Luna noiembrie înseamnă apropierea sezonului hibernal, un prilej bun pentru a visa la spații care să ne învăluie protector. Deși vremurile actuale nu permit o reverie prelungită, mai ales una colectivă, totuși Bienala de Arhitectură Dobrogeană BA_DA 22_23 vine să prezinte publicului larg în principal proiectele de edificii finalizate pe durata 2022-2023. Cu această ocazie vor fi prezentate și alte lucrări, precum cele ale arhitecților din Colegiul Varna – Camera Arhitecților din Bulgaria și ale membrilor Uniunii Arhitecților din Republica Moldova.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 10 noiembrie 2023 la Muzeul de Artă din Constanța începând cu ora 16.00, iar perioada de vizitare a acesteia este între 10 noiembrie – 17 noiembrie 2023. Premierea câștigătorilor va avea loc în data de 17 noiembrie 2023. Expoziția se va muta apoi către municipiul Tulcea în perioada 15 decembrie – 22 decembrie 2023. Lucrările premiate cu această ocazie vor fi ulterior expuse și la Varna împreună cu cele ale arhitecților bulgari.
Expoziția va avea următoarele secțiuni:
R. Secțiunea de proiecte realizate
R.A. Locuințe individuale și colective
R.B. Clădiri publice, birouri, sedii, etc
R.C. Clădiri turistice – odihnă și tratament
R.D. Restaurare/ reabilitare/ reconversie
R.E. Arhitectură de interior
R.F. Arhitectură religioasă
R.G. Lucrări prezentate la alte concursuri sau anuale de arhitectură în afara celor organizate de Filiala Dobrogea
PD. Secțiunea de proiecte de diplomă
Va cuprinde proiectele de diplomă finalizate în anii 2022 și 2023 ale tinerilor membri arhitecți ai O.A.R. Dobrogea.
C. Secțiunea lucrări ale arhitecților din Colegiul Varna – Camera Arhitecților din Bulgaria
D. Secțiunea lucrări ale arhitecților din Uniunea Arhitecților din Republica Moldova
E. Secțiunea de proiecte de sertar
F. Fotografie de arhitectură cu temele „Arhitectură în zonele pescărești din Dobrogea (trecut și prezent)” și „Clădiri istorice non-monument din Dobrogea (trecut și prezent)”
Comunitatea constănțeană este și ea invitată să participe la procesul de jurizare, pentru că o lucrare va fi aleasă prin votul vizitatorilor expoziției pentru Premiul Publicului, buletine de vot fiind puse la dispoziția acestuia. Primăria Municipiului Constanța și Primăria Municipiului Tulcea vor acorda, de asemenea, diplome proprii, iar o diplomă de participare va fi acordată pentru cea mai bună lucrare a unui tânăr arhitect – sub 30 de ani – participant la expoziție.
Bienala de Arhitectură Dobrogea BA_DA 22_23 este un eveniment organizat de Filiala Dobrogea a Ordinului Arhitecților din România cu finanțare din Timbrul de Arhitectură.
Îndrăzniți totuși să vă construiți locuri in imaginație și veniți să vedeți expoziția!