Revista Tomis

„Hinterland” sau teritoriul de dincolo de oraș

Printre rarele cuvinte germanice compozite ce au intrat deopotrivă în vocabularul universal, dar și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, aparținând totodată terminologiei urbanistice, este cel de „hinterland”. Înseamnă tradus mot à mot teritoriul din spatele orașului, de dincolo de oraș, care polarizează, care circumscrie – ca să folosim o expresie  geometrică – o așezare urbană. Termenul a pătruns în limbaj geografic cândva pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Inițial, noțiunea făcea referire chiar la orașele portuare, desemnând acel teritoriu unde erau depozitate mărfurile destinate comerțului maritim. Apoi semnificația s-a extins gradual, ajungând astăzi să desemneze acea zonă fără limite precise având caracteristici rurale din proximitatea unui pol de agregare urbană. 

Evoluția istorică a așezărilor a presupus totuși o opoziție clară între oraș și hinterlandul său – ce îi asigura urbei în primul rând existența economică – prin simplul fapt că exista o limită fizică fermă: cea a zidurilor de apărare. Cândva pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, când ultimele centuri de fortificații au fost demolate, mai mult sau mai puțin simbolic, mai mult sau mai puțin din rațiuni funcționale, în celebre exemple precum Paris sau Viena, această diferențiere a încetat treptat să mai existe. Orașul practic a explodat, invadând arealul pastoral din proximitate. Suburbanizarea accentuată actuală – pentru că asta s-a întâmplat în fond prin această „ieșire din sine” a orașului – diluează până la disoluție limitele dintre urban și rural. În cazul particular al Constanței reprezintă un fenomen cu atât mai acut, deoarece presiunea imobiliară – dar și politicile publice sau mai precis absența lor – au exacerbat în ultimii ani acest proces nefast.

Analiza hinterlandului constănțean se va face prin două „lentile” oarecum divergente, care vor asigura totuși o viziune focalizatoare: prima, ce constituie un cadru global și empiric, este una dintre cele mai așteptate și deopotrivă întârziate cărți de urbanism (sic!) ale ultimilor ani intitulată „Countryside. A Report” („Mediul rural. Un raport”), aparținând arhitectului și urbanistului olandez Rem Koolhaas. Fuseserăm avertizați încă de acum aproape un deceniu de către „olandezul observator” – Koolhaas fiind și un teoretician extrem de influent – legat de intenția elaborării cărții și mai ales de faptul că schimbările majore, ce sunt mai degrabă mutații, au loc în mediul rural și nu în cel urban, precum ne-am fi așteptat. Și, parcurgând această carte destul de distopică, realizăm că aproape nu i se poate contesta această observație devenită noua realitate globală. Compendiul editat de către olandezul starchitect pendulează filozofic între peisagistică și geografie, antropologie și sociologie, politică și economie și, bineînțeles, între arhitectură și urbanism, dar care par puse acum în surdină raportat la celelalte discipline conexe.

Cea de a doua lentilă, una locală și teoretică de planificare spațială a teritoriului este un studiu diagnostic ce face parte din strategia integrată de gestiune a zonei costiere efectuată de către un grup de experți coordonați de arhitectul Ionică Bucur, membri ai Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România (A.P.U.R.) – sucursala Constanța. Zona costieră înseamnă acel spațiu geografic de contact al mării cu uscatul, ce include, pe lângă terenurile adiacente și apele de coastă de suprafață, dar și întregul sistem lagunar. Un alt termen relevant este acela de zonă metropolitană, adică teritoriul din jurul municipiilor, în cadrul căruia au fost generate relații reciproce de influență în domeniile economic, social, cultural, al infrastructurii edilitare și al căilor de comunicații. Însă ambele zone, cea costieră și cea metropolitană, se stabilesc pe baza limitelor unităților administrativ teritoriale, adică a „granițelor” dintre totalitatea terenurilor intravilane și extravilane ce definesc așezările urbane sau rurale (fig. 1). Simplificând, dacă zona costieră înseamnă un teritoriu liminal natural, acolo unde – într-o notă poetică – țărmul întâlnește marea, atunci, prin contrast, zona metropolitană reprezintă o zonă intens urbanizată, acel (multi)pol de agregare urbană definit în paragraful de început. Tensiunea generată de interferența cadrului natural cu cel urban antropic dă naștere acestui areal mutant pe care îl portretizează atât de real cartea lui Koolhaas, tensiune care este cu atât mai acerbă într-o zonă simultan agrară, dar industrializată, și turistică, însă depopulată, precum cazul litoralului românesc.

