Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Un pește care mi-a schimbat perspectiva

Relația mea cu peștii nu e cea mai fericită din cauze cât se poate de obiective: Focșanii mei natali nu sunt cel mai propice loc de împrietenire de mic cu ingredientele acvatice. Găteau mama și bunica din când în când și cum nu am fost mofturos de mic ciuguleam chiar cu poftă și plăcere din astfel de mâncăruri. 

De obicei, acasă, se prăjeau carași și se făceau crapi umpluți, o variațiune la celebrul gefilte fish care îmi trădează și originile. Dintre peștii marini și oceanici găseam macrouri și merlucius congelați. Deși există destul de multe păstrăvării în județ, nici acesta nu prea ajungea în piețele din urbe. Până în 2001 când am ajuns în Germania credeam că creveții sunt chestiile alea albe expandabile în ulei fierbinte și abia prin 2008 am aflat că zărganului are oase verzi, după o sperietură pe plajă în Vama Veche. 

Însă una dintre cele mai puternice amintiri culinare din copilărie se referă la un pește. Cred că era șprot sau stavrid afumat. Mama era o bucătăreasă remarcabilă, mereu în căutare de rețete noi. Dar maestra ei era doctorul meu pediatru, prieteni de familie, acum emigrată în Israel. Țin minte că mama făcea o salată de cartofi cu ceapă, lămâie, măsline și maioneză. Ne plăcea mult, dar într-o zi, aflați în vizită la doamna doctor am primit aceeași salată dar care pe deasupra avea câțiva peștișori afumați. A fost o experiență revelatorie, o schimbare radicală a gustului și o îmbogățire a aromelor. Refac și acum cu bucurie acea rețetă (căreia i-am adăugat capere și ridichi). Cred că ea e madlena mea. Am ales-o fără dubii și pentru o emisiune cu Chef Radu Dumitrescu la Paprika TV. 

Mult mai târziu am descoperit calcanul, după o dimineață incredibilă petrecută cu pescarii de pe lângă portul Agigea (unde eram la o tabără de literatură), când i-am rugat să mă ia și pe mine cu barca să văd cum se prinde peștele iar la final am mâncat un calcan fix cât tigaia, prăjit la botul calului. 

Au urmat sturionii, apoi, mulți alți pești locali de la pălămidă la chefal. Constănțenilor o să li se pară o banalitate, dar câteodată firescul (pe care îl ignorăm) poate fi Graal culinar pentru alții. 

Rubrica sustinuta de Domeniul Bogdan

CITEȘTE ȘI

Hai să o facem de oaie!

Alogenii limitează pe nedrept mâncarea dobrogeană la pește și derivate, indiferent că vorbim de cei de apă dulce sau cei din Marea Neagră. De la depărtare, ținutul pare populat cu pescari care de vreun secol încoace au învățat să profite și de peisaje și de apetența pentru scăldat a celorlalți. 

Turistul care caută și mâncare  locală și nu doar pelicani și șezlonguri,

Citește mai mult »

Campionatul Național de Zacuscă, prima ediție 

Jurnalistul culinar Cosmin Dragomir, autorul volumului Curatorul de Zacuscă, anunță că va organiza în primăvară prima ediție a Campionatului Național de Zacuscă. 

Inițiativa face parte dintr-un parteneriat de mai lungă durată cu FNDA (Federația Națională a Degustătorilor Autorizați din România) cei care se vor și ocupa de jurizarea, conform standardelor internaționale, preparatelor din concurs. 

“Cred că avem nevoie de astfel de concursuri care își propun ca pe lângă stabilirea unor clasamente de calitate în funcție de proprietățile organoleptice ale preparatelor să promoveze elemente ce pot constitui identitatea gastronomică națională.

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: