Revista Tomis

Mâncarea stradală este, din punctul meu de vedere, cel mai interesant capitol al gastronomiei de HoReCa. În timp ce restaurantul (prin spațiu, utilaje, concept) este mult mai ofertant și elastic în ceea ce privește meniul, street food-ul este concis, rapid și utilitar. Dar asta nu îi împiedică pe bucătari să facă mâncăruri grozave. 

Fie că e chioșc, tonetă, food truck sau pur și simplu un grătar în târgul auto toate au în comun enorm de multe limitări: de la numărul de ingrediente stocate, la spațiul de depozitare, de la utilaje la posibilitățile de servire. Mâncarea stradală este reprezentatul perfect al ingeniozității, adaptării sau simplificării culinare. Deși se trage din mâncare de subzistență sau din cea fără pretenții gourmet, astăzi street foodul nu mai înseamnă doar mici sau hot-dog ci face loc și unor finețuri. Găsim și simiți și burgeri cu rață, brânză cu mucegai și trufe. Și sendvișuri și kurtos kalacs, și plăcinte și sarmale la cornet. 

Dintre acestea remarc langoșul și șuberecul, două produse de patiserie pe care le-aș pune pe același raft de căprărie. Sunt diferite, dar se și aseamănă. 

Dar, din păcate, șuberecul e ruda săraca din provincie, semivedetă în comunitate și aproape necunoscută în restul țării. Langoșul reprezintă aspirațiile noastre occidentale, șuberecul e moștenirea culinară de dincolo de Porțile Orientului. E adevărat că langoșul beneficiază de un areal mult mai mare de răspândire și integrare în bucătăria tradițională pe când șuberecul e de găsit doar prin Tulcea și Constanța. Mai sunt și excepții, spre exemplu la Focșani unde se vinde un “șuberec” cu șuncă și ketchup (wtf!). Dar nici în Dobrogea nu e pe toate străzile, și dacă vrei un șuberec ai nițel de cutreierat orașele. Cred că-s mai multe tonete cu langoș pe litoral decât patiserii cu șuberec. 

Pe de o parte e normal. Cererea e mai mare pentru langoș pentru că este mai cunoscut. Clienții îl știu din Ardeal, de prin stațiunele montane, din Budapesta, de la târgurile de Crăciun și nu numai din Viena, Köln sau Praga, de la târgurile de Crăciun din Cluj sau București. În Cluj anul trecut costa 20 de lei, în București s-au vândut și cu 25. Cumva un preț neverosimil, dar cu dever bun pentru comerciant. Nu, n-aș vrea sub nici o formă să se scumpească șuberecul, dar aș vrea să vă gândiți la el ca la un potential brand gastronomic local și să-l promovați ca atare. 

Rubrica sustinuta de Domeniul Bogdan

Mai multe texte
Citește și