificată și extinsă după proiectul arhitectului Cristofi Cerchez în anul 1900, pe atunci arhitectul-șef al orașului), era așezată pe taluz și avea două terase suprapuse (cea de la nivelul inferior parțial acoperită) beneficiind de o priveliște impresionantă a mării, a falezei și a portului. Dar constănțenii și-au dorit un cazinou impozant, care să rivalizeze cu cazinourile celebre din Europa, Casinul fiind, în opinia lor, o construcție provizorie. A fost dezmembrat în 1910, înaintea inaugurării noului Cazinou proiectat în stilul Art Nouveau de către arhitectul Daniel Renard.

Revenind la zona falezei, edilii și-au dat seama că bulevardul era prea îngust iar casele existente nu erau aliniate, ivindu-se necesitatea unor transformări ale zonei. Această problemă începe cu raportul din anul 1894 al inginerului Vladimir Simu, șeful serviciului tehnic al primăriei, propunând lărgirea bulevardului Regina Elisabeta aflat la acea vreme la limita superioară a taluzului care cobora în mare. Deoarece exproprierile de teren pe partea dinspre oraș ar fi fost mult prea costisitoare, el propune lărgirea spre mare prin realizarea unei extinderi prin terase cu două paliere retrase spre mare, pe ultimul putând fi așezat “un imobil al cazinoului, construit deasupra mării, mai jos și mai spectaculos”.

Pentru că orașul Constanța „este menit să devie principala stațiune balneară din țera Românescă”, această propunere, împreună cu altele privind dezvoltarea urbei spre sud vor fi dezbătute la înființarea în anul 1897, în cadrul primăriei, a “Comisiunei de înfrumusețare a orașului Constanța”, compusă din personalități ale vremii: ing. Ellie Radu, ing. Anghel Saligny, ing. I.B. Cantacuzino, arh. Grigore Cerchez, ing. I.G. Duca etc. La ședinta din 25 octombrie 1898, în cadrul serviciului nou-înființat de cercetare al primăriei, I.G. Duca recomandă construirea Cazinoului pe piloni în mare!! Prima propunere discutată la această ședință a fost „un studiu detailat pentru lărgirea și prelungirea bulevardului actual. Aceasta va trebui să fie prima lucrare de înfrumusețare. Pe acest bulevard se va alege amplasamentul cel mai potrivit al viitorului Casino, care va trebui să avanseze în mare”.

Lucrările edilitare necesare orașului (inclusiv lărgirea bulevardului și realizarea noului Cazinou) propuse de primarul Cristea Georgescu la ședința din 4 ianuarie 1903 necesitau o sumă uriașă, pentru care primarul și consiliul comunal își asumă responsabilitatea. Suma aprobată va fi împrumutată de la guvern cu condiția restituirii cu termen maxim de 40 de ani. La 27 februarie, Camera Deputaților aprobă marile lucrări de edilitate propuse după cum ele au fost decise de Consiliul Comunei în ședința sa de la 4 ianuarie, urmând ca proiectul de lege să fie aprobat și de senatul țării. Legea este promulgată și anunțată în Monitorul Oficial din 23 martie 1903, astfel că bugetul Comunei Constanța a fost aprobat de Minister fără nici o modificare. Asfel că primarul Cristea Georgescu poate ataca problema unui nou Cazinou, durabil, impozant, construit pe viitoarea faleză!

Pentru Cazinou, la Constanța, s-au analizat ofertele proiectelor domnilor arhitecți Dimitrie Maimarolu și Daniel Renard. În ședința din 17 iunie 1903 a consiliului Comunal s-a aprobat propunerea proiectului Cazinoului în stil Art Nouveau a d-lui arh. Renard, cu condiția ca acesta să fie în permanență în localitate pe toată perioada lucrărilor. Din documentele vremii aflăm că Daniel Renard avea, în acea perioadă, domiciliul în Constanța, pe str. Romană (actuala str. Revoluției din decembrie 1989) la nr. 30.

Așadar constănțenii și-au văzut visul cu ochii ca urmare a deciziilor nr. 7 și 8 ale Consiliului Comunal luate în ședințele din zilele de 17 iunie și 19 iulie 1903. În urma acestora s-a semnat “actul de naștere” al actualului Cazinou, prin contractul de angajare a arhitectului Daniel Renard, la 22 iulie 1903 (redactat pe 23 iulie).

Însă, fără lucrările majore de dezvoltare a portului Constanța (1896-1909), faleza Cazinoului nu ar fi existat! Foța de muncă, utilajele și materialele necesare extinderii în mare a malului au fost posibile datorită realizării portului modern. Tandemul Scarlat Vârnav – prefect și Cristea Georgescu – primar s-a dovedit a fi benefic pentru Constanța, lobby-ul făcut de aceștia în capitală făcând ca guvernul să admită ca „odată cu terminarea portului, să se efectueze și lucrările de edilitate pentru ridicarea orașului la rangul ce i se cuvine… ca să transforme Constanța într’un oraș occidental”.

Într-un articol din ziarul național „Secolul” este scris că „în urma unei înțelegeri cu serviciul de lucrări din port, se va realisa în condițiuni avantagioase pentru comună și iluminatul cu electricitate și construirea unui frumos bulevard, care va pleca din port și se va întinde până la hotelul Carol, pe o lungime de 620 metri. Acest bulevard va fi terminat în Iulie viitor și va fi la 5 metri deasupra mărei. Lărgimea lui va fi de 60 metri, din care 18 metri pentru preumblarea pietonilor, iar restul este reservat plantațiunilor și trăsurilor. Executarea acestei lucrări grandioase se face de direcțiunea portului, pentru suma de trei sute mii lei, fără a pretinde ceva pentru mașinile, transportul materialului și pentru plata personalului technic. În centrul bulevardului nou se va construi un frumos Casino, pe o platformă ce va intra în mare pe o întindere de 46 metri. Casinoul va avea doue caturi: jos, sală de biliard, sală de jocuri, salon de conversație, lectură, corespondență și bufetul; sus: salon mare de bal, scenă de teatru, sală de muzică, etc. Terasa acestui frumos casino va fi de 10 metri acoperiți și cu 10 descoperiți. Catul de sus al Casinului va fi la nivelul promenoir-ului de astăzi, adică la 12 metri de asupra mărei”.

Într-o primă variantă clădirea Cazinoului era amplasată pe mijlocul promenadei (denumită bulevard), iar promontoriul din fața lui era folosit ca zonă de belvedere, asa cum este notat în ziarul Conservatorul din 13 iunie 1903: „Pe noul bulevard se va construi casinul, prevăzut cu o largă terasă, pe stâlpi și care va înainta în largul mărei”.

Proiectul lărgirii falezei și al construirii noului Cazinou este aprobat de Ministerul de Interne cu obligativitatea modificărilor indicate de către Consiliul Technic Superior, alcătuit din Anghel Saligny, Theodor Dragu, Elie Radu, M. M. Râmniceanu, N. N. Herjan și Dinu Poenaru, și anume: „a) Având în vedere natura terenului de umplutură, este prudent a se mări grosimea digului, mărindu-se și masa; b) Banqueta din față, la cota de 0,50 m. să se lărgească la 1,50 m; c) Promenada spre mare să fie liberă pe totă lunginea ei, să se mărească platforma prevedută și în lărgime spre mare, iar casinul să fie pus pe platforma spre mare; d) Să se prevadă un parapet pe totă lungimea digului; e) Dacă nu sunt motive de altă ordine, pentru economie să se studieze reducerea înălțimii zidului”.

În conformitate cu ordinul ministrului amplasamentul Cazinoului se mută pe ieșitura promenadei spre mare, iar lucrările lărgirii falezei încep în forță de către lucrătorii Direcțiunii Serviciului Hydraulic condusă de Anghel Saligny.

Lucrările de consolidare a malului (bulevardul Elisabeta este lărgit la 18 m.) și extinderea falezei spre mare au necesitat o uriașă cantitate de piatră transportată de la Canara (Ovidiu, astăzi) cu trenul. Numai pe o distanță de 240 m. (pe intraga lățime a extinderii) “s-au depus 93 vagoane de blocuri
categoria a 4-a, cântărind 888,37 tone și cubând în total 495 m. cubi” ne relatează într-un raport dl. inginer-diriginte Ion Pâslă.

La primărie este semnat contractul privind executarea planurilor pentru Cazinoul Comunal, hala și abatorul din Constanța de cei în drept la 22 iulie 1903: „în baza decisiunilor Consiliului Comunal No. 7 și 8 din ședințele de la 17 și 19 Iunie curent s-a încheiat acest contract între Primăria Comunei Constanța, reprezentată prin dl. Primar Christea Georgescu și dl. D. Renard, architect, domiciliat în Constanța strada Romană No. 30”. Se fixează și onorariul d-lui architect D. Renard de 4% din valoarea totală a lucrărilor care va rezulta din situațiile definitive.

Proiectul și devizul general al lucrărilor sunt avizate de Primărie, dar vor trebui întrucâtva modificate în urma analizei Consiliului Tehnic Superior. Renard face modificările cerute și Primăria pregătește licitația pentru constructor. La 31 octombrie 1904 se obține, în sfârșit, aprobarea Consiliului Tehnic Superior, dar, în urma schimbării culorii politice a administrației locale (în locul liberalilor sunt la putere conservatorii) se vrea pentru Cazinou înlocuirea arhitectului și a proiectului său, pretextul fiind că proiectul fundațiilor este greșit, acestea fiind insuficiente. Astfel că, printr-o adresă către Ministerul Lucrărilor Publice la 29 iulie 1905, primarul Ion Bănescu cere „ca planul Cazinului să fie întocmit de Dl. Arhitect Antonescu, în stil românesc, ca să se afirme și prin artă, stăpânirea română până la Mare”, iar Ministrul Grădișteanu însărcinează cu realizarea proiectului pe arhitectul Petre Antonescu!

CITEȘTE ȘI

Cazinoul din Constanța – Early years (II)

Iată că și Consiliul Tehnic Superior este de acord cu această propunere, așa că Petre Antonescu primește, în afară de Cazinou, mai multe comenzi în Constanța, printre care „cu facerea planului și conducerea executărei băilor de la Mamaia”, Silozurile din Port (în tandem cu ing. Anghel Saligny), Gara Maritimă și Muzeul Regional. Dintrea acestea, astăzi, numai silozurile au supraviețuit –

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: