Revista Tomis

Anatomia puterii de pe maidanul rusesc

Magul de la Kremlin, romanul scris în pandemie de către francezul cu origini italo-elvețiene Giuliano da Empoli, este una dintre cele mai citite și mai apreciate cărți din ultima vreme, primind în octombrie 2022 Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze. Apărut în Franța în 2022, la noi a fost tradus la începutul acestui an de către Bogdan Ghiu, pentru Editura Humanitas Fiction. 

Cartea este o incursiune în viața politică a Rusiei din ultimii douăzeci de ani, mai exact de la declinul lui Boris Elțîn până la războiul din Ucraina. Bazându-se pe o documentare temeinică, Giuliano da Empoli analizează, sub haina generos-fluidă a ficțiunii, mecanismele puterii politice instaurate de „țarul” Putin, cu ajutorul lui Vladislav Surkov. Devenit în roman Vadim Baranov, acesta preia din capitolul trei și rolul de personaj-narator care își spune povestea vieții, după ce părăsește Kremlinul. 

Baranov/Surkov este omul care i-a construit sistemul politic lui Putin, începând cu anul 2000 când a devenit primul director de campanie electorală a lui Putin și i-a rămas aproape cincisprezece ani, retragerea nefiind una ușoară. Nu provenea din mediile politice obișnuite, ci era autorul unor romane și al unor piese de teatru, fost producător de televiziune, regizor de teatru avangardist. Opunându-se oligarhilor, a acționat din umbră, iar aura sa de mister a hrănit legende în care e greu să se despartă apele adevărului de ale ficțiunii.

Giuliano da Empoli a vrut inițial să scrie un eseu sau o biografie, dar a considerat că doar un roman ar putea suprinde figura extraordinară a acestui personaj care a știut că puterea se bazează mai mult pe nebunie decât pe rațional. În plus, autorul face din Baranov un personaj care îmblânzește asprimea realității printr-o atitudine detașat-lucidă, prin ironia și prin alegoriile sale, prin bancuri, glume, dar și prin maniera în care trăiește o poveste de dragoste. Iar lectura, în ciuda subiectului, devine una plăcută, fiind și aceasta un soi de magie pe care o reușește de data aceasta da Empoli. 

Devenit personaj central în Magul de la Kremlin, Baranov se hotărăște într-o noapte să își spună povestea, o poveste axată pe „verticalitățile puterii” putiniste, pe dezvăluirea strategiilor de manipulare și de control pe care le-a regizat din spatele scenei politice, utilizând tehnicile din teatrul de avangardă. Astfel, uneori a fost suficient să pocnească din degete și să scoată ca din joben partide politice, conflicte sau personaje ce au dispărut la fel de misterios. Nu a mai creat ficțiune, ci realitate, o altă lume, o mitologie menită să raspundă nevoii de autoritate absolută a societății rusești care avea nevoie de restabilirea verticalității puterii într-un mod imediat și specific: cu fermitate. Baranov și Putin reprezintă mai ales întâlnirea dintre un regizor extrem de inteligent și un actor care știe să se pună pe el însuși în scenă, iar farmecul cărții este dat și de această strecurare, într-un cerc altfel închis, pe care o permite monologul lui Baranov.

Portretul dictatorului prin vocea strategului și aducerea la suprafață a mecanismelor de control oferă un tablou complex al puterii absolute, al democrației suverane, într-o viziune de stânga, bineînțeles. Privilegiile, banii, rolul oligarhilor, sclavia deghizată în libertate, corupția, brutalitatea, aroganța, violența, frica, forța imprevizibilului, pericolul monotoniei, răzbunarea la scară istorică, nevoia de autoritate, gestionarea fluxului de furie – sunt toate legate într-o proză scrisă cu o surprinzătoare lejeritate și cu umor, cu o acțiune care își fidelizează cititorul și cu personaje foarte bine individualizate, în special bunicul și tatăl naratorului (aristocratul nesupus și conformistul care se teme de biblioteca din pod a tatălui său).

 Înainte de a-l introduce în scenă pe Putin și de a deconstrui lupta pentru putere ca proces sălbatic și fantezist, Baranov pregătește terenul și conturează contextul social și politic ce a facilitat preluarea puterii de către „țar”. Povestea bunicului, un aristocrat excentric ce s-a opus comunismului, și povestea tatălui – comunist zelos –, trăind mereu cu frica de a nu plăti păcatele bunicului răzvrătit, facilitează înțelegerea atitudinii lui Baranov, în mintea căruia vor răsuna toată viața multe dintre cuvintele bunicului său. 

Într-o lume a puterii masculine, Giuliano da Empoli strecoară și o prezență feminină, deloc obișnuită, care aduce cu ea și o poveste de dragoste, iar finalul romanului abordează, eseistic și alegoric, problema dezumanizării prin recrutarea oamenilor în rețeaua tehnologică, prin dispariția liberului-arbitru sub forța celui mai necruțător control pe care l-a cunoscut vreodată omul: mașina care veghează totul, un Dumnezeu care ia forma unui imens organism artificial, creat de om, în timp ce tehnica ia locul metafizicii.

Mai multe texte
Citește și