Muzica a însoțit cea de-a șaptea artă încă de la începuturi și, foarte probabil, o va însoți încă o perioadă îndelungată de timp de acum încolo. Arta sunetelor are un rol foarte bine definit între elementele care contribuie la definirea unui proiect cinematografic. În perioada celor o sută și ceva de ani, filmul a trecut prin mai multe etape, iar muzică i-a fost alături în toate acestea. Muzicienii acompaniau primele proiecții de film din necesitatea ca proiecția să aibă un fond sonor muzical care să acopere zgomotul aparatului de redare a imaginilor. Treptat, au apărut și compozitorii care au scris muzică dedicată acelor proiecții. În cadrul ediției din anul 1935 a premiilor Oscar a fost acordat pentru prima dată un premiu pentru cea mai bună muzică. De atunci și până în zilele noastre nenumărați compozitori au avut parte de o popularitate fantastică datorită muzicilor scrise pentru filme care au și fost recompensate în cadrul celor mai mari festivaluri de film. Cu toate acestea, nu același lucru se poate spune și despre compozitoare. Vom vorbi în continuare despre una dintre cele mai talentate și originale compozitoare contemporane care activează în domeniul muzicii de film și nu numai.

Hildur Guðnadóttir este o compozitoare de origine islandeză care trăiește la Berlin. Provine dintr-o familie de muzicieni, iar formarea sa ca muzician se leagă de studiul compoziției și a violoncelului în Reykjavik și Berlin. Compozitoarea a devenit foarte cunoscută pentru cele două proiecte realizate în anul 2019. Pentru filmul Joker regizat de Todd Phillips a fost recompensată cu premiile Oscar, BAFTA și Globul de Aur pentru cea mai bună muzică de film. Pentru miniseria Chernobyl a primit premiile Emmy, BAFTA TV și Grammy pentru cea mai bună muzică scrisă pentru un serial. Astfel, compozitoarea islandeză este prima femeie care triumfă în domeniul muzicii de film la nivelul cel mai înalt. Creația sa cuprinde și alte filme foarte apreciate: Tar, Sicario: Day of the Soldado.

Muzica lui Guðnadóttir este o combinație de elemente mai mult sau mai puțin eterogene, mai mult sau mai puțin avangardiste. Fie că vorbim de muzică scrisă pentru un anumit mediu (film, serial sau joc video) sau de muzică de sine stătătoare, creația sa este un complex de consonanțe peste care sunt presărate disonanțe al căror scop este să le potențeze pe cele dintâi. După cum mărturisește creatoarea, relația sa cu desfășurarea timpului este vitală, iar acest fapt îl întâlnim și în muzica sa: multe dintre lucrările sale sunt scrise în tempo-uri lente și se formează asemeni monumentelor istorice „sculptate” de intemperii. Având la bază formule ritmice ostinate interpretate de cele mai multe ori la violoncel și timbruri electronice, artista creează texturi sonore de sorginte tono-modale sau atonale fără a avea mereu o linie melodică în sensul tradițional. Prin repetiție și prin reglaje fine apar schimbări evidente pe termen lung. Prin această abordare muzicală compozitoarea îmbină muzica specifică avangardei muzicale europene și minimalismul apărut în America de Nord. Hildur Guðnadóttir este genul de muziciană dintr-o categorie relativ nouă, care preferă să facă toate aproape singură (compoziție, interpretare și partea de producție), astfel că muzica sa poate fi, de asemenea, văzută ca una ”aerisită”. Compozitoarea lucrează și cu instrumente muzicale electronice din domeniul experimental care completează timbrul de violoncel. Există lucrări în care aceasta interpretează și vocal, realizând chiar și aranjamente corale, cum este cazul primei părți a lucrării intitulate Leyfðu ljósinu din anul 2012. 

În privința muzicii scrise pentru filmul Joker, artista a abordat o tehnică de scriere muzicală care se poate asemui cu tehnica bulgărelui de zăpadă. Pe măsură ce personajul evoluează de la un paria al societății la un răzvrătit și un lider al revoltelor, temei muzicale dedicată personajului principal i se mai adaugă un strat până la punctul culminant, reprezentat de momentul dansului grotesc din toaletă. Scena coregrafică începe cu violoncelul solist ale cărui note sunt executate folosind tehnica sul ponticello. Această tehnică presupune interpretarea notelor cu arcușul poziționat cât mai aproape de călușul sau podul care ține corzile în tensiune. Astfel sunetul violoncelului se apropie de un strămoș al acestuia, viola da gamba, devenind agresiv și crud. 

Pentru Chernobyl compozitoarea a realizat muzica folosindu-se și de sunetele înregistrate într-o centrală nucleară dezafectată din Lituania. Prin muzica popularului serial produs de HBO și SKY compozitoarea islandeză se plasează la granița dintre sunet muzical și zgomot, mergând pe drumul deschis în urmă cu aproximativ un secol de reprezentanții bruitismului și de cei din domeniul muzicii concrete. Coloana sonoră este o polifonie reprezentată de tragedia oamenilor și centrala nucleară care, datorită sunetelor „nemuzicale” devine personaj în povestea sonoră.