Fig. 1 – Zona metropolitană versus zona costieră urb. Simona Șocarici

Cheia de decriptare a hinterlandului va pleca însă de la un citat exterior celor două surse principale menționate anterior și aparține unui teoretician contemporan al peisajului – Sébastien Marot – care consemnează un fapt pe care îl cam intuiam cu toții: „Ruralul nu mai este un domeniu clar identificabil. Forțele și structurile economice care conformau în mod tradițional această lume sub cer deschis, agricultura, în primul rând, au fost abandonate sau transformate în profunzime”. Dacă asociem această observație peisajului macro al Dobrogei, lucrurile par a fi mai acute decât în restul României, deoarece această regiune este poate cea mai ilustrativă din țară pentru ideologia supunerii naturii a fostului regim comunist, ideologie disecată în „Countryside. A Report” prin prisma „Marelui Plan de Transformare a Naturii” al lui Stalin dintre 1948 și 1953. Construcția Canalului Dunăre Marea-Neagră și a vastului sistem de irigații alimentat de către acesta, industrializarea forțată a Constanței și a altor localități asociată dezvoltărilor portuare, precum și crearea stațiunilor estivale – unele în zone lagunare – sunt doar câteva exemple în acest sens. Să mai invocăm aici doar fantoma proiectului din fericire nerealizat pentru o imensă orezărie în Delta Dunării. În ceea ce privește starea actuală, se poate afirma că imaginea peisajului ancestral și orizontal al Dobrogei nu mai poate fi disociată azi de siluetele „plantațiilor” de turbine eoliene (fig. 2), ce vor ocupa în viitor probabil și parțial zona apelor teritoriale, unificând astfel țărmul și marea. Plecând de la această metaforă ilustrativă, pentru că în limba engleză cuvântul „plant” desemnează atât „plantă”, cât și „instalație”, îi dăm cuvântul lui Rem Koolhaas pentru o primă concluzie diagnoză în continuarea citatului lui Sébastien Marot, aplicabilă aici ca oriunde altundeva pe glob: „O lume dictată anterior de anotimpuri și de organizarea agriculturii este acum un amestec toxic de experiment genetic, știință, nostalgie industrială, imigrație sezonieră, achiziții teritoriale, subvenții masive, locuire accidentală, stimulente fiscale, investiții, tulburări politice – cu alte cuvinte, mai volatilă decât cel mai accelerat oraș.” Întreaga planetă, concentrată fiind pe utopia sau distopia citadină și obsesia generală pentru smart city, a ocultat faptul că adevărata revoluție a avut loc de fapt în hinterland.

Fig. 2 – Peisaj dobrogean antropizat dispers. Auris Luca, Discover Dobrogea

Intersecția zonei costiere cu zona metropolitană a Constanței presupune fără îndoială și apariția peisajului de consum caracteristic sezonului estival, care vine întotdeauna cuplat cu cel de devastare generat de industrializarea forțată, agricultura intensivă și expansiunea urbană deficitară, procese enumerate mai sus. Cunoaștem acest tandem – peisaj de devastare și peisaj de consum – din „lecția” americană. America industrială a furnizat gratis franciza globală Disneyland, ce se manifestă începând cu zona centrelor istorice ale orașelor, trecând prin clasicele parcuri de distracție și ajungând până la rezervațiile tip retreat. Prin contrast, unul dintre capitolele din cartea editată de Koolhaas aduce în discuție deopotrivă filozofia și practica romană a Otium-ului. Aceasta presupunea îndepărtarea de activitatea de „business” urbană – adică de negoț, de negare a Otium-ului (negOtium) – și călătoria ritualică către lumea campestră, pentru introspecție, contemplare și refacere în mijlocul naturii. „Turismul este un efort de a recupera mobilitatea primară și ritmul Otium-ului, aducându-ne mai aproape de natură, dar rezultatul este de multe ori opusul” (p.63). Pentru o exemplificare locală, să întreprindem o călătorie rurală dar virtuală folosind sistemul Google Street View pe DC88, drum ce leagă orașul Ovidiu de satul Poiana. Ceea ce surprinde abrupt în vacuitatea peisajului dobrogean este apariția unui mini-parc-tematic-loc-de-joacă-pentru-copii, care șochează oarecum prin imaginea relativ dezolant distopică (fig. 3a). Incinta acestuia este ferm delimitată de peisajul agrar înconjurător, amenajarea peisageră nu pare a constitui o temă importantă în afara abundenței figurinelor mobilier, iar izolarea ce „dă dependență” de autoturism face probabil parte din concept. Parcurgând același drum, ceva mai aproape de satul Poiana, o livadă cu o mică anexă, oarecum la fel de izolată (fig. 3b), stigmatizată cu anunțul „De vânzare”, amintește ce am pierdut de fapt prin Otium: grădina/livada erau adevărate spații de loisir, acolo unde filozofia individuală indusă de contemplarea și modelarea măsurată a naturii prin horticultură a fost astăzi înlocuită de gratificarea instantanee cu adrenalină/dopamină specifică spațiilor de consum. Ceea ce leagă cele două entități distincte – locul de joacă și livada – este senzația vizuală pe care ambele o conferă de trup izolat, cum se numește deopotrivă sugestiv și tehnic o porțiune de teritoriu intravilan situată însă în extravilan. Adică metaforice enclave, oaze, insule, toate fiind ipostaze ale fragmentării actuale.

Fig. 3a: Peisaj de consum – loc de joacă parc tematic. DC88, Poiana, Ovidiu; imagine digitală, martie 2023,  “StreetView,” Google 
Fig 3b: Peisaj agrar – livadă cu anexă agricolă. DC88, Poiana, Ovidiu; imagine digitală, martie 2023,  “StreetView,” Google 

Să luăm spre analiză un eșantion de urbanitate tomitană, tot de pe Google Maps, care surprinde zona serelor orașului (fig. 4), de data aceasta ceva mai aproape de ideea de limită dintre oraș și hinterlandul său, dacă asociem diferențierii contemporane de natură juridic administrativă dintre intravilanul și extravilanul unei localități pe cea morfologic istorică amintită la început de intramuros versus extramuros. Registrul metaforic de citire al acestei analize o reprezintă un alt capitol din Countryside, dedicat filozofului modernității: René Descartes. Ce contribuție particulară are gânditorul francez în afară de semănarea largă a îndoielii moderne? Aflăm că Descartes a fost, printre altele, și responsabil indirect de amenajarea unei grădini pe teritoriu olandez, influențându-l pe Constantijn Huygens, tatăl lui Christiaan Huygens, cel care avea să inventeze apoi orologiul cu pendulă. Prin această „colaborare”, Constantijn Huygens urma să aplice principiile mecaniciste ale lui Descartes horticulturii și practic să instrumentalizeze natura, o condiție specifică, nu-i așa, Olandei „in vitro”. Arhitectul Rem Koolhaas, care este considerat și filosof prin prisma cercetărilor sale legate de urbanitate, folosea deja de ceva vreme termenul de „cartezian” aplicat peisajului legat de supoziția că mediul rural este astăzi de fapt un imens spațiu de producție asociat faimosului sistem de coordonate XOY din matematică. Un sistem cu origine dar fără centru, sistem în care predomină ordinea, regularitatea, eficiența, claritatea, repetiția. Sistemul ultra logi(sti)c.

