Revista Tomis

„Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei”, promovat la Universitatea „Ovidius”

Expoziția de fotografie „Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei” continuă circuitul itinerant la Universitatea „Ovidius”, după ce vara aceasta a putut fi admirată la Muzeul de la Muzeul Geologic Național din București și la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. 

Vernisajul este programat vineri, 10 octombrie, începând cu ora 09.30, în holul Campusului universitar, corp A, et aj I. 

Expoziția este realizată în cadrul programului „Dobrogea – martor al civilizațiilor milenare ale Levantului” al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizația Levantului, prin proiectul „Patrimoniul natural și cultural în abordare holistică – sursă a dezvoltării  regiunilor dobrogene”, desfășurat în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole a Universității „Ovidius” din Constanța și coordonat de profesor emerit dr. Dan Grigorescu.

Expoziția continuă o colaborare la nivel științific, începută în urmă cu șapte ani, între Institutul de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizația Levantului și Universitatea «Ovidius» Constanța, pentru promovarea patrimoniul natural și cultural al Dobrogei, colaborare coordonată de prof. emerit dr. Dan Grigorescu”, precizează conf. univ. dr. Marius Skolka, coorganizator din partea FSNSA.

La realizarea expoziției au contribuit dr. Daniela Mihai (Institutul Național al Patrimoniului), dr. Valentina Voinea și dr. Irina Sodoleanu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța), dr. Iuliana Titov şi dr. Alexandru Chiselev (Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea).

Conform reprezentanților universității constănțene, după vernisaj, în sala E218, corpul B al campusului universitar, se vor desfășura o serie de activități conexe. 

În acest context, directorul Administrației Parcului Național Munții Măcinului, dr. Viorel Roșca și responsabilul pentru relația cu comunitățile locale, Cristina Popa, vor susține prezentările: „Ariile protejate – promovare și ocrotire a biodiversității și tradițiilor meșteșugurilor și capitalului cultural ca alternativă de dezvoltare sustenabilă locală și regională” și „Colaborarea cu comunitățile locale în promovarea, păstrarea și valorificarea tezaurului cultural dobrogean (mănăstiri, cetăți, meșteșuguri și obiceiuri)”.

Activitățile vor continua cu un atelier de lucru cu tema „Ariile protejate – rolul în promovarea patrimoniului natural și cultural și al colaborării cu comunitățile locale – Studiu de caz Parcul National Munții Măcinului”, desfășurat sub coordonarea prof. emerit dr. Dan Grigorescu și conf. univ. dr. Marius Skolka.

La evenimentul de vineri sunt așteptați să participe cercetători, cadre didactice universitare, studenți, masteranzi și doctoranzi, precum și publicul larg, interesat de patrimoniul natural și cultural dobrogean.

Mai multe texte
Citește și