Povestea primului teatru de balet independent din România, fondat în anul 1978 la Constanța, va putea fi urmărită din toamnă în orașul de la malul Mării Negre, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
În acest spațiu va avea loc proiecția documentarului „Moșteniri coregrafice: Perspective”, un film „care întregește portretul uneia dintre cele mai importante personalități ale dansului românesc”, Oleg Danovski.
Evenimentul, pe care nu ar trebui să-l rateze niciun pasionat de balet, este programat marți, 29 septembrie, de la ora 19.00. Intrarea este gratuită.
„Daniela Zaharia, inițiatoarea proiectului «Moșteniri coregrafice», aduce bucuria dansului mai aproape de iubitorii genului, printr-un film care îmbină interviuri cu foști membri ai companiei și colaboratori, imagini din arhive publice și private, precum și secvențe coregrafice din repertoriul clasic, filmate în mai multe spații reprezentative din Constanța și interpretate de prim-soliștii Teatrului Național de Operă și Balet «Oleg Danovski», Cătălina Iliescu și Adrian Mihaiu. Printre cei intervievați se numără: Oleg Danovski Jr., Delia Hanțiu, Florin Brîndușă, Eva Spirescu, Stela Cocârlea, Felicia Șerbănescu, Traian Vlaș, Liana Tugearu, Ileana Iliescu și Gilbert Mayer. Amintirile și reflecțiile lor conturează portretul unui creator vizionar, care a influențat generații de dansatori (…) În cei 18 ani de activitate la Constanța, Oleg Danovski a semnat aproximativ 33 de premiere, de dimensiuni și în stiluri variate. Prin geniul său coregrafic, a construit pentru companie un repertoriu unic și original, valorificat de talentul dansatorilor, în care modernitatea se armoniza cu tradiția, iar filonul național se integra într-o perspectivă universală.”, au transmis organizatorii.


Următoarele proiecții ale documentarului „Moșteniri coregrafice” vor avea loc în Capitală, la Opera Națională București, marți, 13 octombrie, de la ora 18.30 și sâmbătă, 17 octombrie, la Cărturești Modul, de la ora 16.00.
„Perspective”, al patrulea film din seria de documentare „Moșteniri coregrafice”, prezintă povestea înființării la Constanța a primului teatru de balet din România – o instituție independentă de Operă, care avea să schimbe definitiv peisajul artei coregrafice din țară.
Documentarul reconstituie evoluția companiei create de marele regizor-coregraf, de la Ansamblul de Balet Contemporan și Clasic din cadrul Teatrului „Fantasio” la Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, care a devenit încă de la început un fenomen cultural național și s-a bucurat de o recunoaștere remarcabilă pe scenele internaționale.
Proiecțiile de la Constanța și din București vor fi completate de o expoziție tematică itinerantă, curatoriată de Monica Morariu, formată din fotografii și documente din fonduri de arhivă și colecții private.
Realizată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural-Național, seria de filme documentare „Moșteniri coregrafice” a debutat în 2019 cu „Începuturi” (56’), dedicat originilor artei coregrafice din România și personalităților care i-au pus bazele – Floria Capsali, Elena Penescu-Liciu, Anton Romanovski și Mitiță Dumitrescu. A continuat în 2021 cu „Avangarda” (137’), episod consacrat pionierilor dansului modern interbelic – Lizica Codreanu, Iris Barbura, Trixy Checais, Gabriel Negry și Vera Proca Ciortea – iar în 2023 cu „Împlinirea” (88′), un amplu portret al lui Oleg Danovski, care urmărește parcursul său artistic de la debutul pe scenele teatrelor de revistă Cărăbuș și Alhambra la cele aproape trei decenii de activitate desfășurată la Opera Națională București.