Ce deslușim de fapt în mostra de țesut urban din imagine? O configurație urbană, pentru că astfel se definește o intersecție de mai multe țesuturi urbane de fapt, ce relevă marginea orașului cu parcelele rurale ale caselor din cartierul Viile Noi, „necropola” aferentă – adică cimitirul – precum și spațiul de producție învecinat al serelor, acestea fiind preponderent dezafectate. Un ciclu de viață complet, s-ar putea spune. Mai departe în proximitate, tot în intravilan, o altă enclavă, incinta unei foste unități militare acum închise, cu o amenajare ceva mai peisajeră, care a devenit în prezent spațiu de loisir dedicat unuia dintre cele mai populare sporturi sau jocuri contemporane: airsoft sau simulacrul ludic al câmpului de luptă. Este până la urmă un triumf al artificialului, dar mai ales unul de entertainment ce îmbracă forma periculoasă a tehnologiei de combat, situată în mijlocul peisajului agrar de producție. „Grădinile au devenit ornamentale, cultura este considerată distinctă de cultura plantelor; spațiile de loisir și spațiile de producție sunt separate. Categoric, o seră Westland nu este un loc unde oamenii merg să piardă vremea” (p.295) postulează capitolul dedicat filozofiei carteziene și impactului major al acesteia asupra peisajului. Desigur, decupajul Google Maps analizat aici se percepe la o scară „mărunțită” specifică situației românești, care mai prezintă încă acea organicitate arhaică caracteristică, fie doar prin prisma proprietății funciare de dimensiuni reduse. Însă, ca să revenim la observația științifică și aplicată specifică contextului local furnizată de Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (A.P.U.R.) – sucursala Constanța, fragmentarea generală este una care face foarte dificilă planificarea teritorială coerentă. Iar acesta nu se referă doar la spațiul fizic propriu zis, ci implică instituțiile publice cu atribuții, cadastru și tot corsetul legislativ aferent. Intersecția zonei costiere cu cea metropolitană presupune corelarea multor tipuri de strategii și planuri, care să asigure premisele protecției mediului și a peisajului natural și cultural, a calității vieții și a unei economii ce o dorim prospectiv sustenabilă.

Fig. 4 cartierul Viile Noi, municipiul Constanța, județul Constanța; imagine digitală, 2023, GoogleMaps 2023

Viitorul este subiectul sloganelor mai mult sau mai puțin comerciale din discursul contemporan inspirate de „filozofia” I.T.. Desigur, astfel de trimiteri făcea aproape la fel de bombastic și ideologia comunistă. Un apologet al culturii urbane, precum a rămas arhitectul Rem Koolhaas în memoria colectivă și prin numele biroului faimos pe care l-a înființat – Office for Metropolitan Architecture – ne spune totuși că acolo, „la țară”, în fundal, este locul unde se construiește viitorul. Însă nu cum ne-am fi imaginat, între oraș și hinterland nemaiexistând acea relație dialectică istorică. Suntem obligați să redefinim totul.

Webografie:

Bibliografie:

Koolhaas, Rem ed. (2020), Countryside. A Report, Taschen

„Provocări privind zona costieră. Analiza situației instrumentelor de planificare spațială în zona costieră a României”, studiu al Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România (A.P.U.R.) – sucursala Constanța, prezentat cu ocazia evenimentului Ziua Mondială a Urbanismului, 8 noiembrie 2023; autori: expert cheie arh. Ionică Bucur, urb. Simona Șocarici

Revista Urbanismul Serie Nouă, Dobrogea, nr. 5-6 (2010), editată de Registrul Urbaniștilor din România (R.U.R.)

Mai multe texte
Citește și