Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Jack Kerouac și frumusețea mistică a lumii

La optsprezece ani, Jack Kerouac a citit viața lui Jack London și a decis să fie și el un aventurier, un călător singuratic. Multe dintre textele sale au fost scrise pe drumuri, ca vagabond, lucrător feroviar, paznic de incendii, exilat în Mexic sau călător în Europa, „solitarul nebun” (cum îi plăcea să se considere) fiind convins că menirea sa pe pământ e să scrie și să propovăduiască bunătatea universală, ca formă a idealului de fraternitate omenească ce a influențat și gruparea Prometeicii, înfiinţată împreună cu alţi câţiva prieteni. 

Tinerii Prometeici și doreau închegarea ideii de fraternitate şi a ideii de artă ca mijloc de egalizare, luând astfel atitudine faţă de suferinţele americanilor prinşi sub tăvălugul războiului, al sărăciei şi al revoltelor politice. Căutările acestea se petreceau prin anii 1930-1940, când ideile lui Thomas Wolfe au avut un impact puternic asupra tinerilor ce pendulau între ideile comuniste, cu promisiunile lor adresate muncitorilor, şi Visul American alimentat de capitalism. Kerouac nu a devenit membru al vreunui partid, preocupările sale au vizat doar căutarea idealistă a adevărului, urmată de trista resemnare cu ideea că visele lor de dreptate sunt deluzorii, că potecile binelui şi ale răului nu pot fi controlate. Nici în lumea ideilor, şi cu atât mai puţin în lumea oamenilor. Mai târziu, apartenența la un grup va fi resimțită drept slăbiciune și Kerouac îi va acorda șanse doar individului, „omului din subterană”, călătorului singuratic. 

Ca și în volumele Pe drum și Oceanul e fratele meu, tot pe drumuri ne poartă Jack Kerouac și în Călătorul singuratic (1960), tradus la Editura Polirom de Vlad Pojoga. Cartea este, în linii mari, o colecție de eseuri și note de jurnal care au ca temă comună călătoria și consemnează impresii din călătoriile lui Jack Kerouc în Statele Unite, Mexic, Maroc, Paris, Londra sau de pe Oceanele Atlantic și Pacific, străbătute pe vas. Locurile și oamenii întâlniți au o aură aparte, fiind însuflețiți de entuziamul și de simțul mirării ce nu îl părăsesc pe scriitor, indiferent dacă se află pe căi ferate, prin păduri, pe ape, în patul cu așternuturi proaspăt spălate din casa mamei sau hoinărește prin marile orașe. 

Kerouac a pendulat mereu între latura sa omenească și ipostaza solitarului meditativ, personalitatea lui divergentă găsindu-și liniștea în fața frumuseții vieții. Nota Kerouac pe o pagină de jurnal: „voi ţese toată pasiunea şi splendoarea vieţii, neliniştea şi tihna ei, febra şi plictiseala ei, dimineţile, amiezile şi nopţile de dorinţă, enervare, frică, triumf şi moarte”.

Căutarea sensului şi a umanităţii, a aventurii care să-i ofere vieţii autenticitate reprezintă miza evadărilor sale rebele. O irepresibilă sete de a trăi viața cu intensitate, de a oferi un alt reper sinelui intelectual: „Munca la căile ferate, munca pe mare, misticismul, munca în munți, lascivitatea, solipsismul, indulgența de sine, luptele cu tauri, drogurile, bisericile, muzeele de artă, străzile orașelor, harababura vieții așa cum e trăită de un libertin independent, educat, fără un ban în buzunar, care o apucă în orice direcție. Orizontul și scopul său sunt pur și simplu poezia sau descrierea naturii”. Sau prinderea unor fragmente din filmul scrâșnitor al pământului, din densitatea poveștii lumii care ar fi „suficientă să înece Pacificul de tot atâtea ori de câte ai putea să culegi un grăunte de nisip din patul său nisipos”.

Kerouac merge cinci mii de kilometri cu autobuzul pentru a urca la bordul unui vapor ca să călătorească în jurul lumii, gata să fie ajutor de bucătar sau spălător de vase, lucrează ca hamal la căile ferate, călătorește în vagonul de serviciu al trenului, el însuși fiind și frânar: „dar ridicam capul și nu era nimic de văzut în afară de sufletul meu injectat și de urmele vagi ale unei luni ireale strălucind peste o mare ireală și de strălucirea fugară  a pietrelor din jurul căii ferate, șinele în lumina stelelor”. 

Îi place să treacă granița în Mexic, căci are senzația că s-a sustras tuturor constrângerilor: „Te simți de parcă tocmai te-ai fi întors de la slujba de duminică dimineața și-ți dai jos costumul și te strecori în salopeta ta moale, purtată, pufoasă, mișto, ca să te joci – te uiți împrejur și vezi fețe fericite zâmbind sau fețe întunecate, absorbite ale îndrăgostiților îngrijorați și ale taților și ale polițiștilor, auzi muzică de cantină dinspre părculețul plin de baloane și înghețată”. Aici adoră veselia atemporală a oamenilor care nu au de-a face cu mari probleme culturale și de civilizație. Își rulează țigări groase cu marijuana și fumează printre cactușii din spatele micilor stații de tren din deșert ori călătorește în autobuze vechi, cu bănci de lemn, în care pasageri cu pălării de paie urcau cu capre, porci sau găini.

        În ultima zi din Mexic, când iese dintr-o bisericuță, i se relevă secretul fericirii: „În stradă totul e din nou perfect, lumea e impregnată tot timpul de trandafirii fericirii, dar nici unul dintre noi nu știe asta. Fericirea presupune să-ți dai seama că totul e un mare vis ciudat”. Însemnările sale de călătorie sunt și o proză spontană, nu doar o dovadă că a avut un incredibil simț al locurilor prin care a trecut, ci și o demonstrație a poeziei organice din viața și din scrisul său, a ritmului său strălucitor, a intimității tonului și, de data aceasta, a capacității adesea mistice de a celebra frumusețea lumii.

CITEȘTE ȘI

De cealaltă parte a vieții

Ca și în romanul Îmbunătățire, și în Secretele fericirii (Polirom, 2023), apărut în traducerea Veronicăi D. Niculescu, Joan Silber dă frâu liber artei de a pune cap la cap perspective multiple, diverse piese temporale și spațiale, străbătute și strânse la un loc prin poveștile de viață ale unor personaje interconectate în mod surprinzător.

Citește mai mult »

Un vânător de trecut față în față cu demența globală

Cel de-al treilea roman al scriitorului bulgar Gheorghi Gospodinov, Refugiul timpului (Pandora M, 2023, traducere de Mariana Mangiulea Jatop), explorează tema memoriei, mai exact a pierderii memoriei individuale și colective. Tema se întâlnește tot mai des în literatura zilelor noastre, însă Gospodinov a abordat-o în mod ingenios și astfel a devenit câștigătorul de anul acesta al The International Booker Prize.

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